Horoscopul lunii februarie 2021

Horoscopul lunii februarie 2021

Începe o perioadă bună pentru toată lumea. Oricare ar fi semnul tău zodiacal, ți s-a pregătit sigur ceva interesant. Horoscopul lunii februarie 2021

BERBEC

Aceleași haine, același chip, aceeași oglindă, dar ești mulțumită de ce vezi. Profită de starea aceasta pozitivă ca să te reconectezi cu creativitatea ta obișnuită.
• Amintește-ți ce poți face tu cel mai bine.
• Nu te lăsa întoarsă din drum de pesimiști.

TAUR

Ca să nu te împrăștii în prea multe treburi, lucrează, pe cât posibil, pe cont propriu, dar ține cont și de ceilalți, chiar dacă deseori pretențiile lor îți par absurde.
• Uneori, e bine să mai faci haz de necaz.
• Nu spune chiar totul pe Facebook!

GEMENI

Mesajul cosmic este: simplifică-ți viața! Renunță la toate vechiturile și la puzderia de cosmetice care zac nefolosite. Adoptă produsele ecologice esențiale.
• Alege doar ceea ce este important.
• Nu te mai lăsa dusă de ofertele speciale.

RAC

E momentul să-ți pui la treabă calitățile: îndemânarea și creativitatea. Meșterește, lucrează, construiește și redecorează-ți casa așa cum ai visat.
• Verifică-ți stocurile înainte de a cumpăra.
• Nu te băga la ceea ce nu cunoști.

LEU

Copiii sâcâitori și partenerul
pisălog tind să-ți consume tot timpul și
toată energia. Pune-le în vedere să se descurce singuri, ca să ai și tu timp de treburile tale.
• Implică-te în orice proiect care merită.
• Nu ieși din casă nearanjată.

FECIOARĂ

Ești mai mult decât mamă, angajată sau soție. Dar unora trebuie să le mai amintești asta din când în când. Nu te mai formaliza să le ceri mereu părerea.
• Gândește-te ce te face cu adevărat fericită.
• Nu renunța la tine de dragul celorlalți.

BALANȚĂ

Știi bine ce ai de făcut pentru ca lucrurile să meargă mai bine. În perioada următoare vei avea puterea să acționezi în direcția unei schimbări majore.
• Schimbă-ți discursul fatalist – nu mai ține!
• Nu aștepta să te urnească altcineva.

SCORPION

Schimbarea perspectivei de abordare te va face să apreciezi ceea ce ai. Problemele vor păli și vei descoperi, nu fără amuzament, că toată lumea e puțin „dusă'.
• Asumă-ți și apără-ți nonconformismul.
• Nu te adapta unor cerințe fără sens.

SĂGETĂTOR

Dacă ești strâmtorată cu banii, nu înseamnă să rabzi la nesfârșit. Tot ce ai de făcut este să-ți stabilești prioritățile și să ți le asumi. Banii sunt un mijloc, nu un scop.
• Reactivează-ți garderoba uitată.
• Nu merge la cumpărături când ți-e foame.

CAPRICORN

Cineva cu o viață haotică te ia drept confesor. Ai grijă să nu te contaminezi și nu te implica prea tare: nu-ți va fi recunoscător, dimpotrivă, te va acuza pentru eșecul lui.
• Păzește-ți propriile interese.
• Nu încerca să rezolvi problemele tuturor.

VĂRSĂTOR

Este aniversarea ta, ceea ce înseamnă că Soarele dătător de forță vitală îți aduce oportunități nelimitate. Este momentul să-ți alegi traseul pentru viitor – deciziile de acum te vor influența tot anul. Analizează-ți puțin zona de confort – nu simți că e oarecum supraaglomerată? Dacă nu știi ce vrei, cum îți vei da seama când apare acel lucru? Universul se pregătește să te ajute, deci comunică-i mesajul precis, ca să știe ce să facă pentru tine. Dacă ești singură, este momentul să-ți cauți sufletul-pereche.

• Spune ce gândești, nu-i lăsa pe ceilalți să ghicească.
• Nu lăsa trecutul să te bântuie.

PEȘTI

Chiar dacă nu merge totul exact așa cum îți dorești, emoțiile și revelațiile pe care le vei avea în perioada următoare fac parte dintr-un proces de vindecare.
• Exprimă-ți deschis emoțiile, nu te închide.
• Nu lua decizii înainte de a te calma.

Foto: 123rf

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
CSID
Descopera.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Horoscop