La schi in nordul tarii

La schi in nordul tarii

Esti o schioare impatimita, insa, din pacate, statiunile de pe Valea Prahovei ti se par foarte aglomerate si prea costisitoare? Nu-i nimic, acum ai o varianta foarte atragatoare: partiile din Maramures.

In Muntii Gutai…
Cand te gandesti la o tura pe schiuri, iti vine automat in minte Predealul sau Poiana Brasov. Doar ca celebrele statiuni de pe Valea Prahovei au si unele inconveniente majore.

Aglomeratia – atat pe sosele, cat mai ales pe partii! – si tarifele de cazare care, in plin sezon, sunt la nivelul celor din Austria si Italia!

O alternativa mult mai ieftina si cel putin la fel de frumoasa o reprezinta partiile din nordul tarii, mai exact cele din Maramures.

Vom incepe prezentarea lor cu cele aflate la doar cativa kilometri de Baia Mare, in Muntii Gutai, in statiunile Suior, Mogosa si Izvoare.

Partiile din Cavnic atrag tot mai multi schiori. Biserica in statiunea Borsa

Ca sa ajungem la Mogosa si Suior, plecam din Baia Mare, pe soseaua care leaga orasul de Sighetul Marmatiei. Dupa 17 km, un indicator ne instiinteaza ca mai sunt 5 km pana in statiunea Suior.

Dupa ce urcam pe serpentinele drumului, intalnim punctul de plecare a telescaunului care deserveste partia Suior; aceasta are o lungime de 1.400 m si e de dificultate medie.

Complexul Suior
Ceva mai sus de partia din Suior, se afla complexul turistic cu acelasi nume, format din trei minihoteluri care, impreuna, dispun de 64 de locuri de cazare. Tot aici se afla si un centru de inchiriere schiuri.

Din capatul partiei Suior – loc in care se afla o terasa cocheta, numai buna pentru o cafea si o baie de soare – putem lua un teleschi, care urca pana in partea de sus a partiei… Mogosa.

Din acest loc, aflat la cea mai mare altitudine din zona, ni se ofera o priveliste minunata asupra muntilor inconjuratori.

Coborarea pe schiuri se poate face alegand o varianta combinata, intre cele doua partii, in functie de priceperea fiecaruia. Daca ramai aici mai multe zile, poti sa faci si o excursie spre principalul varf din Gutin, Creasta Cocosului, pe poteca ce porneste din Pasul Gutin, din dreptul Hanului Pintea.

Mare atentie insa in portiunea de sub creasta, unde se rup avalanse… O alta partie aflata aproape de Baia Mare este cea din statiunea Izvoare, la 30 km de oras. Statiunea are doua partii, una pentru incepatori si alta pentru avansati.

Poposeste la Mogosa!
Tot pe soseaua dintre Baia Mare si Sighetul Marmatiei, la altitudinea de 731 m, pe malul Lacului Bodi se afla cabana Mogosa. Aceasta are 67 de locuri de cazare, in camere cu doua si trei paturi.

Foarte aproape, este si capatul liniei de telescaun care deserveste partia Mogosa. Cu o lungime de 2.200 m si o diferenta de nivel de 526 m, partia are o dificultate mare si ofera satisfactii deosebite schiorilor cu experienta.

Telescaun in Suior Capatul partiei Suior

Mergi si la Borsa!
Situata in partea de est a Depresiunii Maramuresului, la aproximativ 80 km de Sighet si la 23 km de Viseul de Sus, statiunea Borsa este principalul punct de atractie pentru schiori, datorita partiilor de aici, aflate la o altitudine mai mare, si a peisajului cu totul deosebit.

Vedere spre Muntii Rodnei Poarta in Maramures

Statiunea beneficiaza de un cadru natural exceptional, fiind inconjurata de crestele Muntilor Rodnei si de Muntii Maramuresului.

La Borsa exista mai multe partii de schi: Poiana Stiol (dificultate medie, cu o lungime de 1.600 m), partia care leaga Varful Stiol de Poiana Stiol (dificultate medie, 500 m lungime) si partia Bradet (usoara, 200 m lungime).

Se pot face combinatii de coborare folosind aceste partii si vei avea mari satisfactii daca zapada e in stare buna pana jos, la statia de telescaun (circa 900 m altitudine). Poti urca cu telescaunul pana la Poiana Stiol, iar mai departe, pana la Varful Stiol, cu teleschiul.

De acolo, se deschide o panorama splendida atat asupra vailor nordice, cat si a varfurilor importante din Muntii Rodnei. De partea cealalta, privelistea se intinde pana departe, in Pasul Prislop si Varful Cearcanul din Muntii Maramuresului, iar spre vest se afla depresiunea cu cele doua vai: Iza si Viseu. Tot la Borsa, este cea mai mare trambulina naturala pentru sarituri cu schiurile – are 90 m.

Atentie la avalanse!
Pentru cei care se simt in stare de o tura completa cu schiurile sau cu piciorul, exista multe posibilitati, dar vaile nordice din Muntii Rodnei trebuie abordate cu mare grija, din cauza pericolului de avalanse. La Borsa te poti caza la cele doua hoteluri sau la una dintre multele pensiuni din zona.

 

Popas in Poiana Stiol Partia Stiol

Schi la Cavnic
Nou aparute in peisajul hibernal al Maramuresului, partiile din orasul minier Cavnic, considerat polul zapezii in zona, atrag din ce in ce mai multi schiori.

Va puteti incerca puterile, din decembrie pana tarziu in primavara, pe cele trei partii de dificultate medie si mare, deservite de tele-schiuri moderne. Posibilitatile de cazare sunt inca modeste, dar cei din zona, beneficiind si de sprijinul unor fonduri europene, fac eforturisa deschida noi pensiuni.

Cel mai bun loc de cazare pentru cei care vor sa schieze la Cavnic, e statiunea Ocna Sugatag, la 14 km, pe drumul spre Sighet.

Text si foto: Cristian Duminecioiu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta