Iulia Albu a urlat la niște copii în emisiune. Momentul șocant a fost difuzat la TV: „Regret reacția mea inițială”

Iulia Albu a avut o reacție șocantă în timpul unei probe la America Express. Vedeta a început să urle la niște copii în timp ce era filmată, iar imaginile au fost difuzate la TV.

În cadrul competiției de la Antena 1, America Express – Drumul Soarelui, Iulia Albu a avut parte de un moment tensionat și neașteptat în timpul unei probe ce implica desenul alături de copii.

Răbdarea concurenților a fost pusă la încercare, iar Iulia Albu a cedat în timpul probei. Situația a luat o întorsătură neașteptată atunci când micuții au mers către Iulia Albu cu mâinile pline de vopsea și au murdărit-o pe bluza pe care o purta.

„Am simțit niște mâini pe mine, m-am speriat! Apoi l-am văzut pe el sub un munte de copiii care puneau mâinile pe el', a mărturisit criticul de modă în timpul emisiunii. „Nu trebuie să-i lași! Fugi! Ia rucsacul și fugi!', l-a atenționat concurenta pe Mike, potrivit a1.ro.

Într-un gest aparent necontrolat, Iulia Albu a izbucnit și a început să țipe la copii, surprinzând atât colegii de competiție, cât și telespectatorii. După câteva momente, conștientă de reacția ei, vedeta a încercat să-și repare gestul, îmbrățișându-i pe cei mici și chiar sărutând unul dintre copii pe obraz.

Iulia Albu a țipat la copii America ExpressSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 15)

Episodul controversat a fost difuzat pe micul ecran, atrăgând atenția și generând reacții diverse din partea publicului. Într-o declarație ulterioară, Iulia Albu a recunoscut că regretă profund reacția sa și că nu se mândrește deloc cu comportamentul său, explicând că stresul competiției a contribuit la momentul tensionat.

„Un moment de apreciere astăzi pentru Mike și un moment de reculegere pentru câteva clipe de rătăcire pentru mine. Totul este bine când se termină cu bine. Acesta a fost momentul despre care vorbeam și cu care nu mă mândresc. Regret reacția mea inițială. Copiii au fost minunați, iar Mike a fost Mike pe care îl știu eu. 🌞 Să aveți o seară minunată! America Express continuă', a scris Iulia Albu pe una dintre rețelele de socializare.

„Ai noroc că nu s-a difuzat totul și că s-a reglat la montaj', i-a scris o persoană criticului de modă. Iulia Albu a reacționat imediat și a mărturisit că nu a fost ceva mai mult de cât s-a văzut la TV. „Momentul a fost difuzat integral', a declarat concurenta de la America Express – Drumul Soarelui, potrivit Libertatea.  „Nu a fost tăiat nimic. Dar, repet, nu ar fi trebuit să am reacția pe care am avut-o în primele secunde.', a mai scris vedeta.

Concurenta este surprinsă de ceea ce au filmat camerele și i-a fost foarte greu să vorbească despre acel moment. Însă, este pregătită să înfrunte orice comentarii negative sau reacții din partea fanilor, indiferent de modul în care vor fi acestea.

„Nu am putut să scriu până acum nimic despre acest subiect, și, sincer, nici acum nu îmi este ușor să o fac. În seara aceasta va fi difuzat la America Express un moment care nu mă reprezintă, nu îmi face cinste, dar pe care mi-l asum. Nu voi căuta scuze. Este un moment care s-a întâmplat. Nu s-a întâmplat când susține jumătate din presa din România, dar, s-a întâmplat.

Ca om care a filmat 2 sezoane de emisiuni cu și despre copii, nu îmi explic nici acum acest episod și probabil nu voi putea să o fac niciodată. Promit ca după difuzarea episodului să răspund colegilor din presă, asa cum am făcut-o mereu. Dați cu pietre, dacă simțiți să faceți asta, sunt aici', a scris Iulia Albu, pe Facebook.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete