Kate Middleton, fără inel de logodnă! Palatul Kensington a făcut declarația

Ieri, 28 ianuarie 2020, Kate Middleton (38 de ani) a vizitat Spitalul de Copii Evelina din Londra. În ziua angajamentului regal, ducesa de Cambridge a ales să poarte un costum Dolce & Gabbana din două piese, fustă mini și sacou.

Outfitul a fost accesorizat cu dresuri negre opace și o pereche de pantofi de asemenea negri. Deși foarte elegantă, ducesei i-au lipsit două accesorii cu semnificații puternice: inelul de logodnă și inelul eternity.

Kate Middleton, fără inel de logodnă! Palatul Kensington a făcut declarația

Deși și-a purtat vergheta din aur, inelul de logodnă cu safir de 12 carate, dar și inelul eternity cu diamant Eclipse (confecționat din aur alb de 18 carate de către brandul Annoushka), au lipsit cu desăvârșire.

A doua bijuterie i-a fost oferită ducesei de către prințul William, după nașterea primului lor fiu, prințul George.

Publicația Hello! Magazine a confirmat însă că ducesa a renunțat la cele două accesorii din motive de sănătate și igienă.

Palatul Kensington a declarat pentru website că ducesa și-a dat jos bijuteriile în timpul vizitei, ambele având potențialul de a purta bacterii.

Nu este prima dată când Kate renunță la respectivele bijuterii în timpul vizitei unui spital. În luna ianuarie a anului 2018, când a vizitat Spitalul Great Ormond Street, a renunțat la aceleași două inele, purtându-și, în schimb, vergheta.

Kate Middleton, s-a simțit „izolată” după naștere primului ei copil

Vorbind despre experiența ei după ce a devenit mamă pentru prima oară, Kate a mărturisit: „Aveam un bebe mic mic în mijlocul insulei Anglesey care era atât de izolată. Nu aveam niciun membru de-al familiei mele aproape, iar William lucra în timpul nopților.”

Vorbind în incinta centrului pentru copii Cardiff, Kate a oferit detalii referitoare la greutățile întâmpinate de ea pentru a-i încuraja și pe alții să fie onești în privința nevoilor lor în primii ani în calitate de părinți.

Prințul William lucra pentru Forțele Aeriene Regale când prințul George s-a născut, iar Kate a admis că programul lui atipic și timpul petrecut la distanță au afectat-o.

În anul 2017, vorbind mai multor mame tinere despre același subiect, ducesa dezvăluia: „Uneori te simți singur și destul de izolat (– în calitate de părinte). Dar și alte mame trec prin asta. Este vorba despre a avea curajul să ceri ajutor”.

Foto: Hepta.ro

Citește și:

Ziua de naștere a lui Kate Middleton, eclipsată de scandalul stârnit de ducii de Sussex. Ce mesaj i-au transmis Meghan Markle și prințul Harry ducesei?

De ce Kate Middleton poartă bijuterii din colecția reginei Elisabeta a II-a și Meghan Markle nu?

Kate Middleton, un nou exemplu de eleganță și rafinament. Detaliul cu care a reușit să îi aducă un omagiu prințesei Diana

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete