Laura Lavric, la un pas de moarte. Motivul incredibil pentru care a refuzat internarea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Laura Lavric a avut parte de momente extrem de dificile din cauza virusului ucigaș care a întors lumea pe dos. Cunoscuta interpretă de muzică populară a declarat, de curând, că a stat față în față cu moartea și sănătatea sa a fost puternic afectată.

Artista iubită de o mulțime de români a povestit prin ce clipe de coșmar a trecut atunci când s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2. Invitată în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de la Prima TV, Laura Lavric a mărturisit că i-a fost extrem de rău, însă a refuzat internarea pentru că nu a vrut să se facă publică îmbolnăvirea sa.

„Pe mine m-a prins, l-am făcut. Dar am stat în casă închisă, nu m-am dus la spital. Sunt convinsă că medicii din Iași mi-ar fi acordat atenție, dar nu am vrut să mă văd la TV. A fost urât, m-am simțit tare rău. Mărturisesc sincer că am simțit cum se moare. Rău de moarte am avut, transpiram într-un hal. A început să îmi cadă părul. Nu am avut miros, nici acum nu miros foarte bine', a declarat Laura Lavric în emisiunea lui Cristi Brancu.

De asemenea, faimoasa artistă și-a mai adus aminte de primele momente ale pandemiei. În februarie 2020, Laura Lavric se întorcea din Italia, exact din zona de foc, Lombardia. Ea a avut acolo un eveniment, iar la întoarcere a fost nevoită să stea în aeroport aproximativ 5 ore.

„Pe 22 februarie anul trecut am avut o cântare la Cremona, în Lombardia, și începuseră cu bariere, cu opriri. Am luat utima cursă din Bergamo spre Iași, am aterizat la 12 noaptea și am ieșit la 5 dimineața din aeroport. Era o atmosferă înfiorătoare', și-a amintit celebra cântăreață de muzică populară.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete