Evaluarea Națională 2019. Uite cum arată calendarul examenului și când este programată repartizarea computerizată

Evaluarea Națională 2019

Elevii de clasa a VIII-a se pregătesc în anul școlar 2018-2019 pentru primul examen important din viața lor, Evaluarea Națională 2019. Înainte de întoarcerea elevilor la cursuri, Ministerul Educației a aprobat calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale, acesta fiind publicat pe site-ul oficial al instituției. 

Evaluarea Națională 2019. Calendarul examenului

În anul școlar 2018-2019, Evaluarea Națională este programată în luna iunie. Înainte de a susține cele două probe ale Evaluării Naționale, elevii de clasa a VIII-a trebuie să se înscrie în perioada 3-7 iunie 2019.

Elevii vor susține prima probă a examenului, mai exact cea la limba și literatura română, pe data de 18 iunie. Cea de-a doua probă a Evaluării Naționale 2019 este programată pe 20 iunie, iar proba la limba maternă va avea loc pe 21 iunie.

Primele rezultate ale examenului vor fi publicate pe data de 25 iunie, până la ora 12. Elevii care nu sunt mulțumiți de notele obținute pot depune contestații imediat după afișarea rezultatelor, între orele 14:00 și 20:00. Rezultatele finale, după recorectarea lucrărilor, vor fi afișate pe 29 iunie, potrivit edu.ro

Calendarul admiterii la liceu 2019

După emoțiile Evaluării Naționale, absolvenții de clasa a VIII-a vor completa fișele de înscriere pentru admiterea la liceu. În perioada 3-7 iulie, elevii împreună cu părinții și asistați de diriginții claselor a VIII-a vor alege opțiunile din fișele de înscriere.

Repartizarea computerizată este programată pe 12 iulie 2019. În anul școlar 2018-2019, admiterea la liceu se va face pe baza mediei ponderate între media generală obținută la Evaluarea Națională și media generală de absolvire a claselor V-VIII. Media de la Evaluarea Națională are o pondere de 80%, în timp ce media celor patru ani de studiu are o pondere de 20%.

Bianca Hriscu

Foto: 123rf.com

Citește și:

Calendarul examenului de Bacalaureat 2019. Când sunt programate probele scrise?

Cum îţi pregăteşti copilul pentru începerea anului şcolar: 4 lucruri importante de ştiut

Care este structura anului școlar 2018-2019? Uite când începe școala și când sunt programate vacanțele

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie