Întâmplarea trăită de Mircea Radu în tramvai, în București. La Piata Obor a coborât: „De pe scaun, un domn în vârstă care vorbea la telefon a făcut o pauză”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/mircea-radu-1.jpg)
Mircea Radu a atras atenția internauților cu o postare recentă pe Facebook, în care povestește despre o experiență simplă, dar încărcată de emoție: o călătorie cu tramvaiul prin Capitală. Fanii săi au remarcat imediat detaliile sensibile și pline de farmec despre Bucureștiul de odinioară.
„Din autobuz am coborât la Dorobanți, am găsit tramvaiul în stație și l-am luat.
De pe scaun, un domn în vârstă care vorbea la telefon a făcut o pauză, ochii mari, a clipit și a zâmbit complice, semn că m-a recunoscut. Mi-am îndreptat spatele, l-am salutat în șoaptă și mi-am luat locul lângă burduf', a povestit prezentatorul.
Amintiri din Bucureștiul copilăriei
În continuare, Mircea Radu evocă locuri și senzații familiare care îi trezesc nostalgia:
„Ușile s-au închis, plecarea a fost lină, din boxe o voce m-a anunțat că urmează stația Stadion Dinamo. E în același loc ca atunci când eram la școală, dar a dispărut patiseria mică, cu vânzare la geam, de unde cumpărăm merdenele și portofele cu gem. (O femeie a gândit asta sau un bărbat? Cine pune numele prăjiturilor?)'
Postarea continuă cu tabloul unui București plin de viață și oameni obișnuiți:
„La Obor au urcat oameni care zornăiau din sacoșe pline cu borcane goale. Toamna înseamnă și murături, dulcețuri, zacuscă, nu doar rouă și culori pastelate. Tramvaiul încetinește, face clac-clac, oprește în stație, se deschid ușile, mă pregătesc să cobor. Domnul în vârstă acoperă cu mâna telefonul și îmi zice tare: Să aveți un început de săptămână bun, domnu´ Mihai!'
Finalul a stârnit zâmbete în rândul cititorilor, pentru că domnul convins că îl recunoaște pe prezentator i-a spus un alt nume. Mircea Radu nu a corectat greșeala, păstrând momentul așa cum a fost: simplu și autentic.
„Bine că nu v-a spus Lucian. Vă e dor de București? Eșarfa e ca toamna.', a scris un fan, iar altul a adăugat: „Cu siguranță v-a recunoscut, însă nu și-a mai amintit numele!! Memoria îi mai joacă feste, dar cea vizuală nu! Să aveți o zi bună, domnule Mircea!'
Ce cer oamenii lui Mircea Radu pe stradă
În trecut, Mircea Radu era considerat unul dintre cei mai atrăgători bărbați din România și a prezentat emisiunea „Din Dragoste', unde a apărut pentru prima dată și Bianca Drăgușanu. Într-un interviu pentru Libertatea, prezentatorul a vorbit despre ce îl întreabă oamenii când îl întâlnesc pe stradă.
„Da. Asta nu s-a schimbat. Dar nu ține de ce zici tu (merci beaucoup!). Că, și dacă aș fi fost cel mai urât, dar aș fi apărut la televizor și aș fi avut succesul acela fenomenal cu «Din Dragoste», tot aș fi fost oprit pe stradă. Ce s-a schimbat este că în urmă cu douăzeci de ani mi se cerea un autograf. Pe atunci nu existau telefoane cu cameră. Iar acum mi se cere un selfie. Ceea ce și fac cu mare plăcere.'
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a62fb59ca96721f3fc3002a5385f12e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/ianca-si-razvan-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/livia-graur-in-budapesta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/iuliana-luciu-la-platane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nutu-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/theo-rose-2.jpg)