Drama dr. Camelia Smicală, mama din Finlanda căreia Protecția Copilului i-a răpit copiii

camelia smicala
Camelia Smicală Finlanda

Mihaela Camelia Smicală Jalaskoski

Despre cazul doctoriței Mihaela Camelia Smicală Jalaskoski, românca emigrată în Finlanda, căreia i-au fost răpiți copiii de către instituția Protecției copilului (corespondentul Barnevernet-ului norvegian), s-a scris cu revoltă la finalul anului trecut, la puțin timp după scandalul familiei Bodnariu.

Faptul că a făcut publică drama familiei sale i-a făcut probleme și mai mari. Am rugat-o să ne acorde un interviu în care să ne împărtășească drama  prin care trece.

Fiecare întâlnire cu cei mici, Maria și Mihai, e o adevărată tortură pentru mama care își vede copiii degradându-se pe zi ce trece. Condițiile în care aceștia sunt ținuți întrec orice închipuire – deși ei plâng și își doresc să se întoarcă la mama lor, nimeni nu îi bagă în seamă, ba chiar sunt încarcerați pentru rea purtare și pentru că… le e dor de mama lor și de casă! Carcera e o încăpere cu ciment pe jos, fără mobilier – și vorbim despre copii de 6 și 7 ani.

Specialitatea doctoriței Smicală este medicina de urgență. A practicat câțiva ani la spitalul Județean Piatra Neamț, apoi a emigrat în Finlanda cu fiica din prima căsătorie, Andreea. A plecat din țară doar pentru a se căsători cu un cetățean finlandez, nu din cauza condițiilor din România. Imediat după relocarea în Finlanda și după căsătoria cu cetățeanul finlandez, situația ei și a fiicei sale s-a schimbat radical.

Au fost umilite, batjocorite zilnic de către soțul finlandez și familia acestuia. S-ar fi întors în țară, dar a ramas imediat însărcinată, iar familia ei din Romania i-a sugerat insistent să rămână în țara de adopție. Tatăl copiilor s-a dovedit a fi suferind de o boală mintală care punea în pericol viața ei și pe cea a copiilor.

Un caz grav de violență domestică din care mama copiilor a evadat prin divorț, în urma căruia a primit custodia copiilor. Însă paranoicul tată a reclamat-o că vrea să fugă cu copiii din țară și de aici a început calvarul. Copiii cei mici, Maria și Mihai, au fost luați de la mamă și înapoiați după câteva luni, după care iarăși au fost luați de la școală, ca pe niște infractori.

Motivul este că au o legătură prea strânsă cu mama lor care este acuzată de manipulare fiindcă sunt prea timorați în prezența tatălui – tată care uneori mai încercă să-i și omoare, dar poliția e interesată mai mult de drepturile tatălui decât de siguranța copiilor.

De când ești în Finlanda și cum ai ajuns să profesezi acolo?

M-am mutat in Finlanda in mai 2005, pentru a-mi intemeia o familie. Aveam o relatie de aproape trei ani cu cetateanul finlandez, ce-i drept mai mult pe net si in Romania. Am fost o singura data in Finlanda, in anul 2003, si mi-a placut foarte mult tara.

Povestește-ne puțin și despre parcursul tău profesional și personal în România.

Am terminat liceul Petru Rares, din Piatra Neamt, sectia matematica-fizica, in anul 1989. Mi-am dorit de mica sa fiu medic. Tatal meu e medic pediatru, iar mama, farmacista. Desi sunt la pensie, inca mai profeseaza. Am crescut cu medicina in casa.

In liceu am luat locul 2 pe tara la olimpiada de biologie. Perioada din timpul liceului a fost cea mai frumoasa din viata mea. Am fost o promotie de elita, uniti, frumosi si destepti. Cei mai multi dintre noi am ramas prieteni in continuare.

Am intrat din prima' la medicina, fara nici o ora de pregatire (cum se facea pe vremea aceea) si-am plans o saptamana dupa ce am intrat ca m-au nedreptatit la nota, tocmai la biologie.

Dupa ce am terminat facultatea, am intrat tot 'din prima' la rezidentiat. Mi-am ales medicina de urgenta (am fost prima promotie) deoarece acesta a fost visul meu (cred ca am vazut prea multe filme cu ER) Am facut si facultatea si specializarea in Iasi.

Fiind prima promotie de medicina de urgenta si avand nevoie de specialisti imediat, noi am facut practic doi ani intr-unul (specializare de șase ani, facuta in trei. Materia de rezidentiat pe urgente este si acum aceeasi, dar specializarea dureaza 6 ani). A fost foarte dificil. Practic eram mai mult in spital. Am lucrat si pe elicopter.

Citește continuarea pe pagina următoare

In ultimul an de rezidentiat am dat examen pe post la UPU Piatra Neamt si am intrat. Toti isi inchipuie ca tatal meu, fiind medic pediatru la Spitalul Judetan Neamt, iar mama farmacista la acelasi spital, ar fi influentat cumva obtinerea unui loc de munca. Nu e adevarat. Parintii mei au fost toata viata niste oameni modesti, fara nici o legatura cu elita societatii. Fratele meu este medic de familie intr-un sat prapadit din judetul Botosani, unde nu a vrut nici un medic sa mearga.

In UPU Piatra Neamt a fost foarte greu la inceput. In urgenta erau asistenti cu „state vechi' care erau obisnuiti sa faca legea. Fiind prima promotie de medicina de urgenta, nimeni nu stia cu ce se 'mananca' aceasta specializare. Practic, am fost generatia care a cladit sistemul de urgenta. Ne-am luptat (nu numai eu, ci si ceilalti colegi) cu conceptii invechite, dar adanc inradacinate, cu ortopezii si chirurgii care erau obisnuiti sa 'trateze' internarile cu asistentii. Asistentii (care pana atunci erau singuri in urgenta) ne priveau cu superioritate si cu suspiciune.

Desi a fost o perioada foarte dificila, eram majoritatea tineri si entuziasti, ne luptam pentru fiecare sansa de viata a fiecarui pacient. Plangeam cand pierdeam un pacient, ne bucuram cand o resuscitare reusea. In urgente nu se dadeau 'ciubucuri', traiam din salariu, dar nu m-am plans.
In 2000 m-am casatorit. Andreea s-a nascut in 2001, in ziua in care tatal meu implinea 55 de ani, prin cezariana de urgenta. In acelasi an am divortat, dar sunt si acum foarte buna prietena cu tatal Andreei. Vorbim saptamanal la telefon si m-a sustinut in toti acesti ani.

Nu as vrea sa discut prea mult despre acest subiect deoarece viata mea personala nu-mi mai apartine in totalitate. El a scris scrisori si a fost si martor in tribunal, incercand sa scoata adevarul la iveala. Marturia lui (despre relatia cu mine si cu fiica sa) nu a fost luata in considerare.

Andreea si Maria fiicele Cameliei

Andreea și Maria, fiicele Cameliei

Cum s-a adaptat fiica ta cea mare la sistemul de învățământ din Finlanda?

Copiii se acomodeaza repede. Au invatat foarte repede limba.

Finlanda are o problema serioasa cu o forma de rasism social in scoli (culmea, recunoscuta public). Nu gasesc un termen in romaneste pentru acest 'fenomen' deoarece in Romania nu exista asa ceva. In majoritatea scolilor finlandeze, copiii isi aleg o victima (de cele mai multe ori copil venit din alta tara sau un copil cuminte si educat), pe care o chinuie sistematic din punct de vedere emotional, uneori si fizic.

Andreea a avut mult de suferit din aceasta cauza. A trebuit sa ii schimb scoala de trei ori, deoarece situatia ajunsese insuportabila. Îi spuneau ca trebuie sa plateasca 5 euro daca vrea ca cineva sa se joace cu ea. In clasa a II-a a trebuit sa ii schimb scoala deoarece am divortat si ne-am mutat in Tampere.

In clasa a III-a i-am schimbat scoala din nou fiindca era chinuita la scoala. Clasele III-VI au fost linistite pentru ca scoala cea noua (la care au fost si Mihai si Maria pana au fost luati) era o scoala foarte buna, cu un director care nu accepta rasismul si cu profesori exceptionali . De fapt, aceasta scoala (Messukylän koulu) a luptat din rasputeri pentru ca Mihai si Maria sa fie protejati.

La gimnaziu (scoala primara e clasele I-VII, gimnaziu VII-IX , liceu X-XII. Scoala incepe la varsta de 7 ani. Daca vrei sa mergi de la 6 ani la scoala, iti trebuie o gramada de aprobari si teste, pana ti se face lehamite si renunti la idee), iar Andreei i se spunea ca e grasa si urata. Si tiganca. In clasa a VII-a ,Andreea plangea aproape in fiecare zi din aceasta cauza, refuza sa manance. I-am schimbat (a treia oara) scoala in clasa a VIII-a. Acum Andreea este la un gimnaziu de elita, unde nu exista rasism, la clasa de latina, spaniola, italiana.

Andreea a fost tot timpul un elev exceptional, cu nici o medie sub 9, laudata de profesori si invidiata de majoritatea colegilor. Fostul meu sot a agresat-o in mod repetat pe Andreea, dar in ciuda plangerilor la politie, protectia copilului, NIMENI nu a vrut sa vorbeasca cu Andreea.
Ca si cum nu ar fi existat.

Se spune că țările scandinave au cele mai generoase politici publice pentru femei, în special mame. Tu cum ai perceput asta?

In Finlanda nu se spune tara-mama, ci tara-tata. Cred ca acest lucru spune multe despre statutul adevarat al femeii in Finlanda. In Finlanda, o femeie are salariul din start mai mic decat un barbat, cu aceeasi calificare, pe acelasi post.

Ca femeie, e mult mai greu sa iti gasesti serviciu decat un barbat.

Ingrijirea mamei si a copilului inseamna de fapt o tortura psihica. Mamele sunt efectiv urmarite si penalizate pentru orice greseala.
Au fost mame carora li s-au luat copiii deoarece nu stiau sa faca o anumita mancare ceruta de lucratorii sociali.

Citește continuarea pe pagina următoare

Mie mi-au uitat o bucata de placenta in uter dupa cezariana de urgenta la Mihai si nici un medic nu a vrut sa ma consulte timp de trei luni. A trebuit sa merg la un spital privat.

Daca se imbolnaveste copilul si ajungi la spital, mama e nevoita sa doarma pe jos, pe o saltea, langa copil. Asa ca nu va mai plangeti de conditiile spitalicesti din Romania!

Acel pachet cadou pentru nou-nascuti (atat de mediatizata 'cutie pentru bebelus') este de fapt o cutie de carton cu o paturica, cateva hainute si o salopeta de iarna, plus zeci de brosuri cu istructiuni 'de folosire' a bebelusului.Toate au aceeasi culoare. Eu am refuzat ca culc copiii in cutia de carton (care arata ca un sicriu). In realitate, foarte multi finlandezi sunt atat de saraci, incat nu isi pot permite sa cumpere un patut pentru bebelus.

Parerea mea (si nu numai) e ca iluzia tarilor nordice e doar un pachet frumos ambalat, pe care daca il deschizi, incepe sa puta.

Ești medic în domeniul medicinei de urgență, poate cel mai dificil domeniu medical ca responsabilitate. Ești zilnic ca pe front, cazuri grele, decizii de viață și de moarte, pacienți care îți mor în brațe, dar și mulți pe care îi salvezi. Cum se face medicina în Finlanda, față de România?

Medicina de urgenta nu exista in Finlanda. S-a inceput un fel de specializare cu doi ani in urma (deci nu a terminat nici o promotie pana acum).

Tampere e al doilea oras ca marime din Finlanda, situat in regiunea Pirkanmaa (un fel de judet). In weekend, pe timp de noapte, e deschisa in toata regiunea doar urgenta de la Spitalul Universitar din Tampere. In urgenta sunt doar doi medici si cam 200 de cazuri pe noapte (am facut timp de 4 ani garzi acolo).

Am inteles ca in Helsinki situatia e mult mai buna decat aici, dar acolo nu am lucrat. Media de asteptare in urgente, in weekend, e de 6 ore (pana te vede medicul). Media de asteptare la medicul de familie e de cateva luni.

Spitalul Universitar din Tampere are un singur tomograf si o singura sectie de radiologie. Urgenta trebuie sa astepte daca apare ceva 'de pe sectie'.

Pacientii finlandezi sunt mult mai civilizati, nu multumesc medicului (sau foarte rar), nici vorba de ciubuc sau spaga. Cu tiganii si betivii, treaba e exact aceeasi ca in Romania, cu singura diferenta ca in Romania nu am vazut nici un om cu alcoolemia peste 3 care sa mearga pe picioarele lui.

Responsabilitatea functionarului public (medicul e si el functionar public in Finlanda) e doar pe hartie. Nici un functionar public nu a fost vreodata condamnat conform legii, in caz de erori.

Salariul e mare pe hartie, dar impozitul ajunge la 50%, impozitul real la 70 % (dupa ce ti se 'trage' impozitul de baza, se mai scad pensia, asigurarea de sanatate, biserica).

Parerea mea e ca medicii romani sunt mult mai bine pregatiti. Aici se moare cu zile dintr-o fractura. Si nimeni nu e tras la raspundere. Nu sunt exagerari. Repet, nu cunosc situatia din alte zone ale Finlandei, vorbesc doar despre ce am trait.

In Finlanda sunt diferente foarte mari de la o regiune la alta, incepand de la comportamentul oamenilor, pana la modul de functionare a sistemului.

Camelia Smicală Finlanda

Camelia și copiii

Cum te-ai acomodat cu limba, destul de dificilă? Acasă în ce limbă vorbești cu copiii?

Cand am ajuns in Finlanda, am zis ca nu am sa pot invata niciodata aceasta limba. Limba finlandeza are 15 timpuri verbale, gramatica si finlandeza scrisa au fost concepute de un singur om (Agricola). Nu este o limba care a evoluat in timp.

Dupa ce am fost dusi, in 2007, la casa de siguranta, in urma agresiunii familiale, am invatat singura finlandeza plangand, noapte de noapte, sa pot merge la serviciu, sa pot sa ma angajez. Am si acum sute de pagini scrise.

Cu copiii am vorbit numai limba romana. De altfel, copiii invata la scoala limba finlandeza ca limba straina. Limba lor materna e romana. Toti gandim in romaneste. Avem (inclusiv copiii) probleme ín acest sens, deoarece construim, intr-o conversatie, fraza in romaneste, cu cuvinte finlandeze.

Citește continuarea pe pagina următoare

Înțeleg că mariajul tău din Finlanda s-a sfârșit din cauza violenței domestice. De aici a pornit toată tragedia, se pare? Cum s-a înâmplat de fapt?

Nu a fost vorba despre violenta domestica, ci despre tortura. Fizica si psihica. Mariajul meu s-a incheiat in momentul in care am semnat actele de casatorie si am fost prinsa in capcana.

Din cauza presiunilor psihice la care am fost supusa l-am nascut prematur pe baiatul meu Mihail, cu 2 luni inainte de termen, prin cezariana de urgenta, in ianuarie 2006. In urma operatiei de cezariana incorect efectuata au fost uitati in uter 10 cm de placenta.

Fiind romanca, am fost tratata ca un gunoi, nimeni nu a vrut sa investigheze ce se intampla cu mine, asa ca am stat 3 luni cu restul de placenta in uter, abia tarandu-ma si ingrijind singura un copil prematur si o fetita de 5 ani. Abia dupa 3 luni mi-am luat inima in dinti, m-am dus la o clinica particulara, s-a descoperit restul de placenta care a fost si extirpat.

Avand in vedere situatia mea de dupa a doua cezariana (Andreea a venit pe lume tot prin cezariana), precum si modul in care am fost tratata de catre noua familie finlandeza, relatiile cu proaspatul sot s-au racit considerabil, ajungand sa fim legati doar de o hartie.

Imediat dupa operatia de extragere a restului de placenta, sotul finlandez m-a violat (la propriu) si, chiar daca s-a intamplat doar o data, am ramas din nou insarcinata. Avand in vedere situatia precara a uterului meu, mi s-a facut trimitere de urgenta pentru avort terapeutic, ceea ce am refuzat vehement, in ciuda riscurilor. Sunt o persoana credincioasa, am fost in legatura permanenta prin telefon si prin scrisori cu Parintele Iustin Parvu, care s-a rugat pentru noi.

2.07.2007: insarcinata fiind, sotul finlandez m-a agresat pentru prima data fizic. M-a lovit cu picioarele in burta si a incercat sa ma sugrume. Deoarece faceam parte dintr-o familie considerata onorabila in orasul in care locuiam, mi-a fost rusine sa ma duc la politie si sa fac plangere. Am fost, insa, la spital si in fisa medicala e specificata agresiunea. Cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, Maria, al treilea copil al meu, s-a nascut in ianuarie 2007, la termen, cu greutate normala (tot prin cezariana binenteles, dar fara nici o complicatie).

01.07.2007: Ne pregateam sa mergem la biserica ortodoxa, unde urma sa aiba loc slujba in limba romana. Sotul finlandez a inceput sa o loveasca pe fiica mea Andreea, pe motiv ca ea descoperise niste role ascunse in masina. Am scos-o pe Andreea din mainile lui, am urcat copiii in masina, impreuna cu bona (o profesoara rusoaica venita de o saptamana in Tampere, de proba), gandindu-ma sa plecam la biserica fara barbatul meu.

Am sperat ca, astfel, lucrurile se vor linisti pana ne intoarcem acasa. Pornisem masina si dadeam in marsarier sa ies din curtea casei. Noroc ca nu aveam viteza, max 10 km/h, cand sotul meu a venit in fuga, a deschis usa din spate si l-a smuls pe Mihai (in varsta de 1 an) din scaunul special de masina. Am oprit masina imediat.

Maria si Mihai

Maria și Mihai, copiii Cameliei

Baiatul meu era cazul in dreptul rotii din spate a masinii. Din fericire am reactionat rapid si nu s-a intamplat o tragedie. Am fost, totusi, socata de gestul sotului si am inceput sa tip. In acel moment, sotul meu a inceput din nou sa ma stranguleze. Au venit vecinii si m-au salvat. Pe certificatul medico-legal scrie: leziuni prin strangulare, care se potrivesc cu descrierea victimei.Chiar daca leziunile vizibile sunt minore, strangularea a pus in pericol viata victimei.

Ca urmare a acestei agresiuni am fost dusa, impreuna cu cei trei copii, la un centru de siguranta. Nu am primit translator si nimeni nu a vorbit cu mine in limba engleza. Drept translator a fost folosit, culmea, sotul agresor, care nu vorbeste limba romana. Politia a refuzat sa asculte martorul (bona copiilor), pe motiv ca e rusoaica, Andreea, fiica mea cea mare, nu a fost ascultata, nu am primit nici un fel de consiliere psihologica, iar centrul de siguranta semana mai mult cu o inchisoare. Am cerut ajutorul ambasadei romane.

Nu am obtinut absolut nici un sprijin. Fiind debusolata, speriata de cele intamplate, fara nici o posibilitate de a intelege sistemul finlandez, am decis sa ma intorc acasa (dupa o luna petrecuta in acel centru), la sotul meu. Am decis sa invat singura limba finlandeza si sa ma angajez ca medic, pentru a-mi asigura o minima libertate financiara, pentru a putea pleca din iadul in care ajunsesem.

Eram casatoriti doar pe hartie si am stat in continuare cu el de frica. Am fost amenintata non-stop (inclusiv de fata cu parintii mei, prieteni) ca, daca divortez, imi voi pierde copiii si ca nu se va lasa pana nu ma va distruge.

Citește cea de-a doua parte a interviului

A consemnat: Daniela Palade Teodorescu

Sursa foto: arhiva personală a intervievatei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate