Imagine neașteptată cu Daniela Györfi, cu abdomenul la vedere. Ce o deranjează la silueta ei de 45 de kilograme: „Pielea nu mă mai ascultă”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Daniela Györfi continuă să fie în atenția publicului atât prin aparițiile sale vestimentare, cât și prin deschiderea cu care vorbește despre transformările personale. La 57 de ani, artista a atras atenția cu o ținută care i-a pus în evidență abdomenul, abordând un stil nonconformist și asumându-și vizibil alegerile legate de imaginea sa.

Pentru una dintre apariții, cântăreața a optat pentru o combinație cu influențe glam-rock: o vestă scurtă din blană, purtată direct pe piele, și pantaloni scurți din denim, accesorizați cu lanțuri metalice. Ținuta a fost completată de un machiaj accentuat, cu focus pe zona ochilor, și de o atitudine sigură, care a reflectat dorința artistei de a ieși din tiparele clasice.

daniela gyorfi abdomen la vedereSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 8)

Greutatea actuală și tratamentele de întreținere

Daniela Györfi a vorbit deschis despre schimbările fizice prin care a trecut în ultima perioadă. În prezent, artista cântărește 45 de kilograme, o greutate pe care spune că și-a dorit să o atingă, dar care a venit și cu provocări legate de aspectul pielii.

Aceasta nu a ascuns faptul că apelează la diverse proceduri de întreținere și tratamente estetice, explicând contextul într-un interviu acordat Click:

„Am slăbit, dar pielea mea nu mă ascultă. Am lipsă de colagen și am venit la un salon de beauty. Fac radiofrecvență, întreținere corporală, tratamente, vreau să o aduc și pe Măriuca la ședințe de epilare definitiv. Mămica ei se ocupă de ea!

Acum am 45 de kilograme, dar mi-am dorit foarte tare să ajung la kilogramele acestea. Am avut grijă de mine, în vară nu mă simțeam bine și mă îngrășasem puțin, îmi fac și niște tratamente anti-aging, cu perfuzii, trebuie acum să fac tratament și pentru piele. Avem nevoie de orice să arătăm bine și să fim bine!'

De ce nu s-a căsătorit cu George Tal

Pe lângă subiectele legate de imagine și stil de viață, Daniela Györfi a vorbit și despre relația sa cu George Tal. Cei doi sunt împreună de aproximativ 20 de ani, însă nu au ajuns încă în fața altarului, deși au luat această decizie de mai multe ori.

Artista a explicat motivele pentru care nunta a fost amânată, într-o declarație citată de spynews.ro:

„Ne-am programat de vreo două ori să ne căsătorim. Acum, nu spun că nu o vom facem niciodată, nu este o prioritate pentru noi, pentru că suntem două pietre tari și mi-e că de la un act ne luăm să ne despărțim. Ne este bine și asa, Măriuca poartă și numele meu, și al lui, Györfi-Tal'.

Deși au existat două tentative concrete de a oficializa relația, acestea nu s-au materializat din motive independente de voința lor. Prima dată, George Tal nu a reușit să finalizeze procedurile legale necesare, iar a doua oară, problemele de sănătate ale mamei Danielei Györfi au dus la anularea evenimentului.

Artista a oferit detalii despre aceste momente:

„Prima dată când ne-am programat nunta, nu a reușit George să finalizeze cu actele, pentru că el a fost căsătorit în Germania. A doua oară, mama mea a fost foarte bolnavă, s-a internat cu câteva zile înainte în spital, se simțea destul de rău și nu am putut să ne căsătorim. Pe noi nu ne ține un act. Este foarte frumos să fii mireasă, este foarte frumos evenimentul, numai că… noi mai stăm'.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete