Mersul bară la bară pe Valea Prahovei devine o plăcere!

Book Valley' este campania care motivează românii să citească în cele mai aglomerate locuri de pe Valea Prahovei, cât timp stau bară la bară, prin panouri outdoor cu pagini din cărți, care pot fi răsfoite și comandate online prin scanarea unui QR code.

Valea Prahovei este cel mai aglomerat drum din România, iar în perioada Sărbătorilor, mașinile petrec chiar și 2-3 ore pentru a traversa porțiuni de doar câțiva kilometri.

Agenția de publicitate MAINSTAGE și Editura Paralela 45 au creat o campanie prin care mersul bară la bară pe Valea Prahovei să devină mai ușor de suportat, punând în valoare cărțile publicate de editură și promovând, astfel, lectura.

Așa a luat naștere campania „Book Valley', care constă în amplasarea de panouri cu fragmente din cărți, care pot fi citite în cele mai aglomerate zone de pe drum, la care au fost adăugate QR code-uri. Acestea permit continuarea lecturii pentru următoarele ore de călătorie, dar și achiziționarea lucrărilor respective.

Campania a luat naștere și în contextul în care România este printre țările cu cel mai scăzut consum de carte pe cap de locuitor, conform raportului EUROSTAT din 2020. Astfel, provocarea a fost și de a încuraja lectura într-un mod mai neașteptat.

„Ideea Book Valley e foarte simplă, construită în jurul acestui context local numit <>, locul în care românii au timp să citească absolut tot ce scrie pe un panou, inclusiv o pagină de carte. Ce ne dorim la final e ca oamenii să descopere în acel moment de maximă enervare o bucată de text care să-i scoată din ale lor, să continue lectura, și de ce nu, să comande cartea. Cred că <<îmblânzirea>> mersului în coloană pe DN1 e fix genul de asociere pozitivă care dă lecturii o șansă în plus', spune Laur Răboj, Group Creative Director MAINSTAGE | THE AGENCY.

Am pornit de la ideea de a crește apetitul oamenilor pentru lectură, iar tehnologia actuală ne facilitează acest lucru. Cărțile alese pentru campania Book Valley sunt dintre cele mai apreciate, adresate tuturor vârstelor și gusturilor.
Faptul că poți scana cu telefonul, în timpul unei călătorii, un cod QR care îți permite accesul direct la cartea respectivă este un lucru extraordinar pentru cititori.
Ne dorim ca lectura să ocupe din nou un spațiu important în viața oamenilor și vom continua promovarea cititului și prin alte acțiuni de acest gen'
, a declarat Camelia Burcioiu, Director General, Editura Paralela 45

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Timp Liber