Ionela Grigore, vânzătoarea de mezeluri din Piața Obor, care face furori la MasterChef 2024. Are mai mulți clienți de când a apărut la Pro TV
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/10/ionela-grigore-masterchef-2024-1.jpg)
Ionela Grigore, în vârstă de 50 de ani, s-a calificat în bucătăria MasterChef 2024. Ea este printre cei 20 de concurenți care vor lupta pentru marele premiu de 75.000 de euro al show-ului culinar de la Pro TV.
Ionela Grigore, cu o experiență de 30 de ani în carmangerie, a reușit să impresioneze juriul MasterChef 2024 și să se califice printre cei 20 de concurenți finali. Aceasta lucrează de un deceniu într-un magazin de mezeluri din Piața Obor din București. La preselecții, ea a pregătit un platou cald care i-a încântat pe jurați.
Florin Dumitrescu a remarcat: „Doamnă, ne-ați reînviat cumva nostalgia vremurilor de mult apuse. V-am zis că sunteți curajoasă din cauza alegerii, e foarte riscant ceea ce ați ales'. Șnițelul din parizer a fost printre preparatele ei.
„Întotdeauna este familia în spatele unei gospodine'
Ionela Grigore și-a împărtășit experiența în emisiunea lui Cătălin Măruță, spunând: „I-am dat pe spate pe chefi. Gătesc din copilărie, am fost crescută mai mult pe la bunici, mama m-a învățat, tata ne-a părăsit când aveam șapte ani. (…) Întotdeauna este familia în spatele unei gospodine sau a cuiva care gătește. Acasă gătesc mâncare tradițională, nu fonfleuri».
După ce a trecut cu succes de etapa confruntărilor, Ionela a anunțat pe Facebook: „Am intrat în concurs! S-au înscris în concurs peste 15mii de persoane, la preselecție au fost 2000 persoane, pentru șorțuri au participat 120 persoane, au luat șorțuri 65 persoane și în concurs 20 de concurenți. Esteeeee, sunt printre ei!'. Conform Libertatea, Ionela Grigore se numără acum printre cei 20 de concurenți care vor lupta pentru marele premiu de 75.000 de euro în bucătăria MasterChef 2024.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/10/ionela-grigore-vanzatoare-piata-obor-masterchef-2.jpg)
Ionela Grigore are mai mulți clienți la PIața Obor după ce a apărut la MasterChef 2024
Într-un interviu pentru Fanatik, Ionela Grigore a dezvăluit că are mai mulți clienți la Piața Obor după ce a apărut în emisiunea de la Pro TV. „Cozile s-au mai mărit, într-adevăr, și din punct de vedere al vânzării. Și pentru că au început școlile, dar și pentru că unii chiar vin să mă vadă. Unele persoane sunt noi, vor să mă cunoască, într-adevăr. Uneori se întâmplă, mai ales dimineața, să fie coadă destul de mare', a zis ea.