EXCLUSIV, Monica Davidescu: “Mama era întinsă pe o plapumă în curte, înconjurată de vecini și bunici în încercarea de a o resuscita. Murise.”

EXCLUSIV, Monica Davidescu: “Mama era întinsă pe o plapumă în curte, înconjurată de vecini și bunici în încercarea de a o resuscita. Murise.”

Un om sensibil, o femeie frumoasă, o actriță spectacol, un suflet efervescent și peste toate, o personalitate puternică, zguduitoare, care, dacă și-ar pune în minte, ar muta munții din loc pentru ca lucrurile să funcționeze în direcția bună. Cam așa e Monica Davidescu după ce o cunoști cu adevărat…

Care este locul unde te-ai simțit cel mai bine?

Dacă mă întrebi despre perioada recentă, am să îți răspund că în minivacaa de Paște pe care am petrecut-o, o parte cu întreaga familie la surorile mele, și o parte doar cu familia mea la Băile Herculane. Apa caldă, condițiile de cazare, mâncarea, oamenii primitori m-au făcut să mă simt foarte bine. În plus, călătoria prin țară, pe o vreme superbă cu opriri în diverse locuri, fie obiective turistice (cascada Bigar), fie vizite la prieteni, a contribuit la starea de bine. Dar dacă ar fi să îți răspund din adâncul sufletului, în general, îți mărturisesc că pe scenă mă simt cel mai bine. Pe scenă, în fața camerei de luat vederi, pe un platoul de filmare, la repetiții. Îmi place munca mea și caut continuu, noi forme de manifestare.

Cea mai puternică amintire din copilărie…

Sunt multe amintiri din copilărie din care încă îmi hrănesc sufletul de copil. Sunt și amintiri plăcute și amintiri cu impact emoțional puternic. La 3 ani și 9 luni, în ziua de 18 mai, am coborât scările pe lateral (săritura mi-a rămas în minte) pentru că ieșisem din casa bunicii unde mi se ordonase să stau ca să o văd pe mama, care (…) era întinsă pe o plapumă în curte, înconjurată de vecini și bunici în încercarea de a o resuscita. Murise. Este singura imagine pe care o am în amintire cu mama. Am adunat după acele trei zile derutante pentru mine, alte amintiri, de data asta minunate. Bunica și tata cu noi trei în drum spre trenul care ne duce la Busteni, joaca cu animalele din curte, drumurile spre grădinile unde strângeam fânul sau culegeam mere, adunam prune… mesele în iarba verde, cățăratul în vârful nucului, șotronul în competiție cu surorile, spectacolele din curte care erau rezultatul celor câteva emisiuni pe care le vedeam la televizor, serile de teatru tv când ne strecuram în camera cu televizorul fără știrea bunicii, drumul zilnic de trei km până la școală… și alte mii de amintiri frumoase.

Regreți faptul că…

de prea multe ori, din cauză că am fost prea îngăduitoare, am trecut cu vederea faptul că rezultatele muncii mele au fost asumate de alții, sau că ideile mele au fost furate, sau că mulți au profitat de faptul că muncesc mult pe lângă un spectacol și au luat lucrurile de-a gata. Îngăduia mea i-a făcut pe mulți oameni să creadă că ceea ce fac le aparține. Nu am învățat această lecție încă.

Dacă n-ai fi fost actriță, ce meserie ai fi avut?

Cred că aș fi fost învățatoare și aș fi făcut multe serbări cu copiii. De altfel aceasta a fost prima mea slujbă pentru un an de zile. Cred că spectacolul nu ar fi dispărut din viața mea. Aș fi găsit o formă de organizare, producție, punere în scenă… etc, chiar dacă nu era meu în luminile rampei.

Ce carte ai pe noptieră?

Întotdeauna am mai multe cărți începute, fie că lucrez din ele pentru un proiect, fie că mă documentez, fie că citesc de plăcere. În acest moment am pe noptieră pentru exercițiul personal în teatru 10 monologuri' de Aldo Nicolaj, am pentru lectura de plăcere „Biblioteca din Paris' de Janet Skeslien Charles de la editutra Litera și cartea pentru copii ,,Povești pentru copii care au curajul să fie altfel' de Ben Brooks.

Când crezi că vom reveni la normalitatea de dinainte de pandemie?

La normalite cu toată experiența acumulată în perioada pandemiei, adică o nouă normalitate, cred că vom reveni, așa cum ne dorim, abia peste un an. Lucrurile se mișcă greu. Au început însă să se miște. Să sperăm că vom scăpa de acest virus și ne vom putea relua normalitatea îmbogățită.

Situația din ultimul an a determinat tinerii să se îndrepte spre altă profesie?

 Da, am întâlnit tineri actori care au găsit alte forme de supraviețuire. Poate că unii se vor întoarce în scenă, dar alții au îmbrățișat noua slujbă, care le oferă mai multă siguranță economică decât actoria și nu se mai întorc la actorie decât ca spectatori sau ca actori amatori.

Unde plecați în vacanță?

Pe durata verii  eu îmi reiau activitatea la Teatrul Național  și reluăm spectacolele produse prin Compania de Teatru Concordia. Cel mai probabil ne vom strecura câteva zile de vacanță prin călătorii în țară, descoperind sau redescoperind locuri minunate pe care le are de arătat această țară. Cu siguranță vom fugi și la mare câteva zile. De obicei mergem în Constanța sau la Mangalia.

Foto: arhiva personală

Citeste și:

Pavel Bartoș a fost zidar, ospătar, vânzător de mărțișoare până la competiția care i-a schimbat viața

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Avantaje.ro