Horia Moculescu a murit la 88 de ani. Nidia, fiica lui, e devastată: „Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Horia Moculescu a murit la 88 de ani, pe 12 noiembrie 2025. Compozitorul a peste 500 de piese s-a stins din viață în spital, acolo unde era internat de aproximativ o săptămână.

Horia Moculescu avea probleme pulmonare

Industria muzicală e în doliu după vestea tristă că Horia Moculescu a murit. Acesta s-a stins din viață la Institutul Matei Balș, unde era internat din 5 noiembrie, în secția de Terapie Intensivă. Surse medicale au menționat că acesta avea mari probleme pulmonare.

Născut pe 18 martie 1937 la Râmnicu Vâlcea, Horia Moculescu a devenit o figură emblematică în muzica ușoară românească. A compus peste 500 de melodii și a câștigat aproximativ 200 de premii. Pe lângă activitatea de compozitor, Moculescu a fost și pianist, orchestrator și creator de programe TV.

Mesajul Nidiei Moculescu

Căsătorit de patru ori, Horia Moculescu a lăsat în urmă o fiică, pe Nidia, care a transmis un mesaj profund după moartea tatălui ei. „Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu.

Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou', și-a început ea declarația.

Și a continuat: „Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….

horia-moculescu-si-nidia-moculescu-1024×683-2.jpgSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol. Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot!

Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinulul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei…'.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete