La mulți ani, prințule Harry! Astăzi el împlinește 37 de ani

Prințul Harry împlinește astăzi 37 de ani! Familia și apropiați au început să-i ureze mesaje de la mulți ani încă de la prima oră!

Prințul Harry este, cu adevărat, un personaj. Un rebel, ar spune unii, care nu suportă constrângerile. O persoană care a făcut, de cele mai multe ori, ce i-a spus intuiția. Acuzând o presiune mediatică și familială puternică asupra lui și a familiei sale, Harry a încercat să se îndepărteze de atenția presei în Statele Unite. Însă, în continuare, familia sa este, săptămânal, subiectul unor articole de presă.

Moartea mamei, momentul de cotitură

Moartea prințesei Diana, pe când el avea 12 ani, a reprezentat cel mai dificil moment din viața lui. „Pierderea mamei, la vârsta de 12 ani, și blocarea tuturor emoțiilor mele pentru cel puțin 20 de ani, a avut un efect puternic nu doar asupra vieții mele personale, ci și asupra muncii mele.' Acesta a fost și punctul care a declanșat o perioadă tulbure din viața lui. Între 20 și 30 de ani, prințul Harry a căzut în patima alcoolului, chiar și a drogurilor și, așa cum el însuși mărturisește, a avut numeroase atacuri de panică. De altfel, tabloidele acelor vremuri sunt pline de poze cu Harry în „desfășurare'.

În celebrul interviul acordat lui Oprah Winfrey, Harry a mărturisit: „Beam, probabil, într-o seară de vineri sau sâmbătă cantitatea suficientă pentru o săptămână'. „Și făceam asta nu pentru că îmi plăcea, ci pentru că încercam să maschez ceva'.

Căsătoria cu Meghan Markle

O perioadă de câțiva ani,  aparițiile sale au fost legate, mai degrabă, de cauzele în care s-a implicat sau pe care le-a dezvoltat. În plus, părea să aibă o relație extrem de apropiată cu Kate și fratele său, William. Însă aparițiile în presă au luat o turnură neașteptată odată cu oficializarea relației cu Meghan Markle și, apoi, cu decizia acestora de a părăsi Casa Regală.

În ciuda declarațiilor dintre cele două părți, familia regală i-a transmis urări de la mulți ani celui care astăzi, la 37 de ani, este soț și tată a doi copii, Archie și Lilibet.

 

Citește și: Ce problemă genetică le poate transmite Meghan Markle copiilor ei?

Foto: Instagram/harry.dukeofsussex

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete