Exerciții de fitness în doi cu antrenorii Valentin și Ilinca Vasile
CONȚINUT VIDEO AVANTAJE
Pe toate le facem împreună în cuplu, chiar și fitness. La sală sau acasă. Urmați exemplul cuplului Valentin Vasile și Ilinca Vasile. Un antrenor personal și un psihonutriționist. Așadar, cum ar fi sa mergi la sală împreună cu partenerul tău? Sau să faceți exercițiile acasă? Nu unul să tragă de fiare și altul să stea pe canapea, la televizor? Slăbitul împreună va fi o plăcere!
Valentin Vasile și Ilinca Vasile, antrenori personali și specialiști pe remodelare corporală prin nutriție și sport, te invită la o sesiune specială de fitness în cuplu. Un serial pe care să îl urărești cu partenerul tău și să îl puneți în practică.
Body couple workout este un tip de exerciții fizice pe care le poți face în cuplu, un fel de fitness distractiv și eficient pe care îl poți face oriunde, acasă sau la sală.
Începeți mișcările lent, apoi măriți viteza. E important să te simți în siguranță, să ai încredere în partenerul tău și să vă coordonați mișcările până la sincronizare perfectă. E aproape ca un dans pe care îl veți exersa până îl învățați foarte bine.
1. Exerciții combinate brațe și coapse, pe care le repetați timp de 1 minut.
2. Cardio și izometrie – exerciții pe care le repetați timp de 1 minut, apoi schimbați rolurile.
3. Mișcări pentru coapse cu deplasare înapoi, repetați timp de 1 minut, apoi schimbați rolurile
4. Mișcări pentru pectorali și umeri – repetați timp de 1 minut, apoi schimbați rolurile.
A consemnat Daniela Palade Teodorescu