Legătura neașteptată dintre Nadia Comăneci și una dintre cele mai cunoscute cântărețe internaționale: „A constituit o influență majoră în viața mea”

Nadia Comăneci avea doar 14 ani când a marcat primul 10 perfect la Jocurile Olimpice de vară din 1976 din Montreal. Execuția sa a durat doar 19 secunde, însă va rămâne în istorie pentru totdeauna.

Nadia Comăneci a marcat acum 45 de ani primul 10 perfect din istoria sportului și un loc în inima milioanelor de oameni din întreaga lume. Tabela de marcaj nu a putut arăta 10.00, deoarece era pentru prima oară când se întâmpla acest lucru, motiv pentru care s-a notat 1.00.

Celebra vedetă are fani peste tot în lume, iar printre aceștia se numără una dintre cele mai cunoscute artiste internaționale, Thalia. Aceasta a scris un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram în care mărturisea cât de mult a inspirat-o în copilărie și cum urmărea cu sufletul la gură reprezentațiile româncei noastre.

,,Dragilor, vreau să vă povestesc ceva ce am realizat aseară și mi-a venit să strig de fericire. De când eram copil am fost o mare fană a Nadiei Comăneci. Pentru mine, ea a constituit o influență majoră în viața mea. Aveam afișe cu ea la mine în cameră, îi puneam fotografiile pe coperțile caietelor.

Nu ratam niciun interviu cu ea în presă din vremea când câștiga toate acele medalii și celebra notă de 10. Nota perfectă pentru reprezentațiile ei impecabile, toate acestea s-au transformat pentru mine într-un reper, iar ea a devenit omul care m-a inspirat de-a lungul timpului', a scris Thalia pe Instagram.

Mesajul a venit după ce Nadia Comăneci a apreciat câteva fotografii ale cântăreței. Acesta a fost motivul pentru care Thalia a rememorat momentele de când era copil și a ținut să împărtășească cu fanii ei cât de mult înseamnă pentru ea gimnasta noastră de nota 10.

„Ieri am realizat că mi-a dat like la aparițiile din câteva publicații și am realizat că am ajuns într-un cerc complet, de la fetița visătoare care visa la fetița campioană. Nadia te iubesc! Însemni atât de mult pentru mine, îți mulțumesc pentru tot', a mai spus vedeta de origine mexicană.

La postarea sa, Nadia Comăneci nu a ezitat și a răspuns în secțiunea de comentarii, lăsând la rândul ei un mesaj emoționant.

„Îți mulțumesc foarte mult pentru mesajul tău frumos🙏 felicitări pentru cariera ta uimitoare.. îmbrățișări și toate urările mele de bine pentru familia ta.. ❤️', a scris gimnasta.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete