Elena Gheorghe merge la Asia Express? „Nu se știe ce se va întâmpla”

Elena Gheorghe este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară. Aceasta are o carieră muzicală excepțională, dar și o familie superbă. Ei bine, vedeta a fost căutată de producătorii emisiunilor Asia Express, dar și Survivor România, pentru a fi una dintre concurentele competițiilor.

Deși s-au anunțat deja concurenții care se vor lupta pentru supraviețuire în jungla dominicană, Elena Gheorghe a declarat recent că a fost sunată pentru a participa la Survivor România, dar și la Asia Express unde se pregătesc deja detaliile noului sezon. Frumoasa cântăreață a dezvăluit motivul pentru care, cel puțin nu acum, nu va participa la acest tip de reality-show-uri.

„Am primit multe invitații pentru Survivor, dar nu mă văd acolo, pentru că aș lipsi foarte mult de acasă, nu aș putea sta cu copiii. Ca idee, ar fi o experiență, dar deocamdată am zis nu. La un moment dat, am fost sunată insistent pentru Asia Express și chiar mă gândeam cu soțul meu că așa ar mai merge. Ar fi mai ușor, să fiu cu cineva cunoscut, cu soțul sau sora mea. Dar aș refuza și acum, avem doi copii care sunt la vârsta la care au nevoie de noi', a declarat Elena Gheorghe pentru impact.ro.

Până acum, fanii au putut să-i urmărească activitatea doar în sfera artistică, la spectacole sau concerte, însă Elena Gheorghe a mărturisit că i-ar plăcea să facă parte și din proiecte de televiziune.

„Nu am avut până acum vreun proiect TV, dar pe viitor probabil mă voi axa mai mult pe televiziune, fiindcă nu se știe ce se va întâmpla. Mie îmi place în primul rând să cânt, dar și în televiziune pentru că și acolo te poți exprima cântând. M-aș vedea tot în direcția asta, la o emisiune muzicală', a mai precizat frumoasa artistă pentru sursa mai sus menționată.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete