Ileana Ciuculete ar putea fi dezgropată când se vor împlini 7 ani de la deces. Decizia luată de băieții regretatei artiste

Ileana Ciuculete ar putea fi dezgropată când se vor împlini 7 ani de la decesul acesteia. Băieții regretatei interprete de muzică populară nu mai au actele de la locul de veci al mamei lor.

Băiatul cel mare al Ilenei Ciuculete declară că nu are actul de la locul de veci al mamei sale, act care era la Cornel Galeș. Fostul soț al interpretei de muzică populară a murit și el în urmă cu câțiva ani. Se pare că băieții Ilenei Ciuculete nu pot recondiționa crucea mamei lor și nici nu pot plăti taxele pentru cimitir.

„Actele ar fi trebuit să fie la Cornel. Încă din luna februarie a acestui an am fost cu avocata la Asociația Cimitirelor și Crematoriilor și am depus o cerere. Fără actul acela, nu pot să le plătesc, acolo, taxa. Voiam să pot plăti taxa anuală, care cred că nu e plătită de când a murit Cornel Galeș, de vreo trei ani. Pare incredibil, dar noi nu putem plăti, dacă nu avem actul acela doveditor. Am făcut cerere și ni s-a spus că se rezolvă până prin iunie. Nu s-a întâmplat acest lucru. În august, am sunat iar și a spus că nu se lucrează. Și iată cum trec anii și nu putem face nimic', a declarat pentru viva.ro, fiul cel mare al artistei, Mugurel Sfetcu.

ileana-ciuculete-si-baietii-saiSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Cornel Galeș a murit în urmă cu trei ani, în Spania, într-un accident de mașină. Acesta este îngropat lângă Ileana Ciuculete, soția lui. Băieții regretatei artiste s-au gândit să o strămute pe Ileana Ciuculete în Craiova. Acest lucru se va întâmpla, însă, abia după șapte ani.

Fără acel act nu ne ia în considerare. Am dus actul acela, că fata lui Cornel, Claudia Galeș, a renunțat la drepturi, iar el, din partea lui, nu mai are pe nimeni. Mai suntem noi, dar pe mine asta mă interesează, să rezolvăm și această problemă. Crucea este crăpată mai demult. Probabil s-a mai deteriorat, vă dați seama…

Dacă nu am acte, nu putem face nimic. Asta a fost situația. Prin tot ce am trecut până acum ne-a întărit. A trecut. În caz că, Doamne ferește, nu vor să ne ajute, să facem acte, noi așteptăm. La șapte ani o strămutăm pe mămica la Craiova, că avem voie. Eu m-am săturat de lupte cu autoritățile', a mai spus Mugurel pentru sursa mai sus menționată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete