Fardurile expirate reprezintă un risc de care femeile nu sunt, pe deplin, conștiente

fardurile expirate

Fardurile expirate reprezintă un risc de care femeile nu sunt, pe deplin, conștiente. Fardurile noastre sunt precum alimentele. Acestea au termen de valabilitate, dar – potrivit unui studiu al oamenilor de ştiinţă – femeile par să nu conştientizeze riscul la care se expun.

Fardurile expirate – o bombă cu bacterii

Portfardul unei femei este plin de produse cosmetice expirate, în medie, de patru ani. Conform unui sondaj, sunt femei care nu renunţă la anumite obiecte din trusa cosmetică chiar dacă acestea sunt expirate și de zece ani!

Potrivit specialiştilor în dermatologie, cu cât stau mai mult în trusă, cu atât mai multe bacterii se infiltrează în ele. Astfel, microbii intră în contact cu pielea şi există riscul apariţiei iritaţiilor şi a infecţiilor.

Rimelul are un termen de valabilitate de aproximativ şase luni, de la momentul în care produsul a fost deschis pentru prima dată, dar femeile îl folosesc, de regulă, un an. Medicii spun că peria rimelului este plină de bacterii, care pot duce în cele din urmă la apariţia conjunctivitei. Așa că, în loc de gene negre, lungi și dese, cel mai probabil că – în astfel de condiții – te vei alege cu o conjunctivă roșie și cu ochi care lăcrimează.

Un ruj expirat poate duce la uscarea şi iritarea buzelor, apariţia băşicilor, apariţia senzaţiei de arsură sau mâncărime. Medicii spun, de asemenea, că pensulele şi bureţii speciali folosiţi în machiaj (beauty blender) sunt un cuib perfect pentru dezvoltarea microorganismelor, ceea ce creşte riscul de apariţie a herpesului. Dacă ai citit articolul până în acest punct, urmează să îți controlezi trusa de farduri și să arunci acele produse cosmetice de care nici nu îți mai amintești de când le ai. Chiar dacă adori culoarea rujului, chiar dacă ți-e greu să te desparți de rimelul pe care l-ai lăudat prietenelor tale că este foarte rezistent, trebuie să o faci… Acum! Oricât de greu ți-ar fi.

Cu siguranță că dacă vei căuta, vei găsi un produs similar. Sau poate chiar mai bun. Fidelitatea ta față de vechiul rimel sau bătrânul ruj poate fi păguboasă pentru sănătate și nu meriți așa ceva. Cât despre pensule și bureții pentru machiaj, fă-ți un obicei din a spăla aceste instrumente după fiecare utilizare cu o soluție antibacteriană. Și schimbă-le cu altele noi, din trei în trei luni.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Nuanțe de blond de care toată lumea e îndrăgostită

Tratament cu bicarbonat de sodiu și sare pentru ciuperca unghiei

Reguli de aur pentru un păr… așa cum nu l-ai avut niciodată!!!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete