Experiența lui Tudor Giurgiu atunci când a mers să ia masa acasă la Francis Ford Coppola. „Era un idol”

Tudor Giurgiu, în vârstă de 52 de ani, a fost invitatul lui Marius Manole la „Întrebarea Mesei Rotunde', unde regizorul a scos la iveală detalii mai puțin știute despre viața lui profesională. Acesta a dezvăluit care a fost cel mai dificil proiect, ce trebuie să facă România pentru a aduce Oscarul acasă, dar și ce ce s-a întâmplat când a mâncat acasă la Francis Ford Coppola.

Tudor Giurgiu mărturisește că cel mai dificil proiect la care a lucrat a fost filmul 'Libertate'… 'pentru că a fost o aventură să faci o reconstituire a unui episod din Revoluție, să lucrezi cu peste 100 de actori, să-i aduci la Brăila, unde am filmat o mare parte din film, să ai și efecte viziuale, împușcături, o groază de oameni. A fost o nebunie de film'.

Marius Manole Tudor GiurgiuSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Regizorul dezvăluie și cum își alege actorul într-un rol principal. 'Să aibă o poveste, să nu fie perfect, să nu fie boring, să nu fie plat. Oameni care au povești sinuoase, care au imperfecțiuni. Prefer să lucrez cu oameni care sunt în momente critice sau dificile ale vieții, oameni care luptă… Dacă lucrez cu cineva căruia îi e bine, nu merge. Cred că și nevoia asta de a face vine dintr-o foame, dintr-o supărare…Și mai trebuie să aibă față actorii, că omul când este filmat de aproape la prim plan trebuie să exprime, să aibă ceva', a spus regizorul.

Tudor Giurgiu crede că din cinematografia românească 'lipsesc romcom-urile, comediile romantice, filmele de copii, family.. Filme safe, clean. Filme de groază, mi-ar plăcea să văd niște horror-uri bine executate'.

De asemenea, Tudor Giurgiu a spus ce ar trebui făcut pentru ca România să se bucure de un Oscar.„Trebuie să bage bani mulți în promovare. Și să facă filme care să fie – cum ar zice americanul – larger than life. Povești emoționante, nu minore, nu minuscule. Cehii știu să facă asta, de aia sunt pe lista scurtă la Oscar. Filmele noastre, în general, sunt austere. Cred că nu se înțelege că americanii preferă un anume tip de cinema care, paradoxal sau nu, nu e cel care se practică în România. Noi mergem la Cannes, dar după aia ne e ciudă că iau alții Oscarul'.

În ediția de sâmbătă, 12 aprilie, a emisiunii 'Întrebarea Mesei Rotunde', Tudor Giurgiu povestește cum a fost când a luat masa cu regizorul Francis Ford Coppola. 'Nu am avut așa mari idoli la care să mă închin și, câteodată, este mai bine să păstrezi distanța, pentru că, dacă te aproprii prea mult, poate descoperi lucruri care nu-ți plac…

Dimpotrivă, țin minte când era Francis Ford Coppola în România, lucra la filmul ăla al lui, eu și o prietenă ne-am dus acasă la el, că a zis că gătește Francis paste. Și Coppola a făcut de mâncare. A pus acolo spaghete, omul mânca cu o poftă… cu sos la gură, era superb, era minunat. Era un idol, dar era adorabil în ceea ce făcea', recunoaște Tudor Giurgiu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro