Motivul pentru care Cristina Spătar nu vrea să se mute cu soțul ei: „Când vrem să ne vedem, ne vedem!”

Cristina Spătar a dezvăluit care este motivul pentru care nu vrea să se mute cu soțul ei. Vicențiu Mocanu i-a oferit o viață de lux, dar stă separat de artistă.

Cântăreața Cristina Spătar a surprins pe toată lumea dezvăluind că nu are intenția să se mute la Vâlcea, acolo unde își are domiciliul soțul ei, Vicențiu Mocanu. Preferă să rămână în vila ei din Crevedia, evaluată la peste 100.000 de euro. Artista a mărturisit că, în ciuda distanței fizice, ea și soțul său se întâlnesc ori de câte ori doresc, iar această alegere reflectă echilibrul și respectul din relația lor.

Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu au oficializat relația printr-un căsătorie civilă pe 10 decembrie 2022, urmată de o ceremonie religioasă în vara anului 2023. Artista, care a trecut prin momente dificile după divorțul de Alin Ionescu în 2016, se declară extrem de fericită în prezent, având sprijinul financiar și emoțional al actualului ei soț.

Chiar dacă nu locuiesc împreună, cei doi parteneri au găsit o formulă care funcționează pentru ei. Cristina Spătar își exprimă recunoștința față de Vicențiu Mocanu pentru sprijinul financiar care i-a permis să trăiască din nou o viață de lux. Recent, s-a aflat că Vicențiu Mocanu a decis să intre în politică, iar Cristina Spătar își arată susținerea necondiționată față de noul drum al soțului ei. Artista consideră că implicarea lui în politică ar putea aduce beneficii semnificative pentru comunitate și îi oferă tot sprijinul în campania electorală.

„Petrecem timp împreună, cum să nu! Cu el mă consult în orice. Ai nevoie tot timpul de cineva cu care să te consulți! Nu mă mut! Până la Vâlcea sunt două ore, cel puțin atât fac eu cu mașina mea. Eu locuiesc în Buftea, Crevedia. Din Crevedia până la București faci 45 de minute, până la Râmnicu Vâlcea fac două ore! Nu e mare problemă!

„Dacă reușește să fie primar unde își dorește, o să îi stau în spate și o să îl împing'

Când vrem să ne vedem, ne vedem! Și eu îl susțin pe el! Îl susțin în tot ceea ce face! Mă bucur pentru că a intrat în politică pentru că așa are posibilitatea să ajute oameni cu adevărat. Am discutat și pe tema aceasta și cred că e momentul să se întâmple ceva. Dacă aș fi în locul lui, aș face foarte multe lucruri pentru oameni, de asta îl bat la cap!

Dar și pentru artiști și pentru tot ce se ivește, mi-aș dori să se implice! Dacă reușește să fie primar unde își dorește, o să îi stau în spate și o să îl împing! Da, și în campanie, dar și ulterior!', a declarat Cristina Spătar pentru ego.ro.

cristina-spatar-si-familia-3SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 18)

Cristina Spătar a recunoscut că a contat mult partea financiară a lui Vicențiu Mocanu

Cântăreața Cristina Spătar a făcut o mărturisire sinceră în ceea ce privește importanța banilor în relația sa cu soțul ei, Vicențiu Mocanu. După divorțul de fostul soț, artista a recunoscut că aspectul material a avut o influență semnificativă în alegerea partenerului său actual, deoarece își dorea siguranță și stabilitate pentru copiii săi.

„Contează foarte mult. Copilașii mei au fost obișnuiți cu un nivel de trai destul de ridicat și nu numai. Cred că oricine și-ar dori să aibă copiii în siguranță, să aibă alături de ei un bărbat responsabil, un om care iubește copiii și care are ce să le ofere, pentru că eu urma să le ofer o educație până la sfârșit, până îi făceam adulți.

Atunci, a fost o treabă foarte bine venită faptul că el este un potent om de afaceri. Plus că eu învăț foarte multe de la el și mă ajută în viitoarele mele afaceri. Pentru mine, contează. Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la copiii mei, chiar îmi doresc să fie bine. De ce nu? Hai să nu fim ipocriți și să recunoaștem! Da, sunt foarte încântată că am un sprijin în el', a declarat Cristina Spătar pentru VIVA!.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete