Feli Donose are 35 de ani, dar nu a absolvit liceul. Declarațiile cântăreței: „E un gol din adolescenţa mea pe care încă mă gândesc cum să-l umplu”

Feli se bucură acum de un adevărat succes pe plan profesional, dar și personal. E cântăreață, are milioane de fani, dar și-a întemeiat și o familie, a devenit și mama unei fetițe. De-a lungul anilor, artista a traversat multe obstacole în viață, a recunoscut acum că nici liceul nu l-a absolvit. 

feli donose nu a terminat liceul (4)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 8)

Nici nu împlinise 18 ani și Feli Donose a plecat de acasă, pe propriul drum. Cântăreața a renunțat la școală pentru a se dedica pasiunii ei: muzica. „La jumătatea clasei a noua, ca nebuna. Pur şi simplu, m-am trezit într-o noapte că m-am întrebat ce fac cu viaţa mea de acum încolo. Mi-am văzut filmul pe repede-înainte şi nu vedeam unde-i muzica. Am avut un curaj nebun şi am făcut chestia asta fără să ştie ai mei. Apoi au aflat şi i-am promis mamei că dacă nu îmi ies mie planurile cum mi-am dorit, reiau şcoala.

Au început să se mişte şi nu am reluat, până mai târziu, când stăteam deja în Cluj de doi ani şi m-am înscris la Liceul Economic. Întâmplător, mergând pe stradă, am văzut liceul deschis, am intrat: „Bună ziua. Faceţi înscrieri? – Da, da. Am ieşit de acolo şi am sunat-o pe prietena mea din copilărie: „Tu, Ica, m-am înscris la liceu – „Ceee?! Aaaa! Ţipa de fericire. Da, asta cu liceul e un gol din adolescenţa mea pe care încă mă gândesc cum să-l umplu. La un moment dat, tot vreau să-l fac. Pentru că în perioada în care adolescenţii din jurul meu trăiau asta, eu am ales să devin peste noapte un adult care să-şi urmeze visul nebuneşte. Iar acolo e un spaţiu pe care eu trebuie să-l umplu cumva. O să-mi dau seama cum.', a declarat pentru Adevarul cântăreața care a recunoscut că nici acum nu a terminat liceul economic.

Feli Donose a muncit de mică, a avut diverse meserii înainte de a deveni celebră.

„Eram agent de vânzări la o companie de telefonie mobilă, după care mi-am dat seama că nu am cum să trăiesc dintr-un salariu fix. Atunci descopeream supa la plic, cam atât de low-budget eram. După aia, m-am angajat în comerţ. Am lucrat într-un fast food, apoi s-a deschis primul mall din Cluj şi m-am angajat acolo. Şi uite aşa am reuşit, din lumea asta de barman-ospătar, să supravieţuiesc uşor-uşor tot mai bine. Eu m-am dus orbeşte în Cluj că am zis că e un oraş mai mare, cu posibilităţi mai mari de a face muzică, poate găsesc pe cineva.', a mai declarat vedeta în același interviu.

Cel care a ajutat-o la începutul carierei pe Feli a fost Grasu XXL. El a auzit cum cânta aceasta și a invitat-o la studio pentru a face o melodie.

„Am găsit pe cineva, şi aşa se face că ziua eram barman-ospătar şi seara lucram în studio la piese. Apoi am scris o piesă care a scăpat pe net şi pe care a auzit-o Grasu XXL, care m-a sunat când lucram într-un fast food chinezesc. Spălam o caserolă când am văzut că mă sună un număr. Eu am panică dacă nu cunosc numărul: „Aoleu! A murit cineva!. Că sunt dramatica pământului! Iau telefonul şi aud: „Bună, Feli, Dragoş Nichifor sunt, mi se mai spune Grasu XXL. Am leşinat! „Am văzut o înregistrare cu tine şi mi-ar plăcea să facem o piesă împreună.

Deci nu mai auzeam şi nu mai vedeam nimic. Dar ştii cum am reacţionat? „Da, Dragoş, uite, poţi să mă suni mai târziu că nu pot vorbi acum. Ca să nu îmi vadă extazul şi nesiguranţele, ştii? Am trăit foarte multe lucruri.', a mai dezvăluit artista.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete