Excelenţa la purtător

andreea marcuta

Dictată de un moment de inspiraţie, îndrăzneala de a alege un alt loc în viaţă a însemnat, pentru o tânără creatoare româncă, gestul care i-a împlinit visul şi care i-a adus recunoaştere, celebritate şi un viitor ce valorează milioane.

Am găsit-o pe Andreea Mărcuţă, directorul creativ şi fondatoarea brandului-fashion „M.Marquise”, unde altundeva decât în atelier: o lume debordând de mătăsuri, dantelă Chantilly, tul, broderii manuale şi de culoare pătrunsă în texturile fine şi preţioase ale căror linii le concepe ea însăşi.

Ambiția dictează succesul

Andreea este o adoratoare a modei feminine, o romantică delicată, cu aplecare către evergreen-uri, lucru rar azi. Rochia, spune ea, este Graalul ei
şi este atât de pasionată, încât, dacă o asculţi, te contaminezi de pasiunea ei. Când a decis să facă pasul către lumea creaţiei de modă, terminase Dreptul cu note excelente şi dădea examenul de intrare în barou, cu gândul, poate, de a deveni un procuror sau un avocat celebru.

În schimb, a ales să facă altceva, să nu-şi dedice restul vieţii imperiului riguros şi protocolar al codurilor de legi, ceva mai frumos, mai artistic, mai apropiat de sensibilitatea din sufletul ei. Şi a ales să devină creatoare a unor alcătuiri complicate sau dimpotrivă teribil de simple destinate frumuseţii siluetei feminine.

A ales o carieră „niţel altfel”, unde creativitatea şi neastâmpărul din imaginaţia ei îşi dau frâu liber. „Cam pe vremea aceasta, în urmă cu şase ani, mă pregăteam, asaltată de o mulţime de emoții, de examenul de intrare în barou. Am fost mereu o fire determinată și cu multă ambiție de a reuși, iar Facultatea de Drept se potrivea de minune planului meu de viitor. Pentru o bună perioadă, instanța a fost a doua mea casă, însă ceva lipsea…

Riscul pe cont propriu

La nivel rațional, eram unde mi-am dorit din punct de vedere profesional. Intuitiv, însă, simțeam că locul meu este în altă parte. Pot spune că am avut atunci suficient curaj sau o doză de nebunie, spre surprinderea și șocul din acel moment ale familiei și ale apropiaţilor, de a renunța la tot și de a o lua de la zero. Mi-am schimbat viața total și m-am aruncat într-un domeniu despre care nu știam nimic, dar care mă pasiona teribil: moda”.

Riscant lucru într-o lume invadată de „chinezisme” ieftine, dar şi-a spus că până la urmă ideile ei şi liniile speciale pe care le gândea vor impune piesele croite şi cusute de propria mână. Asta după ce mulţi ani la rând şi-a creat ţinutele după idei proprii, fiindcă în magazine nu găsea aproape niciodată ce îşi dorea sau pentru că ceea ce găsea costa mult prea mult.

Pasionată a materialelor prețioase, a ales să construiască fiecare colecție în jurul unui element special de la care pornea să viseze, să imagineze o poveste… „Am început cu o linie de ready-to-wear și cu o mână de cliente, iar apoi au urmat câțiva ani în ritm fast-forward, în care am muncit zi de zi, fără pauze sau concedii. Dimineața căutam materiale, în timpul zilei mă întâlneam cu clientele la probe, iar seara mă documentam sau desenam. Cred că lipsa studiilor de specialitate am compensat-o printr-un simț al pieței, a ce se cere într-un anumit moment”.

Citește continuarea pe pagina următoare

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre