Metode prin care poți ameliora problemele tenului

Una dintre cele mai comune probleme ale tenului este acneea, care este întâlnită la aproximativ 85% dintre tinerii adulți [1]. Deși este, într-adevăr, mai răspândită printre adolescenți, acneea poate afecta persoane de toate vârstele. În funcție de severitatea sa, aceasta poate avea un puternic impact emoțional și poate lăsa cicatrici pe piele. [2] Află mai multe despre acnee și descoperă cum îi poți ameliora simptomele.

Ce este acneea?

Pielea conține mici orificii numite pori care pot fi blocați de sebum, bacterii, celule moarte sau impurități. Când se întâmplă acest lucru, vor apărea formațiuni de mai multe tipuri: puncte negre și puncte albe, cunoscute drept comedoane, dar și leziuni inflamatorii care, ulterior, pot cauza cicatrici. [3]

Factorii de risc care pot influența apariția acneei includ vârsta, schimbările hormonale, factorul genetic, contactul cu substanțe uleioase sau agresiuni ale pielii cu tendință acneică. [2]

Îngrijirea tenului acneic

Persoanele care suferă de forme ușoare ale acneei o pot ține sub control prin schimbări în stilul lor de viață și în ritualurile de îngrijire corespunzătoare. Excesul de sebum are un impact semnificativ în apariția acneei, așa că este important să îți păstrezi tenul curat și să eviți cât mai mult contactul feței cu părul, în special dacă acesta are tendințe de îngrășare. [4]

Spală-ți fața de două sau trei ori pe zi folosind apă călduță și un produs de curățare delicat, neabraziv, deoarece o formulă puternic abrazivă poate înrăutăți acneea. De asemenea, evită folosirea produselor care pot irita pielea, precum cele cu parfum sau machiajul pe bază de ulei. Vei avea nevoie de produse non-comedogenice, deoarece acestea nu îți vor încărca porii. [4]

Alimentația și acneea

Un studiu publicat în anul 2016 arată că o alimentație bogată în zaharuri ar putea agrava simptomele acneei [5]. Indicele glicemic al unui produs alimentar măsoară cât de repede acesta poate crește cantitatea de zahăr din sânge. Consumul de astfel de mâncăruri duce la o ridicare a nivelului insulinei, care poate influența producția de sebum. [1]

Așadar, produsele alimentare cu indice glicemic ridicat ar putea afecta în mod direct dezvoltarea acneei și severitatea acesteia. Mâncărurile cu un indice glicemic ridicat includ alimentele procesate, precum pâinea albă, băuturile răcoritoare, prăjiturile, dulciurile și produsele de patiserie. Un indice glicemic scăzut este prezent în fructe, legume și nuci. [1]

Un alt studiu a analizat impactul unei diete sărace în zaharuri și al unui indice glicemic scăzut asupra factorului de creștere al insulinei (IGF-1), cunoscut și pentru impactul său asupra evoluției acneei. Rezultatele au arătat că dieta săracă în glucide poate scădea concentrația factorului de creștere al insulinei. [6] Așadar, o dietă sănătoasă și consumul redus de zahăr ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor acneei.

Stresul și acneea

Hormonii eliberați în timpul perioadelor de stres ar putea crește producția de sebum și nivelul de inflamație, astfel ducând la agravarea simptomelor acneei. De asemenea, stresul poate încetini procesul de vindecare, care împiedică repararea leziunilor acneice. [1]

Rezultatele unui studiu din anul 2017 arată cum creșterea nivelului de stres poate fi corelată cu agravarea simptomelor acneei, rezultatele fiind relevante din punct de vedere statistic. [7]

Așadar, anumite tehnici de relaxare și reducerea nivelului de stres ar putea fi de ajutor în ameliorarea simptomelor acneei. Poți observa o scădere a stresului dacă dormi mai mult, recurgi la activitate fizică, practici yoga sau meditația. [1]

Acneea este una dintre cele mai răspândite probleme ale tenului, cu simptome ce variaz[ de la mici formațiuni la nivelul pielii la leziuni dureroase, cu un grad ridicat de inflamare. Printr-o îngrijire corespunzătoare și un stil de viață cât mai ordonat și echilibrat, poți contribui la ameliorarea acestor simptome.

Referințe:

1.Klein, Erika. 13 Powerful Home Remedies for Acne.' Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/nutrition/13-acne-remedies. Published November 4, 2020. Accessed June 3, 2021.

2.Acne.' Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/acne/symptoms-causes/syc-20368047. Published September 12, 2020. Accessed June 3, 2021.

3.Burke, Darla. Acne: Causes, Risk Factors, and Treatment.' Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/skin/acne. Published July 1, 2020. Accessed June 3, 2021.

4.Roth, Erica. Acne Treatment: Types, Side Effects, and More.' Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/acne-treatment. Published August 23, 2018. Accessed June 3, 2021.

5.Kucharska, Alicja, et al. Significance of Diet in Treated and Untreated Acne Vulgaris.' Postepy Dermatologii i Alergologii, Termedia Publishing House, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4884775/. Published April 2016. Accessed June 3, 2021.

6.K;, Burris J;Shikany JM;Rietkerk W;Woolf. A Low Glycemic Index and Glycemic Load Diet Decreases Insulin-like Growth Factor-1 among Adults with Moderate and Severe Acne: A Short-Duration, 2-Week Randomized Controlled Trial.' Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29691143/. Published April 22, 2018. Accessed June 3, 2021.

7.Zari, Shadi, and Dana Alrahmani. The Association between Stress and Acne among Female Medical Students in Jeddah, Saudi Arabia.' Clinical, Cosmetic and Investigational Dermatology, Dove Medical Press, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5722010/. Published December 5, 2017. Accessed June 3, 2021.

Sursa foto: pixabay.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Frumusete