Lavinia Goste, aventură în timpul vacanței la ski în Alpi
Lavinia Goste, vestita solistă de muzică populară, și-a făcut un super cadou la acest început de an. Împreună cu cei dragi ei, soțul și cele două gemene, a decis că cel mai potrivit mod de a-și lua energia pentru anul ce va să vină este o excursie la ski în Alpi.
Toate bune și mai ales frumoase, doar că în cazul lor socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din… Paris. „Am ales să mergem la ski în Alpi la recomandarea finei noastre. Ne-a povestit cât de frumoase sunt pârtiile și cât de buni profesori sunt monitorii scolii franceze de ski. În plus, pentru mine este al doilea an pe skiuri, așa că am avut nevoie de siguranță. Vacanța a început însă cu stângul. Am aterizat la Paris și de acolo trebuia să luăm un tren rapid până în stațiunea în care eram cazați, dar surpriză… francezii erau în grevă. Panică mare! Ce facem acum? Soțul a venit, însă, cu soluția salvatoare, am închiriat o mașină, doar că a trebuit să parcurgem un drum de 6 ore', povestește interpreta de muzică populară.
Despre vacanță… numai de bine! „Fetele au fost foarte încântate, fericite că în sfârșit pot skia. De dimineața până seara am stat pe pârtie. Este adevărat, ne-a ajuta și vremea, a fost soare și o temperatură prietenoasă', a conchis Lavinia Goste.
Lavinia Goste trăiește de 14 ani o frumoasă povestea de dragoste cu Marius Zorilă. Povestea din plan personal se transformă și în proiecte impresionante pe plan profesional.
Un astfel de moment poate fi urmărit pe 23 aprilie, la Sala Palatului: „După ani de muncă în slujba folclorului românesc, venim în fața dumneavoastră cu inima deschisă pe data de 23 Aprilie la Sala Palatului, într-un spectacol de zile mari Inimioară cu dor mult'🇹🇩 alături de familia noastră Valahia și invitați surpriză! Folclor la rang de artă'. Vă așteptăm în număr cât mai mare!', conchide artista.