Femeile de afaceri din Basarabia cuceresc lumea

Femeile de afaceri din Basarabia cuceresc lumea

Trei istorii despre femei din Basarabia al căror succes a depăşit graniţele ţării, ajungând şi în România, despre schimbarea unor vieţi, pasiune, îndrăzneală şi despre cum reuşesc ele să învingă în lumea dură a performanţei în afaceri.

Cultura pe catwalk

rusanda cojocaru

Pornită să cucerească lumea cu o carte în mână, Rusanda Cojocaru este un antreprenor cu o reușită spectaculoasă.

„Am fost o adolescentă atipică, destul de rebelă (rockeriță în tricou cu schelete) și, în același timp, olimpică la română și engleză şi am rămas atipică în încercarea mea de a fi o Super-Woman antreprenor. Am crescut într-o casă tapetată cu cărți și cu vorba: «Trebuie să citești, dacă vrei să ajungi undeva în viața asta.»

Din dragostea mea pentru lectură și revolta împotriva unei generații de femei crescute la coafor, nu în bibliotecă, am lansat campania «Citesc, deci sunt sexy!», un proiect menit să arate că cititoarele sunt și ele femei de succes, atrăgătoare, cu viață socială. Iar din miezul acestei idei, aceea că cititul te poate face mai atrăgător, s-a născut și geanta pentru carte, Bookletta, un obiect fashion care pune cartea ca într-o vitrină și o face să reprezinte, prin coperta ei, purtătoarea.

Ne lăsăm reprezentați de brandul ceasului, al mașinii, de marca scrisă pe hainele noastre, de ce să nu ne lăsăm reprezentați de cartea pe care o citim?

Bookletta este o poșetă care te scoate în evidență în peisaj, care poate fi personalizată cu culorile tale și care rezistă în timp, o geantă de care te atașezi, pentru că e parte din tine. Am ales Book + Violeta (numele mamei mele) = Bookletta și culoarea mov pentru logo pentru că este culoarea înțelepciunii.
La început am lucrat cu un designer de genți, însă pe parcurs am învățat și eu, iar acum le concep și le desenez singură.

Am decis apoi să livrez fiecare geantă cu o carte cadou, pentru a încuraja lectura şi m-am implicat și în evenimente bookaholice. Dintre toate funcțiile acestei poșete mă fascinează aceea de a porni conversații. Cu Bookletta pe umăr, ești obișnuită să auzi exclamații și întrebări despre ceea ce citești, și câteodată chiar recomandări de lectură.

Coperta de pe vizetă aduce cititorii mai aproape unii de alții. Am înțeles, în cei patru ani de la lansare, că e mai ușor să vinzi mobilă sau brânză decât o inovație. Acolo nu va trebui să convingi pe nimeni de nimic. Dar în aceasta constă provocarea genții pentru carte, de a facilita promovarea culturii prin modă.

Citește continuarea pe pagina următoare

O poveste dulce-iute

gabriela atanasov

La 24 de ani, Gabriela Atanasov a devenit designer de modă, are deja propriul ei brand, “Sweet Paprika”, și, în ciuda scepticismului unora, a cucerit România cu creații cool în stilul anilor ’50.

Comunicator de formaţie şi româncă până în adâncul sufletului, Gabi este de un an şi jumătate mămica lui Erik, iar fericirea ei se simte puternic în colecţiile reunite sub brandul propriu. Povesteşte că antreprenoriatul în modă nu i-a fost visul copilăriei, ci doar o pasiune pe care a transformat-o la început într-un blog.

Mai târziu, a realizat că firii sale îi lipsea foarte mult moda anilor 50 şi şi-a propus să o reinventeze pe cont propriu, aşa că a lansat prima colecţie, „Sweet Paprika', ce a atras atenţia asupra tinerei basarabence.

„Eu sunt o romantică, o nostalgică după vremuri pe care nu am avut ocazia să le trăiesc şi cred că foarte mulţi oameni simt acelaşi lucru, astfel că mi-am dorit să văd din nou femeile în rochii pe stradă, în culori, în flori, să le văd feminine şi naturale. Audrey Hepburn era deja un fashion icon pentru mine, aşa că am zis că voi încerca să o aduc înapoi în lumea de azi.

Conceptul «Sweet Paprika» a fost creat pentru cele care nu au uitat că au fost fetițe, care sunt domnișoare, care vor să devină doamne și care totuși rămân, mai presus de orice, femei. Drumul ei a fost urmarea firească a unei chemări către succes, a unei ştiinţe a alegerii amestecată puţin cu cea a riscului, fiindcă cine nu riscă nu câştigă, nu-i aşa?

Însă el, drumul, nu a fost deloc uşor, cu toate că aşa ar părea: „Este foarte greu să urci pe o scenă a modei în care există deja nume foarte bine definite, dar să vă spun ceva ce pare lipsit de modestie: am fost sigură de succes. Şi asta pentru că am crezut în visul meu şi m-am încăpăţânat să le demonstrez tuturor celor care nu mă susţineau că oamenilor le lipseşte exact acelaşi lucru care îmi lipseşte şi mie. Iar satisfacţia reuşitei a fost enormă.

Colecţiile ei sunt azi căutate şi au fost aplaudate pe podiumurile din ţară şi de peste hotare, creatoarea lor a devenit rapid cunoscută, iar comenzile abia îi dau răgaz: „Nu m-am gândit niciodată să renunţ, sunt o fire optimistă şi cred că fiecare om are puterea de a schimba ceva în lume şi de a-şi modela fericirea'.

Citește continuarea pe pagina următoare

Castelana de la „Mimi

cristina frolov

Cristina Frolov este femeia din spatele celebrelor vinuri “Mimi”, iar visul ei, întocmai ca al unei prințese, este un castel. O bijuterie arhitecturală unicat, căreia pasiunea tinerei i-a oferit și succesul la dimensiuni europene.

Antreprenoare de succes, dar şi soţie, și mamă devotată, Cristina pare, în lumea noastră grăbită şi devorată de nelinişti ciudate, o călătoare modernă printr-o lume uitată de secole şi reînviată doar de propria ei pasiune.

S-a întors acasă în Republica Moldova, după absolvirea ASE-ului bucureştean, pentru a prelua afacerea de familie a vinăriei şi de atunci a început să viseze la restaurarea castelului ridicat de ultimul guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi: „Castel Mimi este unicul castel adevărat pe care-l are Moldova.

În 2010, când au fost date jos straturile de ipsos adunate de-a lungul anilor, am realizat că aici se afla istoria adevărată a acestui neam. Şi, chiar dacă era într-o stare deplorabilă, am știut că, din acel moment, Moldova va avea un castel. Dar în 2009, acest lucru părea cu adevărat imposibil: vinăria, pe lângă datoriile de milioane, cauzate de embargoul rusesc, arăta atât de groaznic, încât nu ne credea nimeni când spuneam că într-o zi aici va fi un castel restaurat și bun de vizitat, o perlă a Basarabiei.

Şi nu ne-a crezut nimeni ani întregi, până în 2016, când lucrările, iată, au ajuns la bun sfârșit. Aici vom deschide în curând Muzeul şi Galeria de artă Mimi, vom avea un centru de afaceri şi conferinţe, inclusiv o zonă cu piscină olimpică, un restaurant de clasă lux, magazinul de firmă, hotelul şi un Wine SPA unicat, fiindcă avem apă bogată în sulf, ceea ce ajută la refacerea colagenului din piele şi la refacerea sistemului nervos.

Proiectul nostru este unic, pentru că implică atât de multe opţiuni, rar combinate în acelaşi loc, este un obiectiv istoric şi are şi un complex turistic de talie internaţională.

Timp liber Cristina spune că nu are niciodată, iar puţinul pe care îl găseşte îl acordă exclusiv familiei: „Ei sunt cei care îmi dau energie și putere, începând cu bunica mea, o femeie foarte înţeleaptă, cu soțul meu, care mă susține permanent şi până la fetița mea de doi ani, care în fiecare zi mă învaţă ceva nou. Îmi place locul meu de muncă, destinaţia de vis Castel Mimi este biroul meu și mă simt perfect lucrând în cel mai frumos loc din Moldova.

Citește continuarea pe pagina următoare

Dare to Change

nati vozian

Nati Vozian e o basarabeancă de 33 de ani, care locuiește la București de 2 ani, de unde își coordonează, în calitate de consultant, proiectele sociale de abilitare, dezvoltare și participare.

E firavă la prima vedere, dar ascunde o energie debordantă, o forţă motrice continuă, aşa cum îi spune chiar ea, necesară pentru toate proiectele şi activităţile pe care le desfăşoară. Şi nu sunt puţine.

Trăieşte intens fiecare experiență profesională, indiferent că e vorba de implementarea unui proiect, scrierea unei legi, evaluarea unui program sau dezvoltarea unui plan de afaceri. Crede că orice activitate, fie ea privată, publică ori civică, trebuie să aibă scopul final de a îmbunătăți viața fiecărui om, de a o face mai frumoasă, echitabilă, mai calitativă.

Energia a moştenit-o de la mama, modelul ei de viaţă, care i-a transmis atât genetic, cât şi conştient o serie de virtuţi şi valori – „bunătatea, spiritualitatea, hărnicia, respectul pentru oameni, responsabilitatea. Aceste valori, dar şi dorinţa de a face ceva în societate, de a schimba lucrurile în bine pentru persoanele cu nevoi speciale, au dat naştere unui proiect de suflet – DARE.

„Ideea a venit de la dorința de a schimba atitudini, percepții şi norme preconcepute, şi de a redefini normalitatea, impusă de societate, care deseori este una subiectivă, injustă şi discriminatorie. Astfel, în 2014 a pus pe picioare primul eveniment caritabil de modă din Republica Moldova, DARE Social Fashion Show, ce a reunit pe un podium profesionist 18 modele de viaţă cu nevoi speciale, 20 de designeri tineri, care au creat ţinute special concepute şi peste 500 de spectatori.

Conceptul a mers mai departe, în 2015, prin DARE Leaders Academy, în care tineri cu nevoi speciale au avut şansa, în cadrul unui ciclu de patru traininguri, să-şi dezvolte abilitățile și capacităţile de a deveni lideri în comunitățile lor și de a-și duce la bun sfârșit propriile proiecte personale și profesionale.

Anul acesta, DARE merge mai departe, şi mai ambiţios, şi mai îndrăzneţ, odată cu lansarea primului program social de mentorat – DARE2Change, care are la bază sloganul „Descoperă în tine puterea de a îndrăzni!

Astfel, în perioada august-decembrie REPORTAJ2016, 20 de femei care și-au demonstrat abilitățile de leadership în cadrul evenimentelor anterioare organizate sub egida DARE, vor deveni mentori de viaţă, împărtășindu-și experiența și inspirând tinere din grupurile sociale vulnerabile și marginalizate, care trăiesc în comunități urbane și rurale și care-și doresc să devină mai încrezătoare în propriile forțe și aspirații.

Şi pentru că incluziunea nu cunoaşte graniţe, mentorele vin de peste tot, de la New York, la Praga, la Galaţi, Bucureşti, Edineţ, Comrat şi până la Chişinău, fiindcă peste tot există dorinţă de a creşte şi dărui, curaj şi solidaritate pentru sprijin şi schimbare. În acest program participă și protagonista copertei Avantaje din octombrie 2014, basarabeanca Lilia Mîndru, imaginea campaniei „Alege demnitatea, dedicată persoanelor
cu dizabilități.

Autori: Adrian Câlțan și Lilia Mîndru

Foto: arhivele personale ale intervievatelor

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate