Feli s-a logodit: Cum a reacționat când a primit inelul de logodnă?

Feli Donose

Feli Donose se poate declara o femeie împlinită pe toate planurile. Profesional îi merge bine, iar pe plan personal la fel. Ea trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu iubitul ei, Cătălin și împreună au o fetiță minunată care le umple viața.

Ceea ce le lipsea era oficializarea relației la biserică în fața lui Dumnezeu. Cerere în căsătorie a fost un moment plin de emoții frumoase și de fericire.

„În mai a venit și m-o cerut de nevastă și prima dată nu am auzit de emoție, am fost surdă total, și a trebuit să mă mai ceară o dată, imediat după. Eu nu am răspuns nimic. M-am aruncat în canapea ca toate fetele astea pe care le vedeți pe Facebook că sunt cerute în căsătorie, emoționate, fără cuvinte. Exact așa siropoasă am fost și eu, a declarat Feli în emisiunea La Măruță.

Deși inelul i-a fost pus pe deget în luna mai, cei doi îndragostiți nu au stabilit data nunții.

„Nu ne-am gândit. E așa o chestie mai mult de alint, asta cu cerutul, a mai adăugat artista.

Acum doi ani, Feli a născut o minune de fetiță pe care a numit-o „Nora Luna'. Modul în care artista a anunțat că va fi mămică a fost unul inedit, și anume prin intermediul piesei „Două inimi'.

Feli s-a dedicat familiei din momentul în care micuța Luna a venit pe lume, lăsând cariera pe locul doi. Pe 22 noiembrie, Nora Luna va împlini doi ani și deja este răsfățată cu o mulțime de cadouri.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete