Jon Bon Jovi, mesaj emoționant pentru soția sa la aniversarea căsătoriei: „36 de ani minunați”. Cum arătau în ziua nunții
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/bon-jovi-dorothea-si-fiica-lor-stephanie-rose.jpg)
Jon Bon Jovi demonstrează că dragostea adevărată poate trece testul timpului, poate chiar și al infidelității. Chiar dacă mariajul lor nu a fost lipsit de provocări, artistul și soția sa, Dorothea Hurley, au sărbătorit 36 de ani de căsnicie, iar artistul a marcat fericitul eveniment printr-un mesaj emoționant pentru jumătatea lui.
Solistul trupei Bon Jovi, acum în vârstă de 63 de ani, a postat pe rețelele de socializare un mesaj pentru femeia alături de care a crescut, a construit o familie și a învățat ce înseamnă loialitatea. „36 de trandafiri pentru 36 de ani minunați. Aniversare fericită, dragostea mea!', a scris el în dreptul imaginilor: una cu un buchet simbolic de 36 de trandafiri roșii și alta de arhivă, cu el și Dorothea în tinerețe, la nunta lor din Las Vegas, potrivit People.
În fotografie, Jon, cu părul lung, ține în mână un sacou albastru asortat cu pantalonii. Dorothea este îmbrăcată într-o rochie albă, de lungime medie, completată cu mănuși din dantelă. Amândoi zâmbesc și sunt îmbrățișați, pozând fericiți. Postarea s-a încheiat cu o a treia fotografie a semnului de la Graceland Wedding Chapel, pe care scria: „Locul original, faimos în toată lumea, al ceremoniilor cu ‘Regele', făcând referire la un imitator al lui Elvis Presley. Pe semn mai scria și: „Starul rock Bon Jovi s-a căsătorit aici.'
Solistul trupei Bon Jovi și Dorothea au fost iubiți încă din liceu și s-au căsătorit, în Las Vegas, în 1989, la Graceland Wedding Chapel din Las Vegas, iar de atunci au fost nedespărțiți.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/bon-jovi-si-dorothea-1.jpg)
Într-un interviu acordat în 2024 revistei PEOPLE, Jon și-a amintit cum a avut loc căsătoria spontană: „Eram în Los Angeles, trupa era în turneu cu albumul New Jersey, și dacă deschideai perdelele camerei mele de hotel, vedeai un panou uriaș cu noi cinci (n.r- membrii trupei Bon Jovi), uitându-se direct în camera mea', a povestit el.
„Logodnica mea de atunci, care era iubita mea din liceu, era cu mine, aveam o seară liberă și i-am spus: «Am nevoie de o trăire mai intensă — am o idee. Hai acum în Vegas.» Și ea mi-a răspuns: «Acum?» Eu i-am zis: «Acum.»'
Cei doi au împreună patru copii: o fiică, Stephanie (31 de ani), și trei băieți: Jesse (30 de ani), Jake (22 de ani) și Romeo (21 de ani), iar legătura lor pare să fi devenit mai solidă odată cu trecerea anilor.
Mai mult, în urmă cu un an, Jon Bon Jovi a făcut declarații sincere despre relația lor, recunoscând public că nu a fost întotdeauna „un sfânt', ci a mai călcat și strâmb, lăsând de înțeles că și-a înșelat soția. Dar a ținut să sublinieze că în spatele unei căsnicii de durată stau asumarea, maturitatea emoțională și iubirea necondiționată.
„Nu trebuie să minți că ai fost un sfânt. Dar trebuie să fii suficient de înțelept cât să nu-ți neglijezi familia. Adevărul este că, atunci când o iubești cu adevărat pe femeia de lângă tine, nu există tentație care să te îndepărteze cu totul de acasă', a declarat el într-un interviu sincer, rar și profund.
Jon și Dorothea au demonstrat că uneori, în spatele unei povești publice, se află ani de construcție tăcută, în doi. În ciuda vieții trăite sub lumina reflectoarelor, și-au păstrat relația discretă, departe de scandaluri și de spectacolul mediatic.
„Nu este ca și cum Dorothea a venit la jumătatea filmului și nu știa pe cine a luat. Am crescut împreună și am rămas împreună', a mai spus artistul.
Starul rock a explicat, de asemenea, că mariajul său a durat atât de mult grație răbdării pe care a avut-o soția sa și a faptului că i-a tolerat infidelitățile de-a lungul anilor.
Foto:Profimedia