Încep probele orale ale examenului de Bacalaureat 2018. Care este motivul pentru care aceste examinări sunt considerate ca fiind în afara legii?

probe orale bacalaureat 2018

Începând de astăzi, elevii de clasa a XII-A vor susține probele orale ale examenului de Bacalaureat 2018, prima probă fiind evaluarea competențelor lingvistice la Limba Română. Este pentru prima oara când evaluarea competențelor se face în luna februarie, iar această măsură este considerată ca fiind în afara legii de către Preşedintele Federaţiei Spiru Haret.

Preşedintele Federaţiei Spiru Haret este de părere că susținerea competențelor în această perioadă reprezintă o măsură care se află în afara legii. Mai exact, acesta a declarat la RFI că Legea educației prevede ca examenul de Bacalaureat să fie susținut doar de elevii care au absolvit liceul, iar cei care susțin în aceste zile competențele lingvistice și digitale nu intră în categoria absolvenților.

“Examenele sunt în afara legii întrucât Bacalaureatul poate fi susţinut, conform Legii educaţiei, numai de către absolvenţii de liceu. Noi în luna februarie nu discutăm în niciun caz de absolvenţi. Este practic în afara legii şi dă posibilitatea oricui să conteste aceste probe”, a declarat la RFI Marius Nistor, potrivit stirileprotv.ro.

Cu toate acestea, în comunicatul de presă care anunță începerea probelor orale ale examenului de Bacalaureat 2018, Ministerul Educației face trimitere la  art. 78 alin. (7) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care prevede ca evaluarea competențelor să se facă pe parcursul semestrului II.

“Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (7) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, aceste evaluări se organizează și se desfășoară la nivelul unității de învățământ, în timpul anului școlar, pe parcursul semestrului al II-lea, în fața unei comisii prezidate de directorul unității de învățământ și numite prin decizie a inspectorului școlar general, în condițiile stabilite de metodologia de examen.”, se arată în comunicatul de presă de pe site-ul oficial al Ministerului Educației.

Evaluarea competențelor lingvistice începe astăzi cu proba la Limba română, în intervalul 14-15 februarie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pe 16 februarie și pe 19 şi 20 februarie vor fi evaluate competenţele digitale, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se va face pe 21 şi 22 februarie.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Structura anului școlar 2018-2019 se schimbă. Uite ce modificări au fost aprobate de ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa

Ministerul Educației a publicat calendarul Bacalaureatului pentru olimpici. Uite când vor avea loc probele

Anul 2018 vine cu schimbări majore în educație! La ce trebuie să ne așteptăm în perioada următoare

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie