Învățământul românesc. Ce le place elevilor să facă la școală și ce nu

Ce le place elevilor să facă la școală și ce îi doare

Încercând să fac o diagnoză şi un posibil tratament pentru şcoala românească, îi întreb adesea pe ELEVI, ori de câte ori am ocazia să intru în școli private sau de stat, (la care îi mai adaug şi pe elevii mei, de acasă), cu ce stare vin ei la ȘCOALĂ și ce le place să facă?

Răspunsurile lor nu înceteză să mă surprindă și să fie o sursă de inspirație pentru cei care doresc să țină cont de ele:

„NE PLACE:

– să punem întrebări, nu doar să răspundem la ele;
– să avem provocări care să ne ajute să gândim și să comunicăm;
– să ne mirăm și să ne îndoim de tot ce ne provoacă;
– să avem curajul de a încerca lucruri noi și să glumim;
– să fim creativi, să ne imaginăm cum pot fi făcute diferit, diverse lucruri, să propunem idei noi;
– să ne asumăm riscuri cu responsabilitate și să facem greșeli din care să învățam, iar acest lucru să nu ne oprească din cercetările noastre;
– să gândim independent, dar să lucrăm împreună;
– să colectăm date prin toate simțurile;
– să ne bucurăm de natură, de ființe, de lucruri, de relațiile dintre oameni, care ne inspiră;
– să ne cunoaștem și să ne exprimăm și emoțiile nu doar cunoștințele.”

Provocați, acești elevi, nu se opresc din a spune și ce-i DOARE:

„Ne dor explicațiile folosite în locul exersării,
Ne dor heirupismele, în locul răbdării,
Ne dor criticile, în locul încurajării,
Ne dor comenzile, în locul apropierii,
Ne dor judecățile, în locul empatiei,
Ne dor respingerile, în locul comunicării,
Ne dor suspiciunile, în locul încrederii,
Ne doare indiferența, în locul entuziamului!”

Ce caută acești tineri în învățamântul nostru?

Caută autenticitatea, emoția de a studia lucrurile reale și folositoare, să înțeleagă și să fie înțeleși, încrederea că pot și sentimentul că ne pasă de ei, de nevoile, de interesele, de dorințele lor și că școala este acel mediu în care te duci pentru a fi mai bun, pentru a te descoperi și a afla ce poți face cu inteligențele tale multiple, pentru a învăța să iubești natura, lucrurile, oamenii, relațiile și pe tine.

Ce le OFERĂ SCOALA (in cele mai multe cazuri)?

Un spatiu de neiubire, cu temeri și stres, cuvinte neîncurajatoare, ore de stat în bancă fără mișcare, teorie multă și puțină practică, plictiseală, teste, lucrări de evaluare și nu de învățare, manuale în dezacord cu programa și timp pierdut în ore, spații nedotate, funcționari publici, răceală, indiferență, scop fără mijloace și drum fără final.

Ce putem face?

– Să începem să exersăm iubirea necondiționată, fiind conștienți de faptul că educația făcută cu iubire este forma cea mai înaltă de formare;
– Să fim entuziaști, pentru că entuziasmul este molipsitor, iar profesorul e dator să transmită nu doar cunoștințe, ci și emoția de a studia într-un anumit domeniu;
– Să privim cu același respect pe cei mici ca pe cei mari, recunoscând în fiecare sămânța divină ce are nevoie de oportunități pentru dezvoltare;
– Să înțelegem că schimbarea pe care o dorim de la alții trebuie să apară mai întâi în fiecare dintre noi și că suntem datori să dăm tot ceea ce putem, pentru că așa cerem și așa vom primi!

De Crenguța Lăcrămioara Oprea

Foto: 123rf.com

Citește și:

Îți este greu să îți convingi copilul să își facă temele? Urmează acești pași simpli

80% din slujbele viitorului cer competențe STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Cum să îi facem pe elevi să învețe

Ai un copil agitat, lent sau apatic? Uite cum trebuie să reacționezi

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie