Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea la aproape un an de la divorț: „Plătim pentru orice. Că am ratat sau reușit. Că am fost loiali sau am trădat”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, a revenit în spațiul public! După divorțul de comediant, aceasta nu mai păstrează tăcerea și surprinde cu declarațiile pe care le-a făcut: „Plătim pentru orice', a spus ea, după ce a fost acuzată că l-a înșelat pe actor cu Spike, prietenul lui.

11 ani de zile Livia și Cătălin Bordea au fost căsătoriți. însă anul trecut au divorțat la notar. El e singur în continuare, în timp ce ea are o relație cu Spike, care a fost bunul lui prieten.

Acum, după luni de zile în care a păstrat tăcerea, Livia a revenit pe Instagram, acolo unde a postat un mesaj care a ridicat numeroase semne de întrebare în rândul internauților. 

Pe Instagram, la secțiunea Instastory ea a distribuit de această dată un mesaj cu privire la decizii, despre ceea ce contează cu adevărat: „Plătim pentru orice. Că ne-am născut și am trăit. Că am ratat sau reușit. Că am câștigat sau am pierdut. Că am fost loiali sau am trădat. Că am fost buni, ori răi. Că am visat sau nu. Că am fost inteligenți sau nu. Că am glumit, că am fost serioși, că am rămas, că am plecat. Că am amăgit sau dezamăgit. Că am acționat sau nu. Că am fost reali, sinceri sau că nu am fost nimic… Tot ce contează e dacă merită sau nu', a fost mesajul postat de Livia în mediul online.

Și-a părăsit soțul pentru cel mai bun prieten al lui, iar acum și-a asumat relația. Anunțul făcut în urmă cu puțin timp: „Nu-mi pasă…'SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Cătălin Bordea a dezvăluit cum a scăpat de depresie, după ce a fost înșelat și părăsit de soție: „Am aplicat regula de 5'

Divorțul de femeia pe care o iubea și pierderea încrederii într-o relație de lungă durată au fost deja greu de gestionat, dar Cătălin Bordea a fost lovit din nou de o tragedie personală. Câteva luni mai târziu, mama sa a murit, o veste care a adăugat și mai multă durere în viața actorului.

„Sunt într-o relație din ce în ce mai bună cu mine însumi, și asta contează foarte mult. Am aplicat regula de 5, și anume: terapie, sport, sex, ciocolată și prieteni. Fiecare își face dozajul propriu la fiecare din astea’, a declarat Cătălin Bordea pentru cancan.ro.

Chiar dacă profesia sa cere mereu zâmbetul pe buze, Cătălin Bordea a mărturisit că a trecut prin momente de profundă tristețe și durere interioară. A căutat ajutorul unui psiholog pentru a-l ghida și a găsi modalități de a face față încercărilor vieții.

Prietenii au fost, de asemenea, un sprijin esențial pentru el în timpul acestor momente dificile. Bordea recunoaște că a avut momente în care s-a simțit copleșit de emoții, ajungând să plângă și să se descarce astfel de tensiunea acumulată. „Toată lumea plânge, câteodată. Obișnuiesc să fac multe lucruri care țin de a fi om’, a adăugat acesta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete