Mihai Dedu a ajuns de la 131 de kilograme la 96. Cum a slăbit prezentatorul de la Pro TV: „Nu pot să mă laud că a fost simplu, a fost îngrozitor de greu”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mihai Dedu a trecut printr-o transformare fizică majoră. Prezentatorul Știrilor Pro TV a slăbit de la 131 de kilograme până la 96 de curs de aproximativ 10 luni de zile. Meniul său strict, gândit chiar de el, a dat roade, însă nu îl recomandă nimănui.

Invitat în emisiunea „Vorbește lumea' de la Pro TV, Mihai Dedu a afișat o siluetă de invidiat. Are 96 de kilograme, după ce a urmat o dietă alimentară strictă. Întrebat când și-a dat seama că a slăbit considerabil, el a zis: „Mi-am dat seama după buget, în momentul în care am început să intru în magazin. 36 am dat jos. A fost o provocare extrem de mare, a fost uluitor și pentru mine la un moment dat, deși intrasem în oarece vrie pentru că nu mă mai opream'.

Ulterior, prezentatoarea Lili Sandu a fost curioasă să afle în cât timp a scăpat de 36 de kilograme, căci atât a slăbit.

„Sunt două etape. Prima etapă a fost undeva la patru luni, când am pierdut în jur de 22 sau 24 de kilograme, și apoi până la șase luni restul. Atât de mult nu mi-am dorit să slăbesc, însă totul a plecat de la o joacă, sunt două colege de-ale noastre implicate, Corina Caragea și Lavinia Petrea.

Undeva în luna martie am avut o știre, dimineață, până să intre Corina la sport, care a zis: Eee, dacă ai slăbi și tu câteva kilograme acolo cred că ai fi piesă. Zic: Da?. Am luat și am scris pe o foaie la momentul respectiv. Atunci aveam 131 de kilograme. (…) am ajuns apoi la alte dimensiuni și la propriu și la figurat. Povestea e simplă', a mai zis el.

mihai-dedu-a-slabit-36-de-kilograme-5SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Și a continuat: „Ideea este că nu pot să mă laud că a fost simplu, a fost îngrozitor de greu, eu am mai avut o tentativă în urmă cu 20 și ceva de ani, chiar vreo 28 de ani, dar eram mai tânăr, am făcut mișcare. Acum, și din cauza unor probleme medicale, mi-am asumat ce mi-am propus, nu am avut voie să fac efort. E mult mai greu fără mișcare.

Este îngrozitor de greu. Nu am avut nicio dietă, singur mi-am făcut tot, în facultate am învățat și chestii de genul asta, am mâncat timp de trei luni, poate spre patru, doar ciorbă, mere și salată de varză albă. Iar toate chestiile astea pe care le auziți voi, veneau poate la două zile, poate la 70 de ore, poate între cele două mese care erau, una luni, alta miercuri, erau niște mese sau salată de varză. Deci nu, să nu faceți așa ceva.

Mai bine de o lună nu am dat un gram jos. Până când metabolismul a început apoi. Nu e sănătos ceea ce am făcut. Avam niște analize groaznice. Dar am pornit de la faptul că pe vremuri existau deținuți politici care consumau doar apă și pâine. Analizele nu erau bine, deci să nu încercați așa ceva, nu, nu, nu'.

Ce mănâncă acum Mihai Dedu

Mihai Dedu gustă din toate, chiar și cartofi prăjiți. A precizat însă că totul e în cantități mici. „În martie 2023 aveam 131 de kilograme, și acum am 94,650. Mă joc cu greutatea acum, este fabulos. Totul pleacă de la manifeste, de la vorbe aruncate.

Da, acum și înot, fac 40 de bazine într-o oră, o oră și un sfert. Ce nu mă lasă în pace e o durere cumplită de umăr. Apropo, am mâncat și cartofi prăjiți, orice, ideea este cât. Și slăninuță, nu mult, patru sau cinci bucățele. Suficient. Mere da, undeva între șase și zece pe zi. La mine a funcționat, dar nu mănânc mere dulci', a încheiat vedeta Pro TV.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete