Ela Crăciun a slăbit 10 kilograme mâncând dulciuri: „Efectiv eram disperată”

Ela Crăciun a reușit să slăbească 10 kilograme într-un an, însă fără să țină dietă. Vedeta a dezvăluit cum a reușit să scape de kilogramele în plus.

După ce a încercat mai multe diete, care nu au dat rezultate, Ela Crăciun s-a ambiționat să slăbească mâncând tot ceea ce își dorește. Într-un an, ea a reușit să dea jos 10 kilograme. Deși a slăbit, pielea ei nu arăta așa cum își dorea.

„Am slăbit în decurs de un an de zile, în momentul în care mi-am spus că nu mai vreau să țin nicio dietă, pentru că efectiv eram disperată de atâtea tentative nereușite. Mi-am propus să mănânc orice îmi doresc, în decursul a trei mese pe zi, nimic între mese, iar dacă voiam o prăjitură, luam doar jumătate sau un sfert din porție, însă niciun alt carbohidrat la masa respectivă. Încet și sigur am slăbit astfel 10 kilograme, însă după ce am realizat această schimbare, pielea s-a lăsat destul de mult în zona taliei și a coapselor', a declarat Ela Crăciun.

ela-craciun-2SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Pentru a rezolva problema tonifierii, prezentatoarea tv a apelat la o procedură care a ajutat-o să capete aspectul ferm al pielii mult visat.

„Nu aș vrea neapărat să mai slăbesc, cât să îmi remodelez puțin corpul. Este un dermo-masaj cu role, care te drenează și tonifică.

Se numește Icoone și după doar 4 sedințe eu am avut deja minus 1,5 centimetri pe picior și 1 centimetru în talie. Pot merge foarte încrezătoare la plajă. Deja la nivelul pielii se simte o senzație mult mai fină, iar atunci când vine vorba de slăbit eu sunt prima care își dorește să încerce tot ce e mai nou în domeniu', a declarat Ela Crăciun.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete