Face opinci ca-n strămoși. Ține vie o tradiție de mii de ani

Iosif Trifuţ are 59 de ani şi de şase ani realizează opinci folosind unelte inventate în urmă cu sute de ani, reuşind să menţină tradiţia veche de mii de ani.

Un meşter popular din Apuseni confecţionează opinci la fel ca pe vremea strămoşilor, iar încălţările tradiţionale au ajuns și peste hotare

Iosif Trifuț, din Cîmpeni, este singurul meşter din această zonă care confecţionează aceste obiecte vestimentare, ilustrate pe portul dacilor din cele mai vechi timpuri.

Opinicile sunt încălţările tradiţionale pe care românii le purtau în picioare fie iarnă, fie toamnă, fie vară, chiar şi la război.

”Am urmat şcoala de maiştrii şi m-am specializat în realizarea de încălţăminte. Am lucrat o viaţă la cooperativa Moţul din Cîmpeni, care se ocupa cu fabricarea papucilor. În urmă cu şase ani m-a hotărât să fac opinci, gândindu-mă că va fi cerere pentru aşa ceva. Am avut dreptate pentru că se vând destul de bine, mai ales la târguri tradiţionale”, spune meşterul popular Iosif Trifuţ, care în prezent este pensionar, pentru ziarulunirea.ro.

Meșterul realizează încălţămintea manual, folosindu-se de exact aceleaşi ustensile ca în urmă cu sute de ani. Procesul de fabricaţie a rămas la fel, doar beneficiarii s-au schimbat mult, între timp.

”Lucrez cam trei zile pentru a termina o pereche de opinci. Sunt lucrate manual, din piele, pe care o achiziţionez de la o fabrică. Pe lângă opinci, mai lucrez şi cizme şi pantofi pentru dansatori populari”, afirmă meşterul Trifuţ.

Acesta vinde încălţămintea în special la târgurile tradiţionale, mai ales în oraşele mari din centrul şi vestul ţării: Timişoara, Deva, Arad, dar şi în Cîmpeni, Zlatna, Albac.

O pereche costă între 65 de lei şi 150 de lei, în funcţie de mărime, model şi timpul alocat de meşter.

Opincile realizate de meşterul Trifuţ, au ajuns şi în Franţa, Germania, Canada, Marea Britanie, cumpărate de turişti care au vizitat târgurile tradiţionale la care a participat acesta.

Sursa foto: ziarulunirea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate