Moment emoționant la Teatrul Nottara: Ion Dichiseanu, aplaudat pentru ultima oară

Moment emoționant la Teatrul Nottara: Ion Dichiseanu, aplaudat pentru ultima oară

Trupul neînsufleţit al lui Ion Dichiseanu a fost depus, vineri, în foaierul Teatrului Nottara, unde va rămâne până sâmbătă dimineață. Sicriul de culoare albă a fost acoperit cu drapelul României.

Sute de admiratori ai maestrului au venit la Teatrul Nottara pentru a-l aplauda pentru ultima dată.

În acest interval, toți cei care vor dori să îi aducă un ultim omagiu marelui actor și să-și ia adio de la el o vor putea face pânâ sâmbătă, la ora 10:00, atunci când acesta va fi transportat la capela Cimitirului Bellu, unde va fi înmormântat cu onoruri militare.

În jurul orei 13:00, mașina mortuară a sosit în fața Teatrului Nottara. În aplauzele a câteva zeci de persoane, admiratori și colegi de scenă ai actorului, sicriul a fost scos de câțiva bărbați îmbrăcați în costum negru și cămașă albă și depus la parter, în sala „Horia Lovinescu'. Primele care au intrat au fost fiica actorului, Ioana, cea în brațele căreia Ion Dichiseanu și-a dat ultima suflare, fosta soţie a actorului, Simona Florescu, şi nepoţica Anastasia.

Apoi, au intrat rând pe rând prietenii apropiați și oameni care au ținut să-i aducă un ultim omagiu marelui actor. Pe ușile de la intrarea în teatru sunt fotografii ale actorului. Pe partea stângă a fost amplasată o măsuță pe care este o altă fotografie a lui Ion Dichiseanu lângă care au fost aprinse candele roșii și albe.

Puțin mai în față, pe același perete, este un ecran pe care sunt derulate imagini cu maestrul din timpul pieselor de teatru în care acesta a jucat pe scena de la Nottara. Aproape 18 ani au trecut de la ultima reprezentație a lui Ion Dichiseanu. Se întâmpla în anul 2003, iar piesa avându-l în rol principal pe cel căruia apropiații îi spuneau „Dichi' se numea Sărbători fericite. Actorul avea atunci 70 de ani.

Ion Dichiseanu a încetat din viață joi, 20 mai, la vârsta de 87 de ani. Regretatul actor avea mari probleme de sănătate, care au fost agravate de o infecție preluată din spital. El a fost nevoit să stea în spital mai bine de trei luni, pentru tratament și îngrijiri.

Foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete