Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit la începutul anului, iar fiica lui Petre Roman a declarat că fostul ei soț o acuza că îl înșela. De ce au ajuns cei doi la divorț.
Oana Roman a fost invitată la Antena Stars, în emisiunea „Xtra Night Show', unde a spus că Marius Elisei era un bărbat foarte gelos și trăia cu impresia că ea îl înșela. Se pare că fostul soț al vedetei credea că aceasta a avut o legătură amoroasă cu un bărbat cu care a colaborat în perioada în care ei erau despărțiți.
Fiica lui Petre Roman susține că nu a călcat niciodată strâmb și nu a înțeles de unde gelozia lui Marius Elisei. Oana recunoaște că nu trebuia să aibă scandalul public cu tatăl fetiței sale.
„Unul dintre motivele principale pentru care această relație la un moment dat nu a mai funcționat sub nicio formă a fost faptul că el niciodată nu a înțeles că eu nu i-am greșit din punctul ăsta de vedere niciodată (n.r- că nu l-a înșelat) și vreau să o spun încă o dată și să fie ultima oară când deschid acest subiect. Nici măcar când am fost divorțată în acte și singură de 6 luni, eu nu am ieșit în oraș cu un bărbat. Puteam să mă mărit cu altul. Nu am avut relații, să ne înțelegem.
Nu simțeam și nu mi-am dorit, nu m-a interesat subiectul, cum nu mă interesează nici acum. În cei 10 ani în care eu am trăit cu acest bărbat, din acest punct de vedere, eu nu i-am greșit nici măcar o fracțiune de secundă, pe cuvântul meu. Martor îmi e Dumnezeu.
Am gura mare, mă ia gura pe dinainte, dar ce? Eu am negat vreodată lucrurile astea? Niciodată. Da, nene, pe mine mă ia capul, fac ca toate alea. Dar după 30 de minute mi-a trecut și am și uitat. Da, am greșit că m-am enervat, că am zis prostii, că am vorbit prost.
Da! Dar nu am făcut rău. Ideea este că și eu am greșit, e normal, nu există om fără greșeală pe lumea asta. Dar lucrul care a dus, din punctul meu de vedere, la erodarea definitivă a acestei relații este faptul că el nu a vrut să înțeleagă că nu am umblat, că nu m-am văzut, că nu am avut nicio treabă în 10 ani cu nimeni.
Reproșurile cele mai mari au fost «Nu am încredere în tine». În momentul în care nu există încredere, relația aia nu are cum să funcționeze sub nicio formă, chiar dacă iubești foarte tare', a povestit Oana în emisiunea lui Dan Capatos, „Xtra Night Show'.
Vedeta ajunsese la extreme și își ruga soțul să vorbească cu Paparazzi pentru a fi urmărită și a se asigura că ea nu-i este indifidelă.
„El e prieten cu paparazzii, da? I-am zis: «Băi, sunt prietenii tăi de-o viață. Sună-i, mă, și pune-i să mă urmărească. Când vor, cât vor. Caută-mă în telefon, în ce vrei tu, băi nu ai ce să găsești. Punct. Problema e că dacă ar fi căutat și nu ar fi găsit și-ar fi pierdut singurul argument pe care îl avea. Deci eu din punctul ăsta de vedere sunt curată și împăcată', a mai declarat Oana Roman.
Fiica lui Petre Roman s-a supărat foarte tare în momentul în care Catinca a refuzat să meargă să își viziteze mama la azil.
„Pentru mine, Catinca e un subiect închis. Nu ne mai vorbim! Pur și simplu, eu nu îmi mai doresc să mai vorbesc cu ea. Am rugat-o să se ducă și ea la mama pentru că eu eram prinsă până peste cap cu câinii, cu copilul, cu casa și ea nu a vrut să se ducă. Eu peste asta nu pot să trec. E și mama ei!
Mama nu a mai văzut-o pe Catinca din luna iunie-iulie. Dar nu mai vreau să mă mai consum pentru nimeni. Mi-a explicat printr-un mesaj că ea nu consideră că trebuie să se mai ducă la mama.
I-am interzis accesul Catincăi peste tot. Eu nu mai am niciun ajutor acum decât pe doamna Elena, care mă ajută cu Isa. Eu sunt cumva singură pe lume. Mai am o familie în spate, familia lui Pepe', a declarat nervoasă Oana Roman, în emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena Stars.