La Gala Femeia Anului, doamnele au mizat pe… negru

Este culoarea care ne scoate din orice situație și la care apelăm cel mai des. Iar la serate, cocktailuri și petreceri este prima noastră alegere. Iată că și la Gala Femeia Anului, desfășurată în cel mai select spațiu din București destinat evenimentelor festive – Le Chateau, doamnele invitate au mizat pe negru.

Negru – prima alegere

Am învățat că eleganța absolută înseamnă minimalism, discreție și bijuterii cât mai rafinate. Am văzut impactul pe care un șirag de perle îl are asupra unei rochii simple de culoare neagră admirând-o pe Audrey Hepburn în filmul Mic dejun la Tiffany. Atunci am realizat că, alegând negru pentru rochia de cocktail, în esență, suntem învingătoare. Chiar dacă această culoare ne trădează frica de a nu greși. Și ne ascundem în spatele ei ca după o cortină spectaculoasă, care știe să ne pună în valoare calitățile native.

Și totuși, ce are negrul de ne fascinează atât de mult? În primul rând, îmbrăcate în negru devenim purtătoarele unui mesaj de autoritate și putere. Se pare că doamnele invitate la Gala Femeia Anului au știut acest lucru și de aceea au mizat pe negru absolut, transmițând astfel emoții și mister.

Apoi, mai este sentimentul copleșitor al rampei. Ne e teamă de a fi în centrul atenției, așa că negrul ne ascunde și ne camuflează, mai ales emoțiile.

Ne dorim relaxare absolută, dar ornată cu stil și rafinament. Se spune că doamnele care aleg negrul au o predispoziție către mister, nevăzut și necunoscut. Apoi, să nu uităm de faptul că negrul subțiază optic silueta ștergând cu buretele acele kilograme pe care vrem să le ascundem.

Iată de ce rochia neagră devine firesc, prima noastră alegere.

Florentina Mușat

foto: Dan Borzan

Citește și Vedete din România la Gala Avantaje Femeia Anului

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete si Moda