Gabriela Prisăcariu, modul de a-și liniști copilul le-a alarmat pe fanele sale: „Ce idee idioată”

Gabriela Prisăcariu a născut în urmă cu aproape o lună un băiețel perfect sănătos. Ea și Dani Oțil se bucură din plin de noul lor statut și îi țin la curent cu detalii din viața lor și pe urmăritorii de pe rețelele de socializare.

Gabriela Prisăcariu și-a revenit neașteptat de bine după intervenție, dar și la silueta care a consacrat-o. Frumosul model a dezvăluit cum a reușit să slăbească 12 kilograme. Se pare că micuțul i-a dat o mână de „ajutor'.

„Nu am slăbit repede, adică am mai bine de două săptămâni de când am născut. Din 20 de kilograme mai am de dat jos 8. Nu țin o dietă, mănânc normal, ce-i drept mănânc mult mai puțin față de momentul când eram însărcinată […]

Alăptatul și colicii bebelușului mă țin în priză. Nu prea am poftă de mâncare și nu prea îmi stă gândul la mâncare, dar în rest mănânc normal, mese normale, nu am trecut să mănânc salate sau mai știu eu ce. Cel mai important lucru este faptul că nu mă stresez deloc cu dieta. Am eu timp să revin ușor, ușor’, a spus Gabriela Prisăcariu.

Mai mult decât atât, aceasta încearcă să-și reia activitățile dinainte de a deveni mamă, motiv pentru care merge în diverse locuri însoțită de „micul prinț'. Cu un fin simț al umorului, Gabriela Prisăcariu era la volanul mașinii când a postat o fotografie pe Instagram în care spunea ironic „Ce faci când plânge copilul în mașină? Dai muzica mai tare ca să nu-l mai auzi'.

Această afirmație a sa le-a stârnit pe urmăritoare și i-au trimis mesaje în care îi criticau „alegerea' în privința calmării bebelușului.

„Ce idee idioată… mă dezamăgești', i-a transmis o internaută. Soția lui Dani Oțil nu a ezitat și a pus la Instastories mesajul primit, dând replica: „Bună dimineața la toate perfectele'.

Gabriela Prisacariu1SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Gabriela Prisăcariu a născut pe 10 septembrie primul său copil prin cezariană. Ea le-a împărtășit fanilor ei primele impresii după intervenție și s-a declarat foarte mulțumită de îngrijirea de care a avut parte în spitalul privat unde a ales să-l aducă pe lume pe micuțul Luca Tiago.

„Am născut vineri seară, pe 10 septembrie, la ora 22.30, prin cezariană. Nu stau acum să explic cum și de ce nu am născut natural și am ales cezariană, pentru că sunt niște lucruri intime. Bebelușul este sănătos. (…) Am născut la un spital privat. Am plătit tot. Oamenii de aici sunt minunați. După ce s-a terminat operația mi-au fost puși niște ciorapi compresivi, care ajută la circulație', a povestit Gabriela Prisăcariu.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete