La schi, in vecini

Ce-ar fi ca de data asta sa-ti iei schiurile si sa te opresti mai aproape de granita noastra? Si aici gasesti partii excelente!

BULGARIA

Vecinii nostri din sud au cu ce se mandri la capitolul statiunilor montane. Prima in topul ofertei lor e Borovet, situata la altitudinea de 1.350, in Muntii Rila, chiar la poalele Masivului Musala, cel mai inalt din Balcani (2.925 m). Imprejurimile sale au o flora si o fauna foarte bogate: paduri dese de pin, cu animale salbatice, multe rauri repezi si lacuri albastre, fructe salbatice si plante rare. Destul de aproape de Sofia (70 km), Borovet era destinatia montana preferata a regilor Bulgariei in sezonul rece.

Adesea, monarhii veneau aici ca sa vaneze. Astazi, gasim o localitate moderna, cu hoteluri luxoase, restaurante, discoteci, baruri, magazine si partii extrem de bine intretinute. In doua randuri, Boroveta fost gazda Cupei Mondiale la schi alpin. In zona se practica si turismul ecologic. Celor interesati nu le trebuie decat un ghid cu experienta si un itinerar care sa includa cele mai pitoresti locuri – precum cele sapte lacuri din Rila.

Pamporovo este cea mai sudica statiune montana din Europa (in inima Muntilor Rodopi) si, de aceea, si cea mai insorita. Aici soarele straluceste din plin 120 de zile pe an, iar temperatura medie in miez de iarna este de -3C. Pamporovo are in "custodie" Muntele Snejanka din apropiere (1.926 m), pe varful caruia se inalta un turn al televiziunii nationale bulgare. Acest varf este punctul de plecare pentru toate partiile. Multe dintre pante sunt line, deci ideale pentru schiorii incepatori, insa exista si una periculoasa ("Peretele"), recomandata doar celor experimentati.

In apropiere se afla Manastirea Bacikovo, a doua ca marime si importanta din Bulgaria. Temelia sa a fost pusa in anul 1083, sub indrumarea unui puternic om de stat al vremii, de origine georgiana. Distrusa in mai multe randuri de incendii, manastirea mai are o singura parte din structura originala: capela mortuara, cu o arhitectura foarte interesanta. Picturile murale, icoanele, valoroasele carti si manuscrise pastrate in lacas constituie o bogata galerie de arta veche bulgareasca.

Alte statiuni montane

  • Din Pamporovo, poti da o fuga pana la Chepelare. Este o statiune fermecatoare, ceva mai mica si mai linistita, care are in schimb cea mai lunga partie din aceasta tara. Panta (cu nume amuzant si sugestiv) Turisticeska se intinde pe 5.250 m.
  • La Bansko (in Muntii Pirin), exista conditii de schi foarte bune (o pista noua a fost inaugurata chiar anul trecut). Este, totodata, un oras istoric, cu numeroase muzee si monumente, dar si locul de unde incep toate drumetiile in Parcul National Pirin, protejat de UNESCO.
  • Vitosa, situata la doar 10 km de Sofia.

SLOVACIA

Pentru iubitorii sporturilor extreme, Muntii Tatra de pe teritoriul Slovaciei sunt un adevarat paradis. Pe langa schi si snowboard, ei pot opta pentru o panorama inedita a reliefului muntos, in timpul unui zbor cu parapanta, parasuta sau balonul.

  • Tatranska Lomnica, unde se schiaza la cea mai mare altitudine (2.180 m), are doua zone importante pentru schi: Jamy (in vestul statiunii) si Lomnickesedlo, deasupra Lacului Skalnate Pleso.
  • Jasna este cea mai moderna statiune slovaca.
  • Zdiar, in schimb, e un orasel idilic, care si-a pastrat in mare parte aspectul traditional. Este potrivit pentru cei care vin cu copiii sau pentru schiorii incepatori.
  • Strbske Pleso (vezi imaginea de jos) – Peisajul sau este dominat de siluetele schiorilor profesionisti, care ofera un adevarat spectacol atunci cand se antreneaza, facand sarituri de pe cele doua trambuline de aici (una de 70 m, cealalta de 90 m).

POLONIA

Cuibarita la poalele spectaculosilor Munti Tatra, statiunea Zakopane devine in sezonul alb "capitala" Poloniei pentru cei indragostiti de sporturile iernii. La origini, o asezare forestiera ce dateaza din secolul al XVII-lea, Zakopane este azi poarta de intrare spre intreaga regiune muntoasa a Poloniei. Are 30.000 de locuitori si se bucura de vizita a peste doua milioane de turisti anual.

Pe partiile sale se schiaza excelent din decembrie si pana in mai (cele mai bune partii sunt pe muntele Kasprowy Wierch, inalt de 1.985 m). Pe langa distractiile sportive, Zakopane are si alte atractii. Poti lua funicularul care te duce pana pe Varful Gubalowka, de unde ti se deschide o panorama superba. Neaparat faci o plimbare prin partea veche a orasului, unde, si acum, muntenii polonezi traiesc in colibe de lemn si isi poarta costumele traditionale.

Zaboveste la un pranz, pentru a gusta si savuroasa "oscypek", un fel de branza de oaie afumata, cum numai oamenii locului stiu sa prepare. Muntenii din Tatra (concentrati, mai ales, in Podisul Podhale) sunt foarte mandri de faptul ca si-au pastrat traditiile. Pentru restul polonezilor, ei sunt cam ceea ce sunt scotienii pentru ceilalti britanici.

Alte puncte de atractie in Muntii Tatra:

  • Lacul Morskie Oko ("Ochiul Marii")
  • Muntele Rysy (2.499 m), cel mai inalt din Tatra

CEHIA

Cea mai cunoscuta statiune montana ceha, Spindleruv Mlyn, este situata in valea pitoreasca a raului Elba (Laba) din Muntii Krkonose, chiar in centrul Parcului National cu acelasi nume.

  • Pec pod Snezkou se afla langa Muntele Snezka, cel mai inalt din lantul muntos Krkonose (1.602 m).
  • Janske Lazne este si o statiune balneara, cu 30 de izvoare minerale, termale si radioactive.
  • Haraciov este cunoscuta si pentru atelierele sale de sticlarie, infiintate in secolul al XVIII-lea (unde se produce cristalul de Boemia), care mai functioneaza si astazi si pe care le poti vizita.

Alina Ioana Avram; foto: Ambasada Slovaciei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta