Elwira Petre a fost una dintre revelațiile sezonului 4 Asia Express. Soția lui Mihai Petre a arătat și s-a comportat ca un campion, cu fairplay, decență și empatie pentru cei din jur. De curând, fosta dansatoare a povestit despre o lecție valoroasă învățată în reality-show-ul pe care l-a câștigat.
Prin participarea la „Asia Express – Drumul Împăraților', emisiune difuzată de Antena 1, Elwira Petre a arătat că eleganța, hotărârea și bunătatea sunt calități de campion. Soția lui Mihai Petre este originară din Polonia și, în prezent este profesoară de dans la Academia de dans pe care o conduce alături de partenerul ei. Dansatori profesioniști, cei doi s-au cunoscut într-o sală de antrenament, pentru că amândoi erau în căutare de parteneri de dans.
„Nu pot să spun data exactă când ne-am îndrăgostit. Totul s-a petrecut în timp, după ce am început să ne cunoaştem mai bine, să ne descoperim. Cred că amândoi am făcut primul pas, în acelaşi timp. A renunţat la viaţa ei din Polonia pentru a fi cu mine. Ne-am mutat imediat împreună, dar am cerut-o în căsătorie prin 2006. După doi ani, am făcut şi nuntă. Nu mai ştiu în ce limba am formulat întrebarea, important era că ştiam cum sună DA şi în română, şi în poloneză, şi în engleză', a declarat Mihai Petre pentru revista Pro Tv Magazin.
Cei doi s-au căsătorit în 2008, iar în 2012 au devenit părinții primei lor fetițe, Catinca. La șase ani distanță, s-a născut mezina familiei, Ariana.
Povestea lor de iubire a fost o inspirație pentru cei care au urmărit emisiunea, Elwira fiind o lecție de răbdare, inițiativă și iubire față de soțul ei.
Însă despre o altă lecție a vorbit Elwira Petre de curând, pe rețelele de socializare. Aceasta a scris că:
„Am avut o săptămână foarte aglomerată și astăzi, în sfârșit, am reușit să ies un pic cu fetele. De multe ori m-ați întrebat ce am învățat din experiența Asia express? Aș putea să vorbesc mult despre asta, dar unul dintre lucrurile importante este că există viață fără telefon!!! Da, da, vă doresc un Weekend în familie fără să aveți atenția distrasă de telefon, calcutator sau TV.'
Citește și: Feli Donose – „Aveam frica asta de critică'
Foto: Facebook/Instagram