HOROSCOPUL ANULUI 2023

Horoscopul anului 2023: vremurile se schimbă, se mișcă lucruri, vremuri și oameni, iar provocările le simțim cu toții. Va fi 2023 un an mai important, va fi unul decisiv sau unul al marilor încercări, ne va surprinde, ne va onora așteptările? Oricum ar fi timpurile care vin în 2023, cu vremuri bune sau vremuri rele, acesta va fi un an al unor noi speranțe. O plecare peste hotare, studii noi, o vacanță visată, o căsătorie, o promovare, dragostea, sănătatea, cariera, educația, finanțele… Fiecare în parte sau toate la un loc îți sunt dezvăluite de elementele zodiacale sub semnul cărora va decurge viața ta în anul ce începe. Predicțiile astrelor sunt manualul tău de utilizare pentru anul ce vine, îți vor oferi o perspectivă a anului care urmează, te vor ajuta să înțelegi mai bine acțiunile și rezultatele, pentru a preveni situații dificile sau pentru a găsi soluții în împrejurări inevitabile.

HOROSCOPUL ANULUI 2023

BERBEC – Anul finanțelor

Horoscop 2023 Berbec

În 2023, pozițiile și translațiile orbitelor lui Saturn și Jupiter pot aduce unele schimbări majore în viața ta, dar nu în mod necesar importante pentru tine și familie. Îți va fi însă de ajutor ca, măcar pentru o parte dintre ele să fii prudentă și extrem de atentă, ceea ce de multe ori nu-ți stă în obicei. Saturn ar putea influența legătura ta cu țările străine, cheltuielile și câștigurile financiare, conexiunea socială și înclinația către spiritualitate. La începutul anului există șanse de a recupera bani sau alte valori din ceea ce ai împărțit familiei sau prietenilor, dar va fi un an cu riscuri financiare. Începând cu al doilea trimestru al anului treci pe un plan de economii mai stricte. Dacă îți planifici corect investițiile s-ar putea să eviți o criză financiară în al treilea trimestru. Sănătatea ar trebui să fie unul dintre obiectivele tale principale din al doilea trimestru. Saturn are o influență puternică asupra stării de sănătate a nativilor și poate că ar fi vremea să apelezi acum la câteva exerciții ușoare zilnice și să nu mai faci compromisuri în privința obiceiurilor alimentare sănătoase. Echilibrează-ți emoțiile, evită stresul inutil și consumul energiei interioare ca să elimini astfel, influența negativă a combinației Nodului Nord cu Jupiter în astrograma ta. Ultimul trimestru al anului ți-ar putea aduce surprize plăcute din plin, căci mișcarea lui Marte ar putea indica un sprijin pentru împlinirea dorințelor tale profesionale (o promovare sau recunoașterea financiară a muncii și eforturilor tale, ori un nou loc de muncă pentru profesioniști), însă trebuie să ai răbdare și mai ales să îți controlezi răspunsurile iritante. Uneori, pur și simplu nu depinde de simplul noroc și e nevoie să depui toate eforturile de care dispui și să-ți asumi doar riscuri calculate pentru a duce lucrurile la bun sfârșit. Zile norocoase: 14 și 18 ianuarie, 3 și 16 martie, 25 mai, 7 iunie, 18 august, 10 octombrie, 25 decembrie. Numerele norocoase ale anului tău: 15, 17, 29, 32.

TAUR – Anul carierei

HOROSCOP 2023 – TAUR

Pentru Tauri anul 2023 poate fi un an avantajos în privința promovării
și poate a unui nou loc de muncă. Predicțiile arată că Saturn și Jupiter vor juca un rol important în cariere, deși, la începutul anului, tranzitul solar indică o oarecare întârziere în atingerea obiectivelor propuse la acest capitol. Amânările sunt cauzate de poziția Soarelui dar, de la sfârșitul lunii martie lucrurile ar trebui să înceapă să se îmbunătățească. Răbdarea, perseverența și atenția la detalii vor fi cuvintele cheie ale acestui joc, dar nu uita de atitudinea pozitivă. Dacă ai un job, evită agresivitatea, chiar și verbală și comentariile de orice fel și stai departe de intriga de birou, cel puțin în primul trimestru al anului, iar dacă ai propria afacere, nu te lăsa prins de gânduri negative dacă vei întâmpina, în aceste prime luni ale anului, pierderi neașteptate sau cheltuieli financiare. A treia decadă a lui martie se arată favorabilă unei schimbări a statutului la locul de muncă, a rentabilității unei investiții sau a succesului ca freelancer. Anul acesta este anul în care s-ar putea să dobândești noi abilități și educație care ți-ar putea satisface dorința de a studia în străinătate și de a reuși în carieră. După jumătatea anului, conjuncția cu Mercur îți poate aduce oportunități de angajare sau de studii în străinătate, iar dobândirea de noi abilități va fi stimulativă pentru carieră. Peste acestea, oportunități serioase de căsătorie apar pentru nativii singuri după mijlocul lunii octombrie dar, cu toate că știi desigur, că romantismul este foarte important pentru tine, alege cu grijă: poate e mai bine să preferi singurătatea decât compania unei persoane nepotrivite. Zile norocoase pentru cei născuți sub semnul Taurului: 5 aprilie, 5, 16 și 17 mai, 21 septembrie, 25 noiembrie. Numere norocoase pentru Taur în 2023: 5,14, 39, 8

GEMENI – Anul acțiunii

Horoscop 2023 Gemeni

Un an unic te așteaptă în 2023. Acesta este anul în care ești mai orientată spre acțiune ceea ce poate fi un lucru care ți-a lipsit în trecut, și în care îți vei urmări visele unul după altul. Pe măsură ce anul înaintează, Nodul Sud îți poate aduce mai multe probleme complicate dar poți ieși din ele implementând tot ceea ce ai învățat în trecut. Perioada de toamnă se arată favorabilă studiilor, toate conjuncturile cosmice sunt acum favorabile unui an cu succese majore și reușite în materie de dezvoltare personală dar și de parteneriate și relații. Așteaptă-te la beneficii, din februarie până în aprilie, prin intermediul partenerului sau unui prieten apropiat, iar dincolo de aprilie nativii vor întâlni oportunități la care nu s-ar fi gândit și care le vor extinde aria de interese. Horoscopul indică un an pentru sănătatea ta, deși până dincolo de jumătatea lui februarie energia ar putea fi scăzută, însă după luna martie tranzitul lui Marte ar putea remedia situația. Însă, planeta a cărei influență în sprijinul sănătății tale o vei simți foarte puternic din a doua decadă a lui februarie este Jupiter. Bolile sau tulburările se pot vindeca rapid. Impactul Nodului Sud asupra stării de sănătate ce se va face simțit în prima decadă a lunii mai, va face să fie posibile unele intervenții medicale și să fie nevoie de îngrijire suplimentară. Influența benefică a lui Jupiter și a lui Venus, va ajuta lucrurile să intre pe un făgaș bun și îți va menține sănătatea la niveluri satisfăcătoare, iar din a doua jumătate a anului aceleași influențe ți-ar putea crește gradul de interes și conștientizare pentru mișcare sau fitness. Oricare ar fi alegerile tale vei simți îmbunătățirea energiilor armonioase care îți guvernează harta astrală, încă de începutul anului, cu aspecte maxime din martie până în septembrie. Zilele norocoase ale fiecărei luni, pentru Gemeni, sunt: 10, 13, 20, iar numerele norocoase: 5, 16, 23 și 50.

RAC – Anul relațiilor

Horoscop 2023 - RAC

Anul acesta, sănătatea, finanțele, relația cu cei apropiați dar și mulțumirea pe care o aștepți de la locul de muncă vor suferi unele schimbări și va fi necesar să le prioritizezi. Tranzitul lui Saturn aduce avertismente și îți poate afecta sănătatea și capacitatea de a lua decizii. Stresul și influența negativă a celor din jurul tău îți pot afecta negativ calitatea muncii și rezultatele profesionale. Din cauza mișcării lui Marte, primul trimestru al lui 2023 nu va fi favorabil pentru dragoste și relații sentimentale din cauza volumului de muncă și a gândurilor negative. Nu-ți învinovăți partenerul pentru greșelile sale și încearcă să petreci timp de calitate împreună cu el fără a vă certa și fără să fii prea exigentă. Pot apărea întârzieri în probleme legate de o despărțire iar pozițiile Nodurilor Lunare aduc în această perioadă o anumită agresivitate și detașare, aparent inexplicabile. Păstrează distanța pentru a evita certurile mai ales cu familia partenerului. Din al doilea trimestru încolo, tranzitele lui Jupiter și Saturn pot contribui la progresul în relațiile conjugale și amoroase, iar unii nativi ar putea primi o propunere de relație. Este foarte probabil ca Saturn și Jupiter să vă ofere succes într-un nou loc de muncă, să vă ofere promovare și câștiguri financiare în afaceri, dar între timp, nu vor face aceasta fără perseverență și muncă din partea ta. Mercur și Venus pot aduce satisfacții nebănuite în carierele legate de scris, precum și în relații la sfârșitul celui de-al doilea trimestru. Pe planul sănătății, tranzitul lui Saturn și mai ales al lui Jupiter dincolo de a doua decadă a trimestrului doi al anului, pot să aducă probleme de sănătate mai cu seamă în sfera stomatologică, însă nu foarte mari, iar poziția Nodului Nord indică faptul că este o perioadă în care ar trebui să eviți alimentele grele sau bogate în ulei. Zile norocoase: 3, 8, 9 martie, 6, 25 iunie, 14, 15 iulie, 18 septembie, 19 noiembrie, iar ziua norocoasă a anului 30 august. Numere norocoase: 3, 15, 34 și 65.

LEU – Anul sentimentelor

Horoscop 2023 Leu

Anul acesta, aspectele lui Saturn îți indică să privești cu mai multă relaxare greșelile din trecut și să te concentrezi pe muncă și pe noi proiecte. Fii mai puțin agresiv în atitudine și nu-ți face gânduri negre în legătură cu sănătatea ta, chiar dacă există anumite aspecte în mișcarea lui Marte ce indică, către mijlocul anului, un grad de afectare a somnului și a stării de bine. Grijile se vor dovedi însă inutile. Sectorul financiar îți va fi favorabil în prima jumătate a anului, însă indirect, prin parteneri sau asociați. Tot Saturn este cel care îți indică să eviți cât de mult posibil interferența terților în relațiile personale, iar aspectele lui Jupiter indică o reușită matrimonială clară și chiar o posibilă sarcină, însă acestea vor veni cel mai probabil după primul trimestru al anului. Pentru nativii aflați în cursul unui divorț sunt aspecte clare ce indică un succes, iar Jupiter te sfătuiește să abordezi situația în mod pozitiv și mai ales, să eviți o companie greșită. În a doua jumătate a anului vremurile și întâmplările sentimentale au auspicii fericite, cu satisfacții pentru cei singuri sau aflați în relații la distanță, deoarece există șanse mari de întâlniri romantice fructuoase și vești excelente care te vor lăsa mai fericită și mai stabilă. Studenții pot întâmpina întârzieri la admiterea în țări străine în acest an, deși Marte are aspecte ce indică, în cel de-al doilea trimestru, drumuri în străinătate și reușite la examene, inclusiv în domeniul sportiv sau guvernamental, dar sunt necesare o muncă asiduă și o atitudine pozitivă. La începutul acestui an, ar trebui să fii atent la sănătatea ta și a copiilor, să menții o rutină a obiceiurilor sănătoase și să eviți comportamentul agresiv, dar, din al treilea trimestru, influența negativă a lui Marte asupra sănătății tale și a celor dragi ție, slăbește și lucrurile își vor relua cursul normal. Zile norocoase pentru nativul Leu sunt 9, 12, și 26 ale fiecărei luni, iar numerele guvernate de noroc ale acestui an sunt 5, 12, 45 și 68.

FECIOARA – Anul căsătoriei

HOROSCOP 2023 FECIOARA

Anul acesta vei avea nevoie de răbdare și atenție pe plan personal și profesional, precum și în ceea ce privește sănătatea ta, în primul și ultimul trimestru al anului. Acestea sunt indicațiile pozițiilor Nodului Nord și a lui Jupiter pentru nativii din Fecioară. În al doilea trimestru vei avea timp de calitate petrecut cu familia și prietenii iar auspiciile lui Saturn sunt favorabile pentru promovare, naștere și mai cu seamă pentru căsătorie. În ultimul trimestru al lui 2023, Nodul Sud și Venus vor influența relațiile și mai ales chestiunile financiare. După cum indică mișcările lui Marte și Mercur, vei putea câștiga bani din călătorii dar ar trebui să eviți în această perioadă deciziile către investiții legate de noi parteneri sau de oameni puțin cunoscuți. În cursul lunii mai nu te hazarda să accepți propuneri de relație iar dacă ești îndrăgostită de cineva, așteaptă înainte de a face o propunere, pentru că alinierea planetară nu este favorabilă pentru a obține ceea ce speri. Apar ciocniri și distanțare relațională ce poate fi cauzată de ego-ul fiecăruia, ori de lacune și greșeli de comunicare, așa că evită argumentele inutile și gândirea negativă, dar iulie și august sunt lunile ce pot aduce rezultate pozitive într-o căsătorie, un răspuns pozitiv la o propunere de relație precum și o revitalizare a unei relații. Este locul și timpul să-ți comunici sentimentele, căci va fi un an bun pentru Fecioarele care doresc să-și transforme relația de dragoste în căsătorie. La locul de muncă, angajamentul și termenele limită sunt de o importanță vitală. Prioritizează-ți sarcinile, astfel încât să nu devii dependentă de muncă. Este anul învățării unei noi abilități legată poate de modă sau arte și anul veștilor bune de la examene și concursuri, iar munca de cercetare îți poate oferi oportunități de călătorie și reușite în educație. Fecioarele nu au zile exclusiv norocoase în acest an, dar numerele lor norocoase sunt: 6, 24, 65, 89, cu precizarea că numerele 30 și 93 sunt destinate carierei.

BALANȚĂ – Anul afacerilor

HOROSCOP 2023 BALANTA

Anul 2023 pentru Balanță pare a fi norocos și pozitiv pentru nativi. Predicțiile astrale și cu precădere tranziția lui Venus indică o viață amoroasă în expansiune și o relație pozitivă și fericită la începutul acestui an. Este posibil să cunoști și să trăiești o pasiune puternică, cu emoții intense, care probabil va avea un impact profund asupra relației cu partenerul, din cauza fluctuațiilor poziției lui Marte. Ai răbdare mai multă și nu te hazarda în decizii căci pe măsură ce anul înaintează tranziția lui Jupiter te poate ajuta să rezolvi problemele din relație.
Astrologic, 2023 va fi un an prevăzut ca favorabil pentru finanțele tale și chestiunile legate de bani, însă pentru a maximiza câștigurile, influența lui Saturn indică pregătirea din timp a planurilor. Mercur va guverna o posibilă călătorie cu ceva accidente financiare la început, care vor scoate în evidență partea nehotărâtă a ta și care vor pune piedici perspectivelor tale legate de finanțe, dar cu timpul vei afla probabilitatea unor oportunități mai bune. Mingea va ajunge în terenul tău în a doua jumătate a anului iar planetele în tranzit te vor ajuta la întărirea situației financiare până în septembrie. Februarie va fi o lună deosebit de bună pentru afaceri iar dacă te gândești la o tranzacție de vânzare sau cumpărare a unei proprietăți sau vehicul acum e momentul. Aspecte favorabile din partea lui Jupiter, pentru dorința ta de a genera și controla noi proiecte la locul de muncă sau pentru a schimba locul de muncă apar în luna septembrie. Apelează la contactele cunoscute care te vor ajuta în carieră. La mijlocul lunii septembrie, Jupiter și Venus își vor face mai puternic simțită influența, ceea ce va ajuta la progrese serioase în activitățile legate de management, îți va spori exponențial satisfacția și încrederea și vei fi gata să faci față mai multor provocări. Zilele de 1 și 23 al fiecărei luni îți vor aduce noroc, iar 10, 17 și 82 sunt numerele tale norocoase anul acesta.

SCORPION – Anul provocărilor

HOROSCOP 2023 SCORPION

Nativii Scorpion au un potențial înnăscut de a răspunde provocărilor astfel că anul 2023 le poate aduce din acest punct de vedere rezultate foarte bune de la o serie de investiții mai vechi, iar influența lui Jupiter va fi benefică și anul se poate dovedi prosper, mai ales la început. Se pot ivi complicații, însă lucrurile vor începe să arate mai bine dincolo de jumătatea lunii februarie. Acesta este momentul când poți să faci achiziții sau să vinzi proprietăți, cu un vârf al oportunităților de câștig în jurul lunii mai. Perioada benefică tranzacțiilor se întinde până la mijlocul anului- când influența saturniană te poate obliga să eviți anumite cheltuieli prea mari. Astrologic va fi un an bun în aspectele esențiale ale sănătății tale. Cu toate acestea, la începutul anului astrograma arată unele poziții nefavorabile ale astrelor însă, vei observa îmbunătățiri din a doua decadă a lui februarie datorită efectului conjugat al lui Marte și Jupiter. Este posibil să traversezi și o a doua perioadă de perturbare a sănătății și oarecare obstacole în evoluția unor afecțiuni, din prima decadă a lui mai și până la final de august, când energia lui Saturn poate să nu fie favorabilă, iar dezechilibrele produse îți pot afecta metabolismul și de aceea va fi necesară o perioadă mai lungă de odihnă. Pentru unii Scorpioni, perioada problemelor minore de sănătate se poate prelungi până către sfârșitul anului. Financiar va fi un an echilibrat cu o creștere lentă a stabilității și creșterii profesionale. Pe măsură ce anul va avansa, Saturn ți-ar putea crea probleme la locul de muncă (cu precădere în luna aprilie) însă acestea vor fi urmate de îmbunătățiri majore în carieră, după jumătatea lui mai și, mai pregnant, în a doua jumătate a anului. Cele mai norocoase luni ale lui 2023 pentru Scorpion vor fi: martie, sepetembrie, noiembrie și decembrie iar cele unde va trebui să fii precaut, februarie, aprilie și iulie. Numerele norocoase: 7, 17, 35 și 50.

SĂGETĂTOR – Anul optimismului

HOROSCOP 2023 SĂGETĂTOR

Abordează optimist anul 2023 deși Nodul Sud și anumite aspecte ale tranzitelor planetare din astrogramă prezic pentru nativi un început de an mai dificil, posibil cu ceva certuri. Influența lui Venus sugerează un moment bun pentru o apropiere de cineva, dacă ești singur, la început de februarie și o perioadă propice lărgirii cercului social, începând cu a doua decadă a lui iunie când astrele indică Săgetărilor un nivel crescut de rezistență la stres. Toate situațiile tulburi se vor limpezi acum, lucrurile vor reveni la calm iar influența lui Jupiter va aplana orice eventuale dificultăți familiale și chiar și cele financiare. Deși tranziția lui Jupiter pe cerul natal indică perioade lungi de prosperitate financiară și o creștere vizibilă a economiilor, este de dorit să reduci cheltuielile inutile mai ales cele pe articole de lux, dar și să iei măsuri de precauție atunci când investești banii. 2023 este un an favorabil sănătății și stării tale de bine și te va menține plin de energie. Totuși, programele stresante pot cauza unele tulburări metabolice și este posibil să te simți uneori obosit și chiar să te îngrași câteva kilograme. Evită bătăile de cap inutile pentru a-ți menține mintea liberă de orice tensiune. Mijlocul anului este o perioadă favorabilă planurilor pe termen scurt sau mediu și chiar inițiativelor de a prioritiza mișcarea și a aborda un stil de viață mai sănătos, ceea ce îți poate îmbunătăți sănătatea generală și vei obține o creștere excelentă a rezistenței până la sfârșitul acestui an. Horoscopul tău indică trei luni spectaculoase în 2023: mai, iunie și iulie și patru numere norocoase pe care le poți încerca chiar și la loterie: 8, 13, 23 și 40.

CAPRICORN – Anul stabilității

HOROSCOP 2023 - CAPRICORN

Pentru nativii Capricorn, 2023 poate fi anul situațiilor noi, de care îi poate apropia atracția lor recunoscută față de frumusețe și armonie, dar și al stabilității situațiilor existente care le va face să se simtă mai relaxați și mai eficienți. Pentru Capricorni anul va fi guvernat de un sentiment de bucurie și ușurință în gândire și comunicare. Ar putea avea legătură cu orice. Ar putea fi vorba despre artă, arhitectură sau chiar să fie asociat cu un loc nou și frumos unde poți călători. Pe măsură ce anul se derulează, impactul combinat al tranzițiilor lui Venus și Marte ar putea oferi stabilitate și pasiune unei relații existente sau incipiente și nu uita că Jupiter oferă stabilitate în relațiile romantice actuale ale zodiei Capricorn. Dacă ești angajată într-o relație serioasă, a doua jumătate a anului ar putea fi o perioadă propice unei căsătorii, cu toate că influența Nodurilor Lunare te-ar putea induce în eroare și e posibil să te confrunți cu unele suișuri și coborâșuri în relație. Semnul zodiacal al Capriconului îți oferă de asemenea un suport planetar amplu pentru a face progrese în profesie, în special la începutul anului, deși pe măsură ce anul înaintează, impactul Nodului Nord ar putea face ca sarcina ta să fie dificilă și ți-ar putea aduce o anumită incertitudine în ceea ce privește cariera și afacerile. Influența benefică a lui Jupiter îți indică însă o poziție puternică și sigură la locul de muncă cu toate că e posibil să fie nevoie să lucrezi mai mult. Mijlocul anului îți poate oferi ocazia să închei un parteneriat important cu un client de valoare. Schimbări financiare bruște se întrevăd în a doua jumătate a anului și e posibil ca anumite evenimente din această fază să fie dificil de gestionat, așa că trebuie să le acorzi multă atenție. Zilele norocoase ale zodiei tale sunt, în 2023, joia și vinerea, martie și aprilie sunt lunile perfecte pentru semnarea unor contracte iar septembrie și noiembrie cele pentru o vacanță de dragoste. Numerele norocoase: 6, 13, 25 și 40.

VĂRSĂTOR – Anul armoniei

Horoscop 2023 Vărsător

În acest an, vei constata că armonia este cuvântul cheie pentru tine iar influența pozitivă a lui Jupiter te va ajuta să devii tot mai puternic. La începutul anului tranzitul lui Jupiter ți-ar putea aduce o serie de oportunități bune de câștig, iar în a doua decadă a lui februarie influența Nodurilor Lunare indică o serie de dificultăți pe plan financiar care însă, abordate cu răbdare și gestionate cu tact vor fi depășite cu ușurință. Venus este cea care te va favoriza în investiții și probleme legate de proprietate, în prima decadă din iunie, precum și cea care poate avea un impact hotărâtor asupra bilanțului tău financiar în perioada finală a acestui an, totuși este necesară o anumită prudență în gestionarea finanțării unor investiții. 2023 se poate dovedi un an favorabil pentru cumpărarea unor vehicule, dacă ai în plan o astfel de investiție. Tranzitul lui Venus dă emoțiilor tale un impuls și ar putea oferi oportunități de a te bucura de o perioadă romantică, pe măsură ce anul înaintează, iar perioada de după luna februarie este un moment ideal pentru a începe o nouă relație. Viața ta amoroasă poate deveni chiar tumultoasă în jurul lunii mai iar petrecerea timpului cu familia va deveni esențială pentru a aborda o astfel de preocupare. Nu te abandona îndrăgostirii ușoare, iubirea nu este distracție chiar dacă pare că menține lucrurile interesante. Lasă-ți timp pentru a găsi o conexiune emoțională și pentru a căpăta încredere în celălalt. Toate aspectele legate de relație și viața personală pot deveni importante însă după jumătatea lunii iulie. Deschideri către afaceri de succes, cu bătaie mai lungă, dar și către exploatarea laturii sentimentale, mai cu seamă către finalul anului. Luni norocoase sunt februarie, martie și aprilie dar Pluto va fi retrograd între 1 mai și 11 octombrie deci nu lua decizii importante în această perioadă.
Numerele tale norocoase pentru 2023 sunt 6, 11 și 45.

PEȘTI – Anul situațiilor

HOROSCOP 2023 - PEȘTI

Nu te simți exclus dacă ești nativ Pești, fiindcă aparții ultimului semn dintre cele 12 ale zodiacului, puterea ta interioară este remarcabilă și te va menține deasupra celorlalți. Situații de care vei putea profita rapid vor apărea în timp util în viața ta, deși se poate ca unele să stârnească oarecare agitație dar căreia îi vei face față cu siguranță. Vei traversa la începutul anului, perioade de letargie când nu vei simți energia necesară pentru a acționa așa cum făceai înainte și poate nu vei regăsi persoana carismatică, cea care erai până nu demult. E doar o perioadă trecătoare, care va înceta la scurt timp după luna februarie, când este posibil chiar să trăiești o serie de noi experiențe în viața ta amoroasă. Cu toate acestea, impactul lui Saturn te-ar putea face să vezi diferența dintre vise și realitate. La începutul acestui an, Venus guvernează toate contactele tale sociale, o perioadă activă care este probabil să fie plină de satisfacții și este posibil să descoperi mulțumire în toate sferele vieții. Pe măsură ce anul înaintează, Nodul Sud îți poate aduce mai multe probleme sentimentale complicate, dar influența lui Jupiter te va ajuta să pui bazele unei relații mai stabile. De asemenea datorită aceste influențe, cea mai mare parte din a doua jumătate a acestui an rămâne favorabilă studiilor tale. 2023 ar putea fi bun pentru sănătatea ta. E drept că la început energia ta s-ar putea să nu fie la înălțime, dar pe măsură ce anul înaintează, Marte ți-ar putea readuce pofta de viață și te va face să te simți plin de energie. Din luna februarie, vei avea un sprijin puternic pe planul sănătății în influența lui Jupiter iar bolile sau tulburările se pot vindeca rapid, cu o perioadă ce va solicita mai multă atenție în ultima decadă a lui aprilie și una ce va necesita îngrijire suplimentară, la mijlocul lui mai. Horoscopul nu oferă în acest an indicații exacte asupra unor numere norocoase dar zilele norocoase ale nativilor Pești sunt toate cele ce aparțin lunilor mai și iunie.

Nopțile când visele pot arăta viitorul

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Horoscop