Fetița Elenei Udrea a început școala. Eva Maria, alături de mama și tatăl ei la festivitate. „După trei ani, rugăciunile mele au fost ascultate”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Emoții mari pentru Elena Udrea și Adrian Alexandrov. Fetița lor, Eva Maria, a început școala pe 8 septembrie, iar aceștia au fost alături de ea, în cea mai importantă zi. După trei ani petrecuți în spatele gratiilor, fostul politician și-a împlinit visul de a fi împreună cu familia ei.

Elena Udrea i-a simțit lipsa fiicei sale în perioada în care a fost în închisoare, astfel că acum, aceasta petrece mult timp cu Eva Maria și nu ratează nicio zi în compania ei.

„Ce zi minunată! După trei ani, rugăciunile mele au fost ascultate și dorința mea și a Evei de a fi împreună, de mâna, în prima ei zi de școală, împlinită! Ce emoții am avut amândouă, dar și cât de fericite am fost! Ce mândră și încrezătoare a fost ea, că a venit cu tati, dar de data asta și cu mami, ca toți ceilalți copii, la începutul clasei I!

Și peste toate acestea, mai este și prima la Catalog! Îi urez să fie prima și în tot ceea ce îi place să facă! Le urez tuturor elevilor să aibă un an cu rezultate foarte bune și să se bucure de școală, de colegi, de învățători și profesori! La mulți ani sărbătoriților de astăzi! Cei care îi poartă numele, să fie ocrotiți de Sfânta Fecioară Maria azi și în fiecare zi!', a scris Elena Udrea pe contul de socializare.

elena-udrea-fiicaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Elena Udrea, eliberată pe 17 iulie 2025

Elena Udrea a fost eliberată din penitenciar pe 17 iulie, după 1.478 de zile de detenție, din cele 2.192 prevăzute prin sentință. Dintre acestea, 81 de zile au fost câștigate prin muncă, activități educaționale sau științifice, 280 prin măsuri preventive și 12 ca măsură compensatorie pentru condițiile improprii din detenție.

Elena Udrea a fost eliberată condiționat din închisoare, după ce magistrații de la Tribunalul Prahova au respins contestația depusă de procurorii DNA. Fostul ministru al Turismului a ieșit pe 17 iulie din Penitenciarul Târgșor, acolo unde și-a petrecut ultimii ani, și a ajuns în brațele familiei. Udrea se afla în detenţie ca urmare a condamnării de şase ani, primită în Dosarul 'Gala Bute'.

Și alte vedete, emoționate în curtea școlii

Și alte vedete au trecut astăzi prin momente emoționante alături de copiii lor care au început școala. Alessandra Stoicescu a făcut declarații despre prima zi de școală a fetiței sale. Sara a început astăzi o nouă etapă, merge la o unitate de învățământ la privat.

Vedeta a publicat mai multe fotografii emoționante alături de micuța ei, care a pășit pentru prima dată în sala de clasă, purtând uniforma școlii și ghiozdanul pregătit pentru prima zi din ciclul primar. Una dintre imagini surprinde un moment plin de emoție și mândrie: Sara zâmbitoare, ținându-și mama de mână, iar Alessandra radiind de fericire.

„Sara a început școala! Am avut cele mai mari și mai frumoase emoții din viața mea! Sunt o mama fericita și acest moment pentru familia noastră bate toate breaking news-urile', a scris Alessandra Stoicescu pe rețeaua de socializare.

Mirela Vaida a avut un mesaj la început de an școlar. S-a pozat alături de soțul Alexandru și de copiii lor, Carla Vladimir și Tudor, și a anunțat un nou început pentru familia lor.

Citește și: Cât costă școala privată unde învață fetița Alessandrei Stoicescu. Sara are șase ani. „Am avut cele mai mari și mai frumoase emoții din viața mea'

Citește și: Cum a apărut Mirela Vaida cu copiii ei în prima zi de școală. Și Alexandru, soțul ei, a fost prezent: „Toți trei copiii sunt școlari!'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro