Leopoldina Bălănuță și Mitică Popescu, o iubire matură, discretă și profundă

Leopoldina Bălănuță și Mitică Popescu

Leopoldina Bălănuță și Mitică Popescu fac parte din categoria acelor cupluri pentru care iubirea este ceva ce nu poate fi explicat prin cuvinte, acel sentiment care se trăiește o singură dată în viață. Nu s-au iubit din primul moment în care s-au cunoscut, dar timpul le-a demonstrat că sunt făcuți unul pentru celălalt.

Leopoldina Bălănuță și Mitică Popescu, o iubire matură, discretă și profundă

Discreția i-a caracterizat întotdeauna și chiar dacă se crede că relațiile dintre actori sau persoanele publice sunt de multe ori sortite eșecului, ei au reușit să fie excepția de la regulă. Leopoldina Bălănuță și Mitică Popescu s-au cunoscut după ce au fost distribuiți împreună în aceleași spectacole. La început i-a legat o frumoasă prietenie, dar cu timpul, cei doi s-au apropiat tot mai mult și totul s-a transformat într-o poveste de dragoste matură și care nu a căutat să obțină totul din primul moment.

“Ne făcea plăcere sa ne întalnim doar noi doi, fără prieteni, și stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fără declarații banale, pompoase, am simțit amândoi că suntem făcuți unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare și stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Si acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorința si m-am bucurat de bucuria ei.”, a povestit Mitică Popescu, într-un interviu pentru jurnalul.ro

Pentru că sentimentele lor deveneau tot mai puternice, în anul 1977 au decis să se căsătorească, ceremonia religioasă fiind oficiată chiar de de către tatăl Leopoldinei Bălănuță, acesta fiind preot. Cei doi au amânat o perioadă căsătoria și asta din cauza problemelor de sănătate ale Leopoldinei Bălănuță. Iubirea dintre cei doi fiind foarte puternică, actrița nu a vrut să îi provoace vreo suferință actorului.

După o iubire profundă și o căsătorie trăită în intimitate, Mitică Popescu a primit o lovitură dură. În anul 1998, soția acestuia a murit, iar dispariția acesteia a lăsat un gol imens în sufletul marelui actor. Ca o dovadă supremă a iubirii pe care i-a purtat-o, Leopoldina Bălănuță i-a mărturisit soțului ei cu puțin timp înainte să moară că și-ar fi dorit ca el sa fie cel care părăsește primul această lume și asta pentru a-l scuti de suferința provocată de pierderea persoanei iubite.

Mitică Popescu și soția acestuia, Leopoldina Bălănuță, au avut o ultimă discuție înainte de moartea acesteia. Cei doi au vorbit despre verighetă și ochelarii de vedere, motiv pentru care marele actor a decis ca aceasta să le păstreze cu ea pe vecie.

Cu toate că moartea a reușit să îi despartă, iubirea Leopoldinei Bălănuță și a lui Mitică Popescu a fost una de poveste, lipsită de orgolii, certuri sau răsturnări de situație.

Bianca Hriscu

Foto: captură youtube, libertatea.ro

Citește și:

Dramele care i-au marcat viața Ionelei Prodan. Cântăreața a purtat o mare durere în suflet

Ce mânca Marilyn Monroe în fiecare zi pentru a-și menține silueta

Bărbații care i-au marcat viața Allei Pugaciova. Cum a devenit cântăreața mamă la 65 de ani?

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati