Întâmplări adevărate: vindecări și experiențe uluitoare

06.04.2020, 11:06 .

De multe ori, ca şi cum ar vrea să ne dea un semn, natura ne transmite mesaje din lumea celor care nu cuvântă. Mesaje care confirmă ceea ce ştiinţa deocamdată nu acceptă. Întâmplări din zona miraculoasă a legăturii dintre oameni şi animale.

La un moment dat, pentru Alina, viaţa părea că vrea să ridice din umeri a neputinţă şi poate că povestea ei ar fi fost într-un fel de nespus, dacă n-ar fi existat un mic miracol:

Totul a început într-o dimineaţă rea, cu doi ani în urmă, când mai erau câteva zile până la Crăciun. Atunci când am început să simt dureri în piept, nu aveam habar despre ce este vorba sau că ar putea fi o boală coronariană. Am ignorat durerea săptămâni şi luni în şir dar într-un final am ajuns la medicul de familie, iar acesta mi-a dat trimitere la un specialist cardiolog. Diagnosticul prezumtiv parcă m-a secerat de pe picioare. Ceva complicat cu deficienţe în activitatea inimii, artere cornariene îngustate şi cu perspectiva unei operaţii complicate ca singură şansă. Am spus că nu merg să mă operez că prefer să risc orice altceva, fie şi să mor subit, deşi mama şi toţi ai mei îmi spuneau că e o prostie să nu urmez sfaturile medicale. Devenisem apatică şi de nerecunoscut, palidă şi slăbită, nu mai ieşeam din casă, îmi refuzam până şi prietenele care mă căutau, iar liceul ajunsese undeva în planul al zecilea. Într-o zi însă mama l-a adus acasă pe Mişu, un motan găsit pe stradă, care a şi devenit de atunci, un membru al familiei noastre, dar care, în acel moment era un pui slab, mort de foame şi care mieuna a disperare. Ciudat însă, în ciuda depresiei în care mă izolasem, am simţit o undă de căldură din prima clipă în care l-am văzut. Părea că între noi e o comunicare stranie, că mă cunoştea de când lumea. Imediat, chiar din clipa în care l-am luat în braţe, s-a cuibărit pe pieptul meu, fix în dreptul inimii, care eram convinsă că mă va lăsa curând, şi a început să toarcă delicat aşa cum fac motanii, dar parcă mai sonor, mai modulat. N-a mai coborât de acolo în ciuda oricăror eforturi făcute de mama şi de toţi ai casei ca să-l cheme să mănânce să-l îmbie cu carne şi cu alte bunătăţi. Şi nici mie nu mi-a venit să-l dau jos, să-l gonesc de acolo. Mama chiar începuse să se îngrijoreze, dar eu am ştiut că nu e nimic în neregulă cu el. Când a plecat de pe pieptul meu, ciudat, dar durerile păreau că se domoliseră. Nu mă întrebaţi cum. Nu am ştiut decât că îmi făcea bine prezenţa lui acolo şi faptul că era lângă mine mereu. Am coborât la masă cu toţi ai mei, ceea ce nu mai făcusem de multă vreme şi seara am adormit cu Mişu cuibărit în acelaşi loc. După câteva zile eram din nou pe picioare iar trei luni mai târziu după angiografii şi alte analize complicate medicii mi-au spus că… nu aveam nimic. Eram bine sănătoasă. Nu ştiu dacă Mişu m-a vindecat, poate e prea mult să spun asta, ori dacă a fost acolo, undeva o greşeală medicală, dar senzaţia de bine pe care mi-o oferea prezenţa lui torcând pe inima mea era palpabilă. Şi astăzi, ori de câte ori sunt stresată, nervoasă sau am de învăţat mult, el vine, dar aşa fără să-l chem, vine singur şi se așează lângă mine lipit de corpul meu, niciodată în acelaşi loc, uneori pe piept, sau pe genunchi , alteori la gât ca un soi de fular cald de blană şi dintr-o dată, dar foarte rapid, simt cum mă calmez, încordarea dispare, mă concentrez extraordinar de bine şi devin veselă şi plină de viaţă. Am aflat şi eu că pisicile absorb energia negativă din locurile unde se aşează şi cred că asta e explicaţia, ori poate că intervine acolo şi credinţa mea dar, oricum ar fi, e clar că iată, ceea ce ştiinţa respinge, realitatea confirmă. Animalele pot sa trateze şi chiar să vindece boli în faţa cărora medicii ridica din umeri neputincioşi'. Alina M. 17 ani, Oradea.

Foto: 123rf

Citeste și:

Uite ce faci după ce trece pandemia: vizitezi cele mai frumoase grădini ale lumii

Veștile bune de azi: râsul și buna dispoziție nu sunt interzise în timpul pandemiei de coronavirus