La sfârșitul acestei săptămâni va deveni mamă! Va naște mai devreme decât era planificat: “Am decis că operația de cezariană este cea mai sigură variantă”

Până la sfârșitul acestei săptămâni, o cunoscută vedetă va deveni mamă pentru prima oară. Este mai fericită ca niciodată și a vrut să împărtășească acest lucru și cu prietenii virtuali. Va naște mai devreme decât era planificat și a dat toate detaliile despre marele eveniment.

Actrița Gretchen Rossi va deveni mamă pentru prima oară la finalul acestei săptămâni și, așa cum era de așteptat, vedeta este foarte emoționată. Așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va strânge bebelușul în brațe.

La sfârșitul acestei săptămâni va deveni mamă!

După lungi discuții cu medicul ei, Gretchen Rossi a decis să nască prin cezariană și mai devreme decât era planificat inițial, având în vedere că în ultimele săptămâni de sarcină au apărut mai multe schimbări.

“După ce ne-am gândit mult, am plâns și am luptat, eu, medicul și Slade am decis că operația de cezariană este cea mai sigură variantă, atât pentru mine, cât și pentru copil. Medicul a spus că dilatația este de doar 1 cm și presupun că am un “cervix de oțel” care nu cooperează în acest moment, iar examenul pelvian de ieri a fost atât de dureros încât aproape că am cedat, după care a fost nevoie de hiperventilație și asta din cauza unui atac de panică. Inutil să mai spun că a fost un adevărat haos”, a povestit Gretchen Rossi, potrivit eonline.com.

Astfel, actrița în vârstă de 40 de ani va deveni mamă pentru prima oară mai devreme decât se aștepta și este încrezătoare că a luat cea mai bună decizie, sfătuită de medicul ei și de Slade Smiley, partenerul ei de viață. Vedeta și-a ținut fanii la curent cu evoluția sarcinii, făcând publice atât momentele de fericire absolută, cât și perioadele mai dificile.

“Atunci când ai o viziune despre modul în care vor decurge sarcina și nașterea și nu se întâmplă exact cum ți-ai imaginat, există o tristețe și o luptă interioară așa că ajungi să te întrebi: “de ce corpul meu nu cooperează” sau “am luat cea mai bună decizie?” După ce ieri am fost tristă pentru că nu pot naște natural, l-am rugat pe Dumnezeu să îmi trimită un semn că aceasta este cea mai bună decizie, iar el a făcut asta.”, a adăugat actrița.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Gretchen Rossi.

Foto: hepta.ro

Citește și:

Ce intervenții estetice are Meghan Markle?

Solicitarea neobișnuită a lui Meghan Markle la Wimbledon 2019

Gabriela Cristea și Tavi Clonda, în vizită la nași! Ce le-au gătit părinților spirituali?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati