Lili Sandu, despre drumul lung de la viața dezordonată, la dieta vegană și sănătoasă: „Înainte, micul dejun era un burger, pe la ora 12 – 13” | Vedetele răspund
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/02/Lili-Sandu-.jpg)
Lili Sandu este o actriță apreciată de la noi, care a avut și multe proiecte în televiziune. A fost mereu o apariție încântătoare și a fost mereu apreciată pentru proiectele la care a lucrat.
La 38 de ani, Lili Sandu arată mai bine decât multe tinere de 20 de ani, însă pentru asta a muncit mult și a făcut eforturi considerabile. Actrița nu a avut dintotdeauna o siluetă de invidiat, ba chiar a avut un stil de viață dezordonat. Cu răbdare și voință, însă, situația s-a schimbat, iar acum Lili duce un stil de viață sănătos, nu consumă carne, nici lactate și face sport cât de des poate.
Lili Sandu, despre drumul lung de la viața dezordonată, la dieta vegană
Invitată în cadrul emisiunii „Vedetele răspund', a Revistei Avantaje, Lili Sandu a povestit în detaliu cum a luat decizia de a schimba total modul de viață pe care-l avea în tinerețe.
„Probabil că modul de viață pe care l-am adoptat pentru o bună perioadă de timp, probabil că și gena mă ajută să mă mențin, dar cred că în proporție de 70 – 80% este disciplina pe care o am față de modul meu sănătos pe care îl trăiesc zi de zi. Am și eu poftele mele și plăcerile mele vinovate și de fiecare dată când simt că e nevoie să mi se ofer, nu mă abat de la asta. Este foarte important. Mult sport, chiar astăzi de dimineață la o ședință de kickboxing și sunt foarte energică.
În momentul în care avem o problemă de sănătate, ne deschidem apetitul și pentru ce înseamnă să mâncăm sănătos. Modul meu de viață pe care îl aveam înainte de a începe acest regim era total diferit, eram foarte haotică. Micul dejun era pe la ora 12 – 13, era un burger sau o prăjitură. M-am conformat unui medic specialist. Medicii m-au îndrumat foarte bine, pentru că asta s-a transformat și într-o pasiune de-a mea. Am început să studiez despre lucrul ăsta, important este că am trecut peste perioada de tranziție și m-am ținut de acest regim, de acest mod de viață. Mi-ar fi plăcut să fac medicina și să studiez despre nutriție. (…) Este îngrozitor să ai restricții alimentare, dar când găsești acel mod de viață care în proporție de 100 % te hrănește pe tine și te simți bine urmându-l, atunci nu mai ai restricții.
În trecut, am ținut multe diete, știu sigur că toată viața mea am fost la dietă. Probabil că dereglarea hormonală mă facea să mă îngraș foarte repede, chiar și dacă beam un pahar cu apă. Aveam și niște intoleranțe în organism, despre care nu știam. Dietele pe care le-am ținut erau de înformetare și au dăunat sănătății. În urma unor teste pentru intoleranțe, dar și în urma analizelor de sânge, am aflat la ce alimente aveam intoleranțe. Nu există o dietă, pe care să o recomand, pentru că organismul nostru este diferit. Timp de 7 ani am ținut acest regim vegan strict pentru că mi-a fost recomandat și m-am simțit foarte bine. La început mi s-a părut o corvoadă. Eram învățată cu brânză, neștiind că am o intoleranță la lactoză, eram învățată cu paste, cărniță de pui, credeam că îmi va fi foarte dificil. Perioada de tranziție nu a fost ușoară, dar organismul s-a stabilizat,' a povestit Lili Sandu, pentru Revista Avantaje.
Urmărește întregul interviu în materialul video de mai jos!
https://www.facebook.com/RevistaAVANTAJE/videos/1996933843654293/
Pentru a vedea mai multe imagini cu Lili Sandu, deschide galeria foto de mai sus!
Foto: Captură video
Mihaela Tudor
Citește și: