Horia Brenciu, la începuturile sale în televiziune. Ți-l mai aduci aminte?
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2021/10/Horia-Brenciu.jpg)
Horia Brenciu este unul dintre cei mai iubiți oameni de televiziune din România. Și-a început cariera ca prezentator, apoi și-a construit un frumos drum în lumea muzicală. Zilele trecute celebrul jurat de la Pro TV a sărbătorit 28 de ani de la prima apariție pe micile ecrane.
Horia Brenciu avea doar 21 de ani când a apărut pentru prima oară în fața telespectatorilor. El era moderatorul emisiunii Robingo, de la TVR și le-a prezentat câteva imagini fanilor săi din tinerețea sa, alături de un mesaj emoționant.
„3 octombrie 1993… Prima mea apariție oficială pe postul public de televiziune s-a produs într-o duminică, direct în prime time, acum fix 28 ani! Era Robingo, prima licența internațională din România a unui format de televiziune străin. Îmi amintesc perfect că nu dormisem deloc cu o noapte înainte, iar toate cuvintele pregătite pentru începutul emisiunii s-au evaporat brusc, imediat cum mi-am auzit numele. Aveam 21 ani. Restul e… istorie', a scris Horia Brenciu pe rețelele de socializare.
Anii au trecut, iar cariera lui s-a transformat. A participat la numeroase proiecte, a plecat de la TVR, iar acum este „detectiv' la emisiunea difuzată de Pro TV, „Masked Singer România', alături de Mihaela Rădulescu, INNA și actorul Alex Bogdan.
„O dată pe an avem niște cazuri de rezolvat. Aici, la «Masked Singer România», de fiecare dată când văd un personaj, mă dedublez. Acel copil din mine iese la suprafață, bucurându-se de toate măștile, iar în acest sezon are de ce să se entuziasmeze pentru că avem măști pe care nu le-a văzut nici Parisul, nici Londra, nici Tokio, nici New York.
De cealaltă parte, adultul din mine încearcă rapid să scormonească detaliile biografice, să intre sub pielea personajului, să-l ghicească, lucru din ce în ce mai greu, pentru că ni se dau indicii cu țârâita. O voce suavă, o mișcare de umeri sau o gambă mai mică sau mai mare, nu pot să te conducă rapid la personaj. Norocul meu e că am o echipă de detectivi unică în lume! Nu mai vorbesc de prezentator… Prieteni de-ai mei! ;-)', a spus cântărețul.
Foto: Facebook