Moment de panică pentru familia lui Leonard Doroftei: Poliția le-a bătut la ușă din cauza unui apel neașteptat

Monica și Leonard Doroftei au trecut printr-o situație dificilă, după ce autoritățile le-au bătut la ușă în urma unui incident neașteptat în care a fost implicat unul dintre copiii lor. Cei doi au vorbit despre această întâmplare în cadrul emisiunii Viața fără filtru, difuzată de Antena Stars.

Povestea lor de iubire a început în 1992, când Leonard avea 20 de ani, iar Monica doar 16. A fost dragoste la prima vedere, iar Monica a mărturisit că a fost impresionată de buna dispoziție și de trăsăturile de caracter ale viitorului său soț. De atunci au trecut mai bine de 30 de ani, timp în care și-au construit o relație solidă și de durată.

În cadrul interviului, Monica și Leonard Doroftei au povestit că, pe vremea când locuiau în Canada, s-au confruntat cu o întâmplare neprevăzută. Totul a pornit de la o simplă joacă între cei doi copii ai lor, care a avut consecințe neașteptate.

„În Canada ne-am trezit cu poliția la ușă. (…) Cel mic, ei la grădiniță sunt foarte atenți și discută mult cu copiii și, printre orele pe care le-au avut ei de educație, unde li se explică ce să facă în cazul în care li se întâmplă ceva grav să sune la 911, avea 3 ani, au fost învățați să sune la poliție dacă se întâmplă cazuri de violență, se întâmplă ceva în familie. Ei doi (n.r frații) se șicanau pe o mașinuță, o jucărie. S-au șicanat, s-au împins unul pe celălalt și cel mic a zis că sună la poliție. A sunat la poliție. A fost o chestie de câteva minute. (…) Ei, pentru că locațiile sunt destul de aproape de cartiere, în câteva minute au fost la noi la ușă: Vrem să vedem copiii! Am fost șocați amândoi.', a povestit Monica Doroftei în cadrul emisiunii.

Leonard Doroftei a completat spusele soției, explicând că intervenția poliției a avut ca scop doar verificarea stării copiilor și a mediului familial.

„Ne-a întrebat dacă totul e în regulă în casă. Au vrut să vadă copiii, i-am chemat. Cel mic râdea, că era exact o joacă.', a declarat Leonard Doroftei.

Monica și Leonard Doroftei (1)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Culisele căsniciei dintre Monica și Leonard Doroftei

Cuplul Doroftei este considerat unul dintre cele mai stabile și longevive din lumea mondenă. Chiar și după atâția ani, cei doi continuă să fie un exemplu de echilibru și afecțiune. Întrebați cum reușesc să mențină vie pasiunea, Monica și Leonard au oferit un răspuns sincer și plin de naturalețe.

„Avem noi chestiile noastre care ne ajută să fim așa cum suntem și pasiunea am păstrat-o ieșind în vacanțe, plimbându-ne, făcând lucruri unul pentru celălalt, adică nu am stat așa și am așteptat că totul e bine, că va fi excelent.', a spus Monica Doroftei.

La rândul său, Leonard Doroftei a adăugat:

„Din punctul meu de vedere este mult mai simplu pentru că îți pui întrebarea: Îți dorești să fii aici? Da. Atunci fă tot ce e mai frumos și fi fericit, pentru asta ești aici. Dacă nu îți dorești asta, du-te în altă parte, dar dacă ești aici, dă tot ce e mai frumos.'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete