Îți cade părul? Încearcă soluția minune care dă rezultate de la prima utilizare

caderea-parului

Podoaba capilară este una din primele elemente care se observă atunci când ne uităm prima dată la o persoană. Din păcate, însă, sunt destul de multe persoane care se confruntă cu probleme serioase de cădere a părului, atât bărbați cât și femei.

Părul începe să cadă din mai multe motive, care pot avea cauze de natură internă sau externă a organismului. Câteva exemple de boli care conduc la pierderea firelor de păr sunt diabetul și anemia, dar și stresul de zi cu zi are aceleași efecte.

Din fericire, trebuie să știi că există o rețetă naturală care te poate ajuta foarte ușor să scapi de această problemă. Ai nevoie doar de ingrediente naturale, care nu au efecte adverse asupra organismului. Iată cum se prepară această soluție, potrivit secretele.com.

Ingrediente:

  • 200 de grame frunze de urzică (preferabil proaspete )
  • 200 grame frunze de şoc
  • 200 grame frunze de mesteacăn
  • două tulpini sănătoase de rostopască proaspătă (se poate găsi foarte ușor, chiar și iarna)

Mod de preparare:

Într-o oală de 12 litri, se pun plantele în ea, după care se adaugă 10 litri de apă. Lăsăm pe foc până atinge punctul de fierbere şi dă primul clocot, apoi stingem focul şi lăsăm maxim o oră să infuzeze bine plantele. După ce se răceşte şi devine călduţă, strecutati şi împărţiţi în două.

Jumătate o folosiţi la spălatul capului, dar numai cu săpun de casă. În timpul spălării se freacă cu putere pielea capului, pentru stimularea circulaţiei sangvine şi pentru ca porii să permită intrarea substanţelor benefice.

După spălarea părului, cealaltă jumătate se foloseşte pentru clătirea capului cu grijă şi apoi ne înfăşurăm cu un prosop. Rezultatele vizibile după prima spălare, iar tratamentul se face până când problema se rezolvă. Dacă este vorba de diabet sau altă afecţiune mai gravă, rezolvaţi problema afecţiunii şi ţineţi tratamentul în paralel, atât pentru par cât şi pentru afecţiunea în cauză.

Foto: 123rf.com

Citește și:

Îţi cade părul din ce în ce mai mult? Încearcă o mască naturală pe bază de ceapă, iar efectele ei te vor uimi

5 moduri în care îţi poţi aranja părul când porţi căciulă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete