În ce relații a rămas CRBL cu Elena, fosta soție: „Nu am avut războaie”. Nu mai vrea alți copii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

CRBL și Elena au divorțat după 16 ani de căsnicie, iar vestea a surprins pe toată lumea. Artistul a făcut noi declarații despre relația pe care o are în prezent cu mama fiicei lui.

La începutul lunii aprilie, artistul CRBL a rupt tăcerea și a dezvăluit lumii întregi că se desparte de soția sa, Elena, după 16 ani de căsnicie. Vestea a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales că cei doi păreau a fi un cuplu stabil și fericit, participând chiar împreună la emisiunea „Power Couple România'.

Motivul exact al separării nu a fost făcut public, însă cei doi au ales să păstreze o atitudine civilizată și să se concentreze pe bunăstarea fiicei lor, Alessia. După despărțire, Elena s-a mutat împreună cu fiica lor într-un apartament din București, în timp ce CRBL a continuat să locuiască în aceeași casă. Despre starea lor actuală de relație, CRBL a afirmat că păstrează un contact zilnic cu fosta sa soție și că se concentrează în principal pe creșterea fiicei lor. Artistul a subliniat că divorțul a fost unul liniștit și că decizia a fost luată de comun acord, fără conflicte sau scandaluri.

Întrebat despre viața sa de burlac, CRBL a dezvăluit că nu se simte asaltat de admiratoare și că momentan nu își dorește să intre într-o altă relație. Cu privire la divorț, artistul a declarat că nu regretă absolut deloc această decizie și că este convins că este cel mai bine pentru toți.

„Oficial fac bine și în 2024. E bine ca bărbat singur, sunt foarte bine. Eu nu am avut război, a fost doar pe pace, noi am fost în uniunea noastră, nu am avut războaie. Nu sunt asaltat de admiratoare, și mai bine să nu fiu asaltat.(…) Normal că țin legătura cu Elena, vorbim în fiecare zi', a spus CRBL, potrivit spynews.ro.

crbl-si-elena-eliminati-power-couple-romania-2-1024×683SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 15)

Întrebat dacă își mai dorește un copil în momentul în care își va reface viața, artistul a răspuns foarte sigur pe el că nu. „Nu, așa a fost de sus, Bărbosu așa a decis, noi doar ne-am adaptat. Nu are de unde să vină un al doilea copil, gata, nu mai vine niciun copil, atât!', a mai spus CRBL pentru sursa mai sus-menționată.

CRBL a divorțat de Elena după 16 ani de căsnicie

După 16 ani de căsnicie, cunoscutul artist CRBL și soția sa, Elena, au decis să meargă pe drumuri separate. Cei doi au anunțat decizia lor printr-un mesaj postat pe contul personal de Instagram al lui CRBL, în care au subliniat că, deși despărțirea este o decizie dificilă, au ajuns la concluzia că este mai bine pentru ei să își urmeze drumurile separate în viață.

„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună. După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alesiei. Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru. Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile.Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena, a scris CRBL pe Instagram.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete